Linkuri accesibilitate

În Franța, sute de oameni au participat la funeraliile preotului catolic ucis de doi tineri extremiști


Sute de persoane au participat, marți, la catedrala din Rouen, din nord-vestul Franței, la funeraliile preotului catolic Jacques Hamel, ucis pe 26 iulie în altarul bisericii din Saint-Etienne-du-Rouvray de doi tineri extremiști. Atentatul a fost revendicat imediat de organizația teroristă Statul Islamic. Între timp, guvernul socialist al premierului Manuel Vals a propus o serie de măsuri pentru combaterea extremismului în rândul minorității musulmane din țară, care reprezintă circa 8% din populație. Între altele, guvernul ar vrea să interzică finanțarea din străinătate a moscheilor și să oblige ca toți imamii să fie formați în Franța, măsuri contestate de mulți lideri moderați ai comunității musulmane.

XS
SM
MD
LG