Linkuri accesibilitate

Proiectele de legi propuse de PD și PL, care au stârnit critici ale experților internaționali, au revenit în dezbaterea parlamentului.

Parlamentul a organizat astăzi dezbateri publice, inclusiv cu experți internaționali, pe marginea a două proiecte de amendare a Codului Audiovizualului. Unul din ele prevede interzicerea retransmiterii emisiunilor TV și radio produse de mediile rusești, Federația Rusă nefiind semnatară a Convenției Europene cu privire la emisiunile transfrontaliere. Al doilea ar putea obliga radiodifuzorii locali să difuzeze opt ore de „produs autohton”, care să fie transmise în prime time. Primul proiect a fost criticat de organizațiile de media naționale și internaționale ca fiind excesiv și ineficient, al doilea pentru că ar urmări eliminarea concurenței pe piața media:

După ce amendamentele propuse de legislatorii democraţi şi liberali au fost aspru criticate de experţi locali și internaționali, Parlamentul a organizat astăzi dezbateri publice la care au invitat şi reprezentanţi ai organizaţiilor media de peste hotare. În special din ţări în care a fost interzisă anterior retransmiterea posturilor străine. Pentru a se proteja de valul de dezinformare şi falsurile din presa rusească, autorităţile de la Kiev, de exemplu, au interzis în 2014 mai multe canale de televiziune ruseşti, acuzându-le de propagandă de război şi violenţă. Paralel însă un grup de jurnalişti locali au fondat portalul StopFake.org, care deconspiră ştirile contrafăcute sau eronate din presa rusească. Pagina activează de aproape doi ani. A devenit foarte populară şi este recunoscută ca un instrument eficient în combaterea propagandei. Dacă nu s-ar fi creat acest portal, crede Margo Gontar, unul din fondatorii StopFake.org, interzicerea posturilor de televiziune ruseşti ar fi avut efectul „frecţiei la un picior de lemn”:

„Puteţi vedea cât de periculoasă poate fi indiferenţa faţă de spaţiul mediatic prin anexarea Crimeii şi ocuparea teritoriilor din estul Ucrainei. Este rezultatul direct a ceea ce a făcut mass media ruseşti şi nu au făcut instituţiile media din Ucraina, inclusiv ONG-urile de media. După Maidan şi începutul operaţiunilor militare ne-am mobilizat cu toţii, dar unde am fost înainte de asta? (…) În ce priveşte produsul autohton, şi la noi au fost discuţii despre impunerea unei cote de emisiuni locale însă întrebarea este: dacă nu oferi condiţii pentru dezvoltarea radiodifuzorilor, care să poată face emisiuni de calitate, care este rostul acestei cote? Oricum se vor cumpăra serialele ruseşti şi vor fi transmise la televiziunile locale.”

Promotorii modificărilor la Codul Audiovizual – Partidul Democrat şi Partidul Liberal, insistă că urmăresc curăţarea spaţiului mediatic de propagandă şi mobilizarea radiodifuzorilor locali să producă mai multe emisiuni proprii. La prima vedere, ambele intenţii par nobile şi în interesul cetăţeanului, constată directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei. Au un cusur, însă, lasă loc de interpretări, continuă expertul:

„Interdicţia de difuzare în Republica Moldova a posturilor străine nu este soluţia care poate fi eficientă la momentul actual. Suntem absolut convinşi că CCA chiar şi în limitele legislaţiei actuale are toate competenţele pentru a face „ordine” pe piaţa media din Republica Moldova şi să fie descurajate orice practici non-jurnalistice care încalcă legislaţia şi principiul pluralismului de opinie. În opinia noastră, Partidul Democrat vrea să forţeze adoptarea de urgenţă a proiectului 218 pentru a crea condiţii de concurenţă nu tocmai corectă în raport cu alţi radiodifuzori din ţară.”

Buna intenţie a deputaţilor democraţi şi cei liberali este pusă la îndoială şi pentru că insistă că cele două proiecte ce le promovează ar avea avizele pozitive ale organizaţiilor internaţionale. Or, pe parcursul acestei luni, OSCE, Consiliul Europei şi Freedom House şi-au exprimat îngrijorarea faţă de intenţia de a adoptarea unei legislaţii restrictive ce ar submina libertatea presei. În Parlament, cele două proiecte au trecut de prima lectură, iar într-un interviu oferit pentru postul nostru de radio, democratul Sergiu Sârbu a declarat că acestea urmează să fie votate până la 31 iulie, pentru că se conţin în foaia de parcurs formulată şi asumată de actuala guvernare.

XS
SM
MD
LG