Linkuri accesibilitate

Romii europeni marchează astăzi Ziua Holocaustului romilor din al Doilea Război Mondial


Romii europeni marchează astăzi Ziua Holocaustului romilor din al Doilea Război Mondial, informează publicația electronică cehă Romea.cz. În noaptea de 2-3 august 1944 naziștii au omorât aproape 3000 de romi în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Alte mii de romi au fost uciși în lagăre ca Treblinka sau Sobibor, iar alții, al căror număr este greu de evaluat până astăzi, au fost împușcați și îngropați în gropi comune în mai multe țări europene. Se estimează că numărul total al victimelor din rândul etniilor sinti și roma a fost între 500.000 și 800.000 de oameni, ceea ce reprezenta cam un sfert din populația de romi a Europei interbelice. Ziua Holocaustului Romilor se marchează astăzi la fostul lagăr de la Auschwitz-Birkenau, în Polonia, dar și în Cehia, Slovacia și alte țări care au avut sau au încă importante comunități de romi.

XS
SM
MD
LG