Linkuri accesibilitate

1993: „Revenirea comuniştilor la putere”


Pe 4 februarie 1993, preşedinte al Parlamentului a fost ales Petru Lucinschi, ultimul prim-secretar al PCM şi lider comsomolist.

Pe 4 februarie 1993, preşedinte al Parlamentului a fost ales Petru Lucinschi, ultimul prim-secretar al PCM şi lider comsomolist.

Ruinarea întreprinderilor, creşterea galopantă a preţurilor şi întârzierea salariilor au continuat, iar motivele erau aceleaşi – devalorizarea continuă a rublei şi cerşirea ei de la Moscova.

Dacă la începutul anului salariul minim garantat era de 1.700 de ruble, în noiembrie ajunsese la 10.000 de ruble, dar era de şapte ori mai mic decât minimul de existenţă.

Potrivit ziarului sindicatelor „Vocea poporului”, în timp ce valoarea nominală a salariului mediu lunar a crescut de opt ori, puterea lui de cumpărare a scăzut cu 33,7%. Totodată, preţurile la produse şi servicii au crescut de zeci de ori. Devalorizarea rublei a făcut praf şi economiile de-o viaţă ale cetăţenilor păstrate în băncile sovietice.

Specialişti prescriau un singur tratament împotriva dezastrului din economie: introducerea monedei naţionale. Chiar dacă leul era tipărit din vara lui 1992, din relatările presei vremii rezultă că decidenţii politici au tot amânat acest pas. Unii miniştri se justificau în Parlament că nu pot introduce leul de vreme ce nu a fost normalizată situaţia în stânga Nistrului, nu s-a purces la privatizare, nu a fost oprit declinul economic etc.

Abia în septembrie, cu paşi timizi, a început procesul de privatizare. Cu prea puţin elan avea loc şi împroprietărirea ţăranilor cu pământ. La 29 noiembrie a fost introdus leul moldovenesc. Un leu a fost echivalat cu 1.000 de ruble-cupoane, iar un dolar SUA era 3,85 lei. Potrivit Agenţiei Basa-press, Republica Moldova introducea moneda naţională printre ultimele dintre fostele republici ale URSS.

În timp ce motoarele economiei se răceau şi nemulţumirea socială creştea, politicienii erau preocupaţi mai ales de ratificarea Tratatului de aderare la CSI. După câteva tentative eşuate, această chestiune a şi dus la dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate pe data de 27 februarie 1994.

Reorientarea spre Rusia

În primele luni ale anului, presa a dezbătut intens ideea organizării unui referendum în problema independenței ţării, lansată de preşedintele Mircea Snegur. Potrivit ziarului „Sfatul Ţării”, Snegur pleda ca poporul să-şi expună părerea privind activitatea grupărilor politice care doresc să stimuleze „integrarea artificială” în România, cât şi grupări care tind să „legifereze necondiţionat Moldova în cadrul CSI”. În acea declaraţie, publicată de ziarele vremii, Snegur s-a referit mai mult la promotorii unionismului şi a criticat Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care a reactivat Mitropolia Basarabiei fără să consulte conducerea politică de la Chişinău.

168 de parlamentari reprezentând trei grupuri, denumite şi cluburi - agrarienii („Viaţa satului”), „independenţii” şi interfrontiştii (Soglasie-Conciliere) - au semnat o declaraţie prin care anunţau că susţin platforma politică a preşedintelui Mircea Snegur. S-a pus la vot în plen organizarea plebiscitului, dar iniţiativa nu a acumulat numărul suficient de voturi. „Votarea a fost prăvălită”, a spus Dumitru Moţpan, liderul grupului parlamentar „Viaţa satului”, dar şi ale noii majorităţii parlamentare, declaraţie ironizată de jurnalişti.

Cele trei grupuri parlamentare au cerut dizolvarea legislativului şi organizarea alegerilor anticipate. Cerere pe care o vor repeta în lunile următoare.

