Linkuri accesibilitate

Dana Fabini: „Ce este arta? O amăgire cu care trăim, și care ne supraviețuiește?” (VIDEO)


Un dialog despre o lucrare dadaistă la o sută de ani de la nașterea dadaismului.

S-a născut în 1963 la Cluj, și acum trăiește în România și Germania. Între 1983-1987 a studiat la Academia de Artă şi Design din Cluj, din 2005 este doctor în arte vizuale la Universitatea de Artă şi Design din același oraș. Din 1990 predă seminarii și cursuri de artă la diferite instituții: UAD, Universitatea Babeș - Bolyai, Universität zu Köln, RWTH Aachen, Kölner Institut für Kulturarbeit und Weiterbildung, Universitätsklinikum Freiburg etc. A publicat numeroase articole în reviste din România și din străinătate, și mai multe volume dedicate terapiei prin artă, fiind una din primele personalități culturale care au abordat acest domeniu în România. Are o carieră artistică sinuoasă - a început prin a studia ceramica, dar preocupările sale au depășit treptat această formă de expresie artistică îndreptîndu-se pe rînd spre grafică, pictură, performance, ajungînd în cele din urmă la arta vizuală multimedia și la poezie. În 2016, Dana Fabini a lansat un film de animație numit „#100Dada”, care e punctul de pornire al conversației pe care a avut-o în luna iulie la Cluj cu Lucian Ștefănescu.

Europa Liberă: E vorba de un film de animație creat în acest an, la o sută de ani de la apariția Mișcării Dada, nu e nepărat un omagiu, nu e neapărat o reluare a tehnicilor Dada, dar spre deosebire de Dada, animația pe care am văzut-o are foarte multă substanță, Dada pare puțin mai lipsită de substanță, pentru că e, nu?, o mișcare de frondă care vrea să golească de substanță arta contemporană la vremea apariției ei. Cum a apărut animația asta?

Dana Fabini

Dana Fabini

Dana Fabini: „Filmul de animație e dedicat centenarului Dada, aceasta este prima legătură cu Dada. N-aș putea spune așa de radical că văd Dada ca o lucrare mai lipsită de substanță și bazată numai pe frondă, ca manifest artistic, dar aș spune că o altă legătură subsidiară cu Dada este de fapt o repunere a artei într-un sens actual, într-un sens contemporan: cum trăim arta la o sută de ani după Dada. Lucrarea în sine are mai multe faze în conceperea ei pentru că, de fapt, este modul meu specific de lucra. Nu există o temă încheiată, nu există o temă făcută pentru un anumit eveniment, cum ar fi centenarul Dada. Întîmplător are legătură cu acest eveniment, dar tema în sine, așa cum se desfășoară în acest film de animație, s-a dezvoltat pe parcursul a mai multor ani. Fimul de animație a fost realizat abia în anul acesta, dar imaginile pentru el au fost elaborate cu mai mulți ani în urmă. Înregistrările sonore s-au făcut în diferite forme de interplay, în care am lucrat împreună cu Nicolas Simion, compozitor și interpret de jazz, iar animația s-a dezvoltat împreună cu Ligia Smarandache, artist video. Compunerea completă a animației video pe care ați văzut-o dumneavoastră a avut loc în elaborarea finală abia anul acesta în luna mai, când imaginile lucrate inițial în tehnici clasice au fost transpuse sub regia mea, sau suprapuse mai bine zis, cu înregistrarea sonoră făcută într-un concert cu Nicolas Simion (saxofon, clarinet, flaut) și Markus Voegeler (ghitară electrică), cu Ligia Smarandache (animație video), și cu texte recitate de mine, texte care sînt tot un specific al modului meu de a lucra: imagini-text, texte scrise de foarte multe ori sub formă de scurte povestiri sau de scurte poezii care sînt apoi transpuse într-o imagine legată sub aspect formal de conținutul textului. Dacă ar rămâne o imagine de semne, deci o imagine grafică, ca într-o carte (nu e vorba de ilustrație în acest caz), deci practic tot procesul de elaborare a acestei animații video pe care dumneavoastră ați văzut-o, ea are o desfășurare foarte amplă, care merge din perspective diferite, și care la un moment dat se sintetizează într-un scurt film de nouă minute.”

