Linkuri accesibilitate

Statele Unite studiază relatările despre aruncarea unor containere cu gaze toxice în regiunea orașului sirian Saraqeb


Statele Unite studiază relatările despre aruncarea unor containere cu gaze toxice în regiunea orașului sirian Saraqeb, în urma căreia ar fi avut de suferit peste 30 de persoane. Reprezentantul departamentului de stat John Kirby a spus că ar fi un incident „extrem de serios, dacă se va adeveri”. Un grup de voluntari sirieni a anunțat anterior despre aruncarea unor containere presupuse a fi cu clor, marți, la locul prăbușirii elicopterului rusesc Mi-8, în provincia Idlib, postând și un video pe youtube cu oameni aparent afectați de gaze toxice. Reprezentanți ai opoziției siriene au dat vina pe regimul președintelui Bashar al Assad. Pe de altă parte, agenția siriană oficială de știri SANA a relatat că militanții ar fi atacat orașul Alep cu rachete cu gaze toxice, care au făcut cinci victime printre civili, alte opt persoane fiind afectate. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că relatările despre aruncarea containerelor cu clor la Saraqeb sunt o dezinformare. Pe 1 august, în apropiere de Saraqeb a fost doborât un elicopter rusesc, toți cei cinci militari aflați la bord și-au pierdut viața, a anunțat ministerul rus al apărării.

XS
SM
MD
LG