Discuţii despre referendum s-au purtat şi în multe colective de muncă, unii deputaţi se întrebau cine a dat ordin să fie dezbatută această chestiune. O parte a presei de limbă rusă a scris că referendumul ar urma să fie în problema unirii cu România. Unele ziare au şi publicat rezultatele unui sondaj (doar pe malul drept al Nistrului) potrivit căruia 67% din respondenţi optau pentru independență, 18% - pentru aderarea la CSI şi 8% - pentru unirea cu România.

„Avem astăzi o conducere pur comunistă, cu trei foşti secretari ai CC în cele mai înalte funcţii. Să vedem cum o vor scoate la capăt. Pentru că şansele sunt aproape nule”. („Sfatul Ţării”)

Declaraţia noii coaliţii a dus la demisia, la 30 ianuarie, a preşedintelui Parlamentului, Alexandru Moşanu, a prim-vicepreşedintelui Ion Hadârcă şi a preşedinţilor a două comisii: pentru relaţii externe şi pentru mass-media, Vasile Nedelciuc şi, respectiv, Valeriu Matei. Cei patru au prevenit opinia publică că a fost „restaurat deplin fostul regim autoritar” şi s-au delimitat de „forţele care sub aparenţa democraţiei promovează vechile dogme şi reflexe de slugărnicie faţă de fostul imperiu”.

Erau invocate amânarea adoptării unui şir de legi, blocând reformele economice, juridice şi politice, fiind criticaţi agrarienii, „independenţii” şi interfrontiştii, precum şi preşedintele ţării, Mircea Snegur, care ar fi „cedat în faţa separatiştilor şi a Moscovei”.

Snegur a calificat gestul celor patru ca acţiuni destabilizatoare şi a afirmat că prin intermediul lor s-ar dori reanimarea manifestațiilor de stradă împotriva independenței.

Trei secretari ai CC ai PCM în fruntea ţării

Pe 4 februarie 1993, preşedinte al Parlamentului a fost ales Petru Lucinschi, ultimul prim-secretar al PCM şi lider al comsomolului sovietic. „Avem astăzi o conducere pur comunistă, cu trei foşti secretari ai CC în cele mai înalte funcţii. Să vedem cum o vor scoate la capăt. Pentru că şansele sunt aproape nule”, comentau jurnaliştii de la cotidianul Parlamentului, „Sfatul Ţării”, cu câteva luni înainte de a fi suspendată apariţia publicaţiei.

Considerat de o bună parte a presei de la Chişinău „omul Moscovei”, Petru Lucinschi avea să declare pentru oficiosul „Moldova Suverană” că „toţi am trecut printr-un râu, care, evident, nu a avut numai apă rea şi numai oameni răi”. El poza în omul care e în stare să-i împace pe „războinici”.

„În sfârşit, vorbim aceeaşi limbă cu preşedintele Parlamentului şi cu premierul”, declara în luna mai, pentru ziarul de limbă rusă „Molodej Moldovî”, preşedintele Mircea Snegur.

Şeful statului a cerut Parlamentului, la 4 august, să ratifice Tratatul de aderare la CSI, considerat de mulţi deputaţi o capcană. El argumenta că la acel moment altă cale pentru economie nu ar fi existat - 82% din exporturile Moldovei şi 75% din importuri sunt către/din ţările CSI, iar această comunitate limitează şi taxează mărfurile din afara ţărilor-membre.

Prima tentativă a eşuat, nefiind acumulat numărul necesar de voturi. Coaliţia de guvernare a cerut dizolvarea Parlamentului şi anunţarea anticipatelor, în timp ce opoziţia îl acuza pe şeful statului de depăşirea atribuţiilor de serviciu atunci când a semnat şi a reprezentat Republica Moldova la întrunirile CSI.

Începând din martie a fost supus dezbaterilor publice proiectul Constituţiei. O comisie de elaborare a Constituţiei fusese creată încă în 1990, iar proiectul era gata de un an. Cele mai multe discuţii a trezit articolul ce vizează limba oficială.