Briefe mit Träumen (Scrisori cu vise), digital print, 2015

Briefe mit Träumen (Scrisori cu vise), digital print, 2015

Europa Liberă: Se poate observa că aici este vorba de un fel de întretăiere de tehnici, nu neapărat numai de tehnici, ci și de formule artistice, adică avem grafica în plan, grafica pe o foaie de hîrtie, avem poezia, care este o altă artă, nu?, dar nu plastică, avem sunetul, avem recitările dumnevoastră și saxofonul lui Simion, și putem spune că se construiește de fapt un spațiu din mai multe planuri. E un fel de întretăiere de forme artistice care construiesc din plan ceva spațial.

Dana Fabini: „Exact, și aici este de fapt și legătura cu Dada, așa cum s-ar putea regândi fenomenul în ziua de azi, pentru că și Dada inițial era o interferență interdisciplinară, deci forme de expresie care veneau din zona poeziei, a textului, scris sau vorbit, din zona imaginii, din zona de performance, de asemenea. Și eu lucrez foarte mult performance. Dar ce e specific este faptul că, deși am început cu tehnici clasice, sau tehnici, să zicem, de șevalet, cum ar fi pictura, desenul, grafica de șevalet sau alte forme de a realiza obiect, în ultimii ani, practic în ultimii zece ani, în mod constant am dezvoltat demersul clasic spre unul de new media, de multimedia, în care coexistă forme de expresie foarte diferite, așa cum ați observat.”

Europa Liberă: Arta care se face pe șevalet are ca rezultat o producție finită, un obiect artistic care s-a terminat, e terminat, nu mai trăiește. Pe cînd, din cîte am înțeles, la dumneavoastră lucrările evoluează, cresc. Aveți acele „scrisori cu vise” pe care vi le-ați trimis dumneavoastră însevă, pe care le-ați modificat, ați pus straturi de creație [peste ele]. Deci, spre deosebire de arta de șevalet care are ca rezultat un produs finit, opera dumneavoastră nu se termină.

Die Farbige (Doamna de culoare), digital print (2014) de Dana Fabini

Die Farbige (Doamna de culoare), digital print (2014) de Dana Fabini

Dana Fabini: „Exact, e o remarcă foarte bună - un alt specific în modul meu de a lucra e că nu există teme finite, nu există produs finit, ci există teme predilecte care în funcție de viața pe care o duc, sau de faza de viață în care sînt apar în prim-plan sau în plan secund, sau sînt reluate după anumite perioade de timp. Ați specificat aici „scrisori cu vise”. Au fost de fapt încercările mele de a învăța limba germană, în măsura în care mi-am scris în germană texte despre visele pe care le am, despre oamenii pe care îi cunosc, texte pe care apoi am pictat, acestea s-au dezvoltat în imagini pe care mai apoi le-am scanat, apoi le-am prelucrat pe calculator, și pe urmă au devenit digital print, imagine digitală. Multe dintre ele sînt folosite și în această animație, în care apar de fapt suprapuneri de planuri. Elementul timpului e deci un factor foarte important în modul meu de a lucra, și de aceea în anii din urmă mă îndrept tot mai mult spre performance, sau spre multimedia, pentru că aici elementul timpului joacă un rol într-o cu totul altă formă decât în cazul unui produs finit, cum ar fi o pictură de șevalet.”

Europa Liberă: Pentru că viața acestui produs finit e oarecum terminată, e mort în momentul în care a fost terminat de către creator. Dar la dumneavoastră totul se transformă, e viu.

Dana Fabini: „Da, dar e de fapt o diferență de nuanță, pentru că nu aș spune că viața unei picturi e finită în momentul în care creația s-a încheiat: imaginea rămâne în istoria artei și receptorul poate să o retrăiască în diferitele spirite ale timpului. Într-un anumit mod putem avea acces la o pictură din Renaștere [în timpul Renașterii], decît avem în ziua de azi, deci e vorba de spiritul timpului care transformă nu imaginea în sine ca produs, dar receptarea ei, lectura ei, pentru că receptarea e tot o formă - vie - de a trăi arta. În ceea ce lucrez eu însă aș spune că foarte mutl apar fenomene de expresie spontană. De exemplu jam session-ul pe care îl facem cu Nicolas Simion - există o structură de lucru pe care ne-o propunem înainte, dar nu este ceva ce înregistrăm și e oferit ca produs finit, ca o înregistrare, un CD, ci este ceea e trăim realmente spontan într-un anumit loc, într-un anumit timp, într-o anumită desfășurare pe care n-o putem controla întotdeauna.

