Linkuri accesibilitate

FMI și Chișinăul au ajuns la un acord „la nivel de personal” (Deschide.md)


Reţinerea lui Veaceslav Platon la Kiev: un semn că „gheaţa s-a spart, iar între crăpăturile justiţiei riscă acum să cadă mulţi” (P.Bogatu / Ziarul Național)

Presa de la Chișinău scrie că Fondul Monetar Internațional ar putea să semneze acordul tehnic cu Republica Moldova privind o eventuală finanțare de 3 ani. Anunțul vine cu doar câteva ore înainte de dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului de Miniștri condus de Pavel Filip. Într-un material publicat pe deschide.md, se menționează că acest acord „la nivel de personal” va trebui să fie aprobat de conducerea FMI. Examinarea chestiunii în cauză la Consiliul Executiv se preconizează pentru luna octombrie curent, în cazul în care autoritățile moldovene vor implementa un set de acțiuni prioritare, între care politici de asigurare a stabilității macroeconomice și financiare.

Editorialistul Petru Bogatu de la Ziarul Național este de părere că reţinerea lui Platon la Kiev confirmă ipoteza lansată recent, că arestarea lui Shor a rupt zăgazurile, iar situaţia a scăpat de sub controlul puterii. E mult prea departe, până la emanciparea puterii judecătoreşti, dar, scrie autorul, cătuşele cu care erau legaţi reciproc guvernanţii pe de o parte, procurorii şi judecătorii, pe de alta, s-au rupt şi acum fiecare încearcă să iasă basma curată pe cont propriu. Un detaliu semnificativ în opinia lui Bogatu este afirmația autorităților ucrainene, precum că au acţionat şi în baza unui mandat al Interpolului. De asta, crede editorialistul, reţinerea lui Platon este un semn că în stânga Prutului gheaţa s-a spart iar între crăpăturile justiţiei riscă acum să cadă mulţi.

RISE Moldova publică o investigație în care jurnaliștii au urmărit traseul tranzacției în sumă de 40 de mil. USD, încheiată între Veaceslav Platon și Artiom Platon, fiul controversatului om de afaceri, bani cu care urmau să fie procurate acțiuni de la „Moldova Agroindbank”. Autoritățile din RM au reacționat la această tentativă blocând tranzacția iar jurnaliștii de investigație au descoperit că cele 40 mil. USD au trecut printr-o platformă complexă de spălare de bani. RISE Moldova menționează că sectorul bancar din RM a devenit un câmp de luptă dintre grupările de interlopi, autorități și oameni care își ascund identitățile în spatele unor companii înregistrate în off-shoruri.

Portalul deschide.md publică un editorial semnat de Iulian Chifu, în care acesta constată că s-a încheiat epopeea candidatului unic al dreptei pro-europene de opoziţie la Preşedinţia Republicii Moldova. Mai întâi, Consiliul Coaliției de Guvernare a decis lansarea unei invitații la dialog către toate forțele proeuropene din Parlament, acestea fiind PLDM și PPEM. PPEM, a acceptat oferta și, scrie autorul, rezultatul a fost căderea în capcana întinsă de majoritate, din ambiţia lui Iurie Leancă de a candida fără şanse la Preşedinţie, rupând totodată unitatea dreptei pro-europene de opoziţie. Partidul Liberal-Democrat a refuzat oferta, însă a semnat, alături de socialişti şi comunişti, o moţiune de cenzură împotriva guvernului Filip, și astfel, crede Iulian Chifu, PLDM a căzut în cealaltă capcană care a dus la distrugerea unităţii opoziţiei pro-europene şi a deschis calea spre alegerea unui preşedinte pro-rus la Chişinău.

Răzvan Voncu scrie într-un editorial publicat pe adevarul.md, că cea mai importantă problemă în RM nu sunt atât rezultatele alegerilor prezidențiale, cât faptul dacă actualul guvern pro-european va reuşi să se menţină şi să accelereze cursul reformelor şi convergenţa către UE cu majoritatea parlamentară care îl susţine. Autorul editorialului opinează că dacă va reuşi să se mențină, sprijinul UE se va materializa tot mai consistent, cu efecte vizibile la nivelul cetăţeanului și că acestea vor putea fi contabilizate favorabil la alegerile parlamentare din 2018. Dacă însă Guvernului nu-i va reuşi acest lucru, coaliţia de guvernământ va fi spulberată la alegerile din 2018, iar acest fapt ar produce o situaţie extrem de periculoasă, mai periculoasă chiar decât eventuala victorie a lui Igor Dodon la prezidenţiale, remarcă Răzvan Voncu.

Valentin Buda scrie într-un editorial intitulat „Republica Infecțioasă a Moldovei” și publicat pe site-ul ziarului „Evenimentul zilei” că „furunculul geopolitic numit generic RM stă să erupă” după reținerea lui Veaceslav Platon și aducerea lui în cătușe la Chișinău. Autorul crede că în „viitorul caricaturii statale dintre Prut și Nistru” „raiderul Platon poate avea un rol decisiv, aproape salvator”. Acela, subliniază Valentin Buda, de a fi ultima piesă din puzzle-ul calamității nenaturale intitulate atât de anacronic Republică a Moldovei.

XS
SM
MD
LG