În proiectul elaborat de grupul de experţi denumirea limbii oficiale era româna, dar aleşii poporului din majoritatea parlamentară au exclus acest articol din textul votat în primă lectură. Grupul parlamentar al agrarienilor a propus ca limba de stat să fie numită „moldovenească”. Într-o declaraţie publicată de „Moldova Suverană”, semnată de reprezentanţii mediului academic şi artistic se menţiona că deputaţii nu trebuie să pună la vot un adevăr ştiinţific. „Nu glotonimul „limba română” ameninţă independenţa Republicii Moldova, după cum se vehiculează în unele fracţiuni parlamentare, ci reflexele coloniale şi minciuna agresivă care revine la putere”, se spunea în declaraţie.

Ulterior, şi membrii grupului de experţi care au elaborat textul Constituţiei, Boris Negru, Nicolae Osmochescu şi Mihai Petrache au explicat de ce denumirea corectă este româna: pentru că glotonimul „limba moldovenească” a fost inventat de apologeții lui Stalin. „De nu vom fixa acest lucru în Constituţie, istoria nu ne va ierta. Acelaşi lucru urmează să-l facem şi referitor la numele poporului”, se spunea într-un articol semnat de cei trei şi găzduit de „Moldova Suverană”.

Jafuri armate în sud şi problema găgăuză

După mai multe incidente în sudul ţării, ameninţări la adresa procurorilor şi poliţiştilor, jafuri la drumul mare şi în întreprinderi, în martie situaţia a ieşit de sub control. Oficiosul „Moldova Suverană” a relatat că la atacul asupra sediului poliţiei din Comrat a fost utilizat armament din Tiraspol şi din dotarea Armatei a 14-a şi că s-a făcut cu ştirea conducerii aşa-zisei republici găgăuze (Topal şi Chindighelean), cu scopul de a se răfui cu organele constituţionale, exact ca în Transnistria. Pe lângă devastarea sediului, au fost incendiate 13 maşini din curte.

Lideri de la Comrat au declarat pentru Agenţia Basa-press că Tiraspolul a finanţat aşa-zisele organe de interne din Găgăuzia. Gardiştii de la Comrat aveau posturi de control pe şosele şi nu i-au permis unui viceministru al Agriculturii de la Chişinău să participe la o întâlnire cu fermierii.

Stepan Topal, aşa-zisul preşedinte al republicii-fantomă Gagăuzia, a declarat că nu-şi închipuia că populaţia dispune de atâtea arme. „Când poliţiştii din Cahul şi-au făcut apariţia la Vulcăneşti, din toate ferestrele spre piaţa centrală se ţintea din mitraliere, aruncătoare de grenade, pistoale-automat”, potrivit ziarului de limbă rusă „Nezavisimaia Moldova”. Publicaţia relata că exista o dualitate a puterii la Vulcăneşti: două executive raionale, poliţie şi, respectiv, miliţie, ceea ce semăna foarte mult cu scenariul transnistrean.

După ce au fost reţinute câteva grupări în raioanele de sud, scria „Sfatul Ţării”, s-a constatat că membrii lor aveau trecut criminal sau fac parte din grupări criminale, iar unii se regăseau în detaşamentele de gardişti ale aşa-zisei republici găgăuze.

Deputaţii din localităţile cu populaţie preponderent găgăuză cereau legislativului de la Chişinău să decidă statutul viitoarei regiuni. În luna mai s-a purces la dezbateri parlamentare pe această chestiune. Reprezentanţii Comratului pretindeau iniţial să deţină controlul asupra instituţiilor de drept şi de forţă locale, idee calificată de unii critici drept federalizarea de facto a Republicii Moldova. Prima versiune a proiectului a fost respinsă, a anunţat ziarul de limbă rusă „Vecernii Kişiniov”. Publicaţia mai scria că liderii aşa-numitei republici găgăuze insistau ca legea să includă un articol ce permitea dreptul la autodeterminare în caz că Moldova îşi pierde independenţa. La Chişinău mai mulţi deputaţi au cerut ca înainte de a acorda statut special localităţilor găgăuze să fie aprobată Constituţia şi să fie votată reforma administraţiei publice locale.