Waiting Room, Dana Fabini performance. Imagine film: Marius Popuț, scenografia: Ligia Smarandache

Waiting Room, Dana Fabini performance. Imagine film: Marius Popuț, scenografia: Ligia Smarandache

​La fel se întîmplă și cu imaginile. E ca și cum aș avea o bibliotecă personală de imagini pe care în permanență le creez, le recreez, le interferez, le transfer dintr-o temă predilectă spre o alta în funcție de ce se întîmplă în viața mea în primul rînd, sau ce se întîmplă nu numai în interiorul meu, dar și în exteriorul meu, ca solicitare din afară. ”

Europa Liberă: Unul din elementele animației despre care vorbim sînt acele imagini-text, care, revenind la discuția de adineauri cu opera finită, arta de șevalet care are ca rezultat o operă finită, ele, aceste imagini-text, sînt practic o operă finită, pentru că aveți grafica - textul în românește, textul în germană, și vă jucați cu spațiile între cuvinte, cu culorile diferitelor cuvinte, în funcție de limbă. Astea, zic eu, sînt de fapt o operă „de șevalet”, finită, dar care e folosită în acest organism viu, care e animația respectivă. Dar textele le spuneți în limba germană. Am putea să auzim și unul în limba română?

Dana Fabini: „Bineînțeles, și cred că cel mai bine ar fi să alegem un text care se referă exact la ideea de artă, ce este arta în ziua de azi. Întrebarea „ce este arta?” e pusă de secole și are diferite interpretări sau găsește diferite răspunsuri. Însă ceea ce trăim noi în secoul 21 în scena de artă presupune de fapt o mutație extraordinară prin noile mijloace, prin noile tehnic care au apărut, și mă referi aici de la fotografie încoace, la film, la internet în ziua de azi, la toate formele de comunicare multimedia. Și atunci aceste imagini text pe care eu le compun și ele sînt într-un fel reduse la semn, la literă, iar esența, pînă la urmă, când percepi o operă de artă, se bazează pe perceperea semnului, pe perceperea de gol/plin, sau pe perceperea de formă/non-formă, pe pereceperea de culoare/non-culoare...”

Europa Liberă: Pe perceperea de spațiu dintre cuvinte care semnifică exact ca și cuvintele...

Dana Fabini: „Exact...”

Europa Liberă: „Un spațiu între două cuvinte are o semnificație anume, nu este doar o tăcere...

Dana Fabini: „.. .și e diferit de la cultură la cultură, și e foarte interesant să observi cum există spațiile de tăcere, cum există spațiile de comunicare...”

Europa Liberă: ...tăcerea care semnifică în contextul cuvintelor...

Dana Fabini: „...și în interiorul diferitelor culturi. Și aici putem vorbi și despre limbaje corporale, care sînt diferite de la o cultură la alta. Poezia pe care m-am gîndit s-o aleg este de fapt legată de această întrebare, des vehiculată, despre ce este arta, și cred că nu are sens să o comentez, ci să o citesc direct:

M-am dus la o florărie elegantă,

și vînzătoarea mi-a arătat prietenoasă toate florile pe care le avea.

Am ales lalele. Un buchet divers colorat pentru mine,

și două lalele violet plantate într-o cupă din sticlă,

pentru o doamnă în vîrstă.

Vînzătoarea le-a împachetat frumos

și eu m-am întors mulumită acasă.

Buchetul divers colorat l-am pus în vază, pentru mine.

Celălalt l-am dăruit bătrînei, care locuiește în aceeași casă cu mine.

A doua zi, femeia mi-a spus zîmbind:

„Nu știam că se pot imita perfect florile reale.”

I-am răspuns uluită că nu observasem diferența.

Nu știam că se găsesc flori artificiale la florărie.

Am rîs amîndouă și am hotărăt că buchetul ei e o operă de artă.

Din ziua aceea însă mă întreb: ce este arta?

O amăgire cu care trăim,

și care ne supraviețuiește?”

---------------

Radio Europa Liberă îi mulțumește Danei Fabini pentru că a avut amablitatea de a ne pune la dispoziție materialul grafic pentru ilustrarea acestui interviu.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG