Linkuri accesibilitate

„Piaţa Federaţiei Ruse este importantă, dar în paralel trebuie să ne căutăm şi alte pieţe pentru realizarea producţiei”


Serviciul federal pentru control veterinar și fitosanitar al Rusiei a decis să ridice interdicţia doar pentru cei peste 40 de producători din UTA Găgăuzia.

Serviciul federal pentru control veterinar și fitosanitar al Rusiei, Rosselhoznadzor, a anunţat că peste 40 de companii din Republica Moldova au primit dreptul de a exporta pe piaţa rusă fructe în stare proaspătă. Dreptul, a precizat instituţia de la Moscova, a fost acordat cu titlu de experiment, după o recentă vizită a unui grup de experţi ruşi în Republica Moldova. O scurtă cercetare pe Internet arată că aproape toate firmele vizate sunt din autonomia Găgăuză. Cum se explică preferinţa Rosselhoznadzor pentru companiile din sudul ţării?

Pentru producătorii de fructe din Republica Moldova decizia Rosselhoznadzor din această săptămână nu pare una surprinzătoare. Şi asta pentru că în vara anului trecut instituţia de stat de la Moscova a luat o decizie similară: a ridicat embargoul la fructe pentru 17 companii din UTA Găgăuzia şi la vinuri pentru o întreprindere din sudul ţării. Atunci, experţii vorbeau despre o acţiune politică a Federaţiei Ruse. În acest an decizia Rosselhoznadzor este văzută cu aceeaşi suspiciune, aşa cum spune Vitalie Gorincioi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de fructe „Moldova-Fruct”:

„Noi ne-am întâlnit, Moldova-Fruct, cu cei de la Rosselhoznadzor când a fost o vizită guvernamentală în frunte cu Dl Rogozin şi le-am sugerat ideea că dacă doresc să aibă producţie de la producător, de la cei care garantează calitatea producţiei, să permită la toţi producătorii să exporte în Federaţia Rusă fără tentă de partid, liste care apar peste noapte, în secret etc. Din acest motiv suntem atât de indignaţi! În prezent suntem cu un grup de producători în Cehia, la un schimb de experienţă, şi râd colegii noştri din alte state faţă de modalitatea de export organizată de Federaţia Rusă. (…) S-ar cere următoarea concluzie: da, pentru noi e foarte importantă piaţa Federaţiei Ruse, dar paralel trebuie să ne căutăm şi alte pieţe pentru realizarea producţiei”.

Serviciul federal pentru control veterinar și fitosanitar al Rusiei a decis să ridice interdicţia pentru cei peste 40 de producători din UTA Găgăuzia după o vizită, în luna iunie, a unui grup de experţi ruşi. Printre fermierii acceptaţi se numără şi Valeri Ialma, proprietarul unei livezi de piersici, de peste zece hectare. Anul trecut, fermierul şi-a realizat marfa pe piaţa locală. Vestea că poate exporta în Federaţia Rusă l-a bucurat, însă precizează că ridicarea interdicţiei nu garantează şi un loc pe piaţa rusă:

„Eu am o companie mică, însă această decizie e un stimulent pentru noi să ne dezvoltăm şi să realizăm produsele în afara ţării. Depinde de noi cât de bine ne vom promova pe piaţa rusă. Avem nevoie de ambalaj pentru marfă şi trebuie să ne gândim cum să ne vindem fructele.”

În comunicatul Rosselhoznadzor se precizează că cele peste 40 de companii din sudul ţării au dreptul să exporte fructe pe piaţa rusă cu titlul de „experiment”, sub garanţia Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. Directorul Agenţiei, Gheorghe Gaberi, spune că specialiştii ANSA nu au luat parte la întocmirea listei propuse de Rosselhoznadzor şi că decizia ar avea la bază un acord de cooperare între UTA Găgăuzia şi diverse regiuni din Federaţia Rusă. Oricum ar fi, dă asigurări Gheorghe Gaberi, prezenţa unei companii în lista Rosselhoznadzor nu garantează acesteia dreptul de a face livrări fără controlul ANSA:

„Noi trebuie să garantăm că mărfurile sunt libere de obiecte de carantină, de boli şi dăunători şi sunt conforme după conţinutul de reziduri de nitraţi, lucru care este cerut de Federaţia Rusă. Acest lucru, ANSA, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale care sunt autorizate să elibereze certificatele fitosanitare şi de siguranţă, va garanta că ceea ce pleacă la export, desigur, după inspecţie, va fi conform cerinţelor Federaţiei Ruse”.

Europa Liberă: Dle Gaberi, în vara anului trecut, tot UTA Găgăuzia a fost lăsată să exporte în Federaţia Rusă. Unii spun că e o discriminare, Dvs cum vedeţi situaţia?

Gheorghe Gaberi: „Noi ne-am expus poziţia noastră, fiindcă nu s-a coordonat cu oficiul central ANSA venirea experţilor şi ieri, mai mult ca atât, am informat partea rusă că noi vom examina această listă şi dacă toţi sunt conformi cerinţelor legislaţiei Republicii Moldova pentru a produce şi exporta producţia respectivă. Vor fi certificate mărfurile, care nu se vor conforma, noi vom trimite liste şi ne vom expune poziţia noastră pe această temă.”

Directorul ANSA, Gheorghe Gaberi, ne-a declarat că după vizită vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chişinău, de la începutul acestei luni, Agenţia a întocmit o listă separată cu producători moldoveni de fructe pe care a trimis-o autorităţilor de la Moscova, cerând ridicarea interdicţiei pentru mai mulţi fermieri. Răspunsul ar urma să vină „în curând”, se aşteaptă Gheorghe Gaberi. Trebuie amintit că Federaţia Rusă a impus embargo pe importurile de fructe şi legume moldoveneşti în iulie 2014, la scurt timp după semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Atunci, Rosselhoznadzor a invocat nereguli fitosanitare, însă guvernarea de la Chişinău a vorbit despre o decizie politică.

XS
SM
MD
LG