În acelaşi timp, în ciuda negocierilor cu liderii de la Tiraspol, aşa-zisa republică nistreană se distanţa de Chişinău. Iar Agenţia Basa-press a scris că comandantul garnizoanei militare Tiraspol a Armatei a 14-a, Mihail Bergman, i-a acuzat pe cei care deţin frâiele la Tiraspol că, pe lângă nelegiuirile pe care le comit, sustrag armament din unităţile Armatei a 14-a şi urmăresc scopul îmbogăţirii ilicite.

Scandalul Seabeco

În februarie, după schimbarea configuraţiei în parlament, ziarul „Ţara” al Frontului Popular publică o serie de materiale despre presupusul conflict de interese al preşedintelui Mircea Snegur şi afacerea cu fostul hotel „Octombrie” al CC al PCM. Era vizat şi ginerele lui Snegur, Artur Gherman. Publicaţia Frontului Popular acuza fosta nomenclatură, implicit pe şeful statului, că nu vrea să purceadă la privatizare, dar şi-a tras foloase materiale.

Seabeco-Moldova a fost fondat în octombrie 1991 de firma Seabeco-Internaţional şi Guvernul Republicii Moldova, cu un fond statutar de 5,3 milioane dolari, cota-parte a firmei Seabeco fiind de 65%, iar guvernul a transmis în calitate de cotă-parte unul din cele mai luxoase hoteluri din centrul Chişinăului, evaluat la 1,8 milioane de lei. Din octombrie 1992, la cârma companiei din Moldova apare Artur Gherman.

Boris Birstein a declarat pentru „Molodej Moldovî” că a început să facă afaceri în URSS în anii ’80 şi că „şi-a luat ca parteneri oameni influenţi, funcţionari de rang înalt”. El însă a negat că banii ar fi venit de la PCUS şi KGB.

Mai multe ziare de referinţă din Rusia şi din Occident au scris că prin intermediul grupului de firme Seabeco au fost spălaţi banii fostului CC al PCUS şi KGB. În companii au fost implicaţi mai mulţi ofiţeri KGB stabiliţi în Europa.

Ginerele preşedintelui, Artur Gherman, a declarat pentru ziarul de limbă rusă „Molodej Moldovî” că s-au creat multe legende neobiective despre Seabeco, o companie care, în opinia sa, este unul dintre puţinii investitori străini din ţară. Gherman a povestit că a auzit prima dată de Seabeco în 1990, pe când era consilier pe probleme economice al premierului Mircea Druc. Mai exact, el a menţionat că Seabeco a apărut în Chişinău la sugestia conducerii de la Moscova.

„Afacerea de succes” era reprezentată în spaţiul CSI de Boris Birstein, un emigrant din URSS cu cetăţenie canadiană şi firme înregistrate în Elveţia. În presa moldovenească numele lui a fost menţionat prima dată la începutul lui 1992, când a avut o întâlnire cu preşedintele Mircea Snegur şi cu premierul Valeriu Muravschi. Ulterior, Birstein apare în calitate de co-preşedinte al consiliului economic de pe lângă preşedintele ţării.

Ziariştii de la Chişinău scriau că Birstein a fost cel care, în plin război, l-a adus cu avionul la Chişinău pe vicepreşedintele Rusiei, Alexandr Ruţkoi, şi a organizat la hotelul Seabeco întâlnirea Snegur-Ruţkoi ce a dus la încetarea focului. De asemenea, s-a scris că era mereu însoţit de un grup numeros de pază (uneori de miliţie sau ofiţeri ai KGB, atât la Moscova, cât şi la Chişinău) şi că era întâmpinat la aeroport de ministrul de Interne. Ruţkoi a fost chiar anchetat în Rusia pentru implicarea în presupusele delapidări din averea PCUS.

Boris Birstein a declarat pentru „Molodej Moldovî” că a început să facă afaceri în URSS în anii ’80 şi că „şi-a luat ca parteneri oameni influenţi, funcţionari de rang înalt”. El însă a negat că banii ar fi venit de la PCUS şi KGB.

La 10 iunie 1993, Artur Gheman a demisionat din postul deţinut la Seabeco, „în legătură cu mutarea familiei la Viena, unde soţia sa a primit un post de consilier în ambasadă”.

XS
SM
MD
LG