S-au împlinit două secole de la o tragedie care a avut, în epocă, un mare ecou: naufragiul fregatei Meduza. Ambarcațiunea se îndrepta spre Senegal, teritoriu care tocmai fusese recuperat de către francezi. Pe vas se aflau, pe lângă noul guvernator și familia sa, funcționari, militari și coloniști.
În ziua de 2 iulie 1816, Meduza se lovește de un banc de nisip și eșuează la câteva zeci de kilometri de coastă. Comandantul vasului, un aristocrat pe nume Hugues Duroy de Chaumareys, a avut cu siguranță, în suita de întâmplări nefericite, o vină majoră. El decide părăsirea vasului, o parte din pasageri se îmbarcă pe șalupele și bărcile disponibile, cei care rămân pe dinafară, 150 de persoane, se înghesuie pe o plută improvizată din bârne de lemn, o plută de 20 de metri lungime și 7 metri lățime.
Pe fregată rămân 17 marinari, cu promisiunea că li se vor trimite ajutoare; corabia menită să-i salveze va ajunge abia în septembrie și va găsi doar trei supraviețuitori. Pluta este remorcată o vreme de șalupe, dar probabil că manevrele se dovedesc imposibile încât frânghiile de legătură sunt tăiate, iar pluta este lăsată să plutească în derivă. Nenorociții rămași acolo nu au nici hrană nici apă, le-au mai rămas doar câteva butoiașe cu vin. Pe ambarcațiunea improvizată începe o cumplită luptă pentru supraviețuire, oamenii se încaieră, unii sunt cuprinși de delir, alții se sinucid aruncându-se în apă, au loc scene de canibalism. Pe 17 iulie un vas găsește pe plută doar 15 supraviețuitori, dintre care cinci mor imediat după aceea. Tragedia produce, în Franța și nu numai, o puternică impresie asupra opiniei publice.
Dar dacă astăzi, după două sute de ani, ne amintim de acest dramatic episod este și pentru că el a constituit subiectul unei celebre picturi a lui Théodore Géricault (1791 – 1824). Artistul francez a început să lucreze la tablou în 1817, la un an după tragedie. A fost o întreprindere de anvergură, pentru care Géricault s-a documentat temeinic și a executat multe schițe pregătitoare. A comandat chiar o replică miniaturală a plutei, reprodusă în cele mai mici detalii. Rezultatul a fost o lucrare monumentală, o pânză de aproape cinci metri înălțime și de peste șapte metri lățime. Artistul a surprins momentul salvării ultimilor supraviețuitori, a căror expresie de deznădejde și de groaznică suferință arată că își pierduseră toate speranțele. Tabloul lui Géricault, Pluta Meduzei, a fost expus la Salonul de la Paris din 1918, stârnind polemici dar fiind recunoscut curând după aceea drept o capodoperă. O capodoperă aflată din 1824, după moartea lui Géricault, la Luvru, și care s-a bucurat de o posteritate bogată, nu numai în artele plastice dar și în literatură.
