Război à la Russe

Centrul de cercetare a armatei, conversie și dezarmare de la Kiev a publicat cartea expertului politico-militar rus Iurii Fiodorov, stabilit în Occident, „Războiul hibrid în stil rusesc”. Este un volum care cercetează teoria și practica acțiunilor Rusiei în Ucraina din ultimii ani. Într-un interviu acordat Radio Svoboda, colegului nostru Andrei Șarîi, autorul vorbește despre ce înseamnă un război hibrid în stil rusesc și despre consecințele politico-militare ale acțiunilor Kremlinului în țara vecină.

Iuri Fiodorov: „În calitate de termen științific, noțiunea de război hibrid este foarte aproape de realitățile și evenimentele care au loc în prezent și reflectă, într-adevăr, noile tendințe în domeniul militar. Se presupune că în condițiile lumii moderne acțiunile militare vor avea loc în forme noi: o importanță mult mai mare revine componentei războiului propagandistic sau informațional. În doctrina americană acest lucru este demult numit război psihologic care se poartă în combinație cu tot felul de operațiuni subversive, cu folosirea presiunilor economice și așa mai departe.”

RFE/RL: Constat după ce am citit cartea Dvs. că forța militară nu este nici pe de departe unica forță, și nici cea mai importantă, într-un război hibrid. Instrumentele pe care le folosește Rusia în războiul hibrid sunt ample și diverse - și finanțarea de partide politice în străinătate, și folosirea așa numitei soft-power, și influența propagandistică directă, și activitatea în rândul emigrației rusești, și crearea de organizații obștești pro-ruse în străinătate și așa mai departe. Cum apreciați rolul componentei militare?

Iurii Fiodorov: „Acest element al războiului hibrid, care este folosit în momentele decisive, este unul de finalizare. Restul - și pregătirea informațională, și implantarea grupurilor de cercetare și diversioniste, și crearea de organizații pro-rusești pe tot teritoriul Ucrainei – erau elemente necesare Kremlinului, dar bineînțeles că momentul decisiv este totuși folosirea forței militare. Această forță poate avea forma nu neapărat a unei invazii militare directe a forțelor militare rusești, ci a unei forțe așa-numite hibride, a unor trupe hibride. Aceste forțe constau în mare parte din localnici, dar și din voluntari și mercenari veniți din Rusia. Dar elementul principal de bază al războiului hibrid din Donbas sunt diviziile armatei regulate a Rusiei care, chiar dacă sub alte drapele și alte simboluri, acționează în zona acțiunilor militare.

RFE/RL: Din punctul Dumneavoastră de vedere, Rusia a surprins foarte mult NATO în momentul în care a pus în aplicare planul său?

Iurii Fiodorov: „Cred că da. Desigur că și în mediile politice, și în cele militare în Occident toată lumea era sigură că conducerea Rusiei – cu toate nuanțele și cu toată critica adresată lui Putin și grupării sale – va juca conform regulilor, adică se va menține în limita unor principii nu va merge până la o încălcare flagrantă a normelor de drept internațional și a acelor principii în baza cărora au fost construite relațiile internaționale. Prima reacție a Occidentului a fost de mirare și nedumerire. Doar recent, în ultimul an, în Europa și SUA s-a ajuns la concluzia că ceea ce face Kremlinul în Ucraina este ceva foarte grav și că este nevoie de o contraofensivă hotărâtă. Cât de hotărâtă este această contraofensivă deocamdată este greu de spus. Dar în mod cert se poate spune că Occidentul a parcurs un drum important în conștientizarea a ceea ce se întâmplă în Rusia, reevaluându-și toate aprecierile anterioare a politicii rusești și a principiilor acesteia.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei va fi tratat ca o primă experiență de război hibrid în deplinul sens al acestui cuvânt. Altceva este că teoreticienii și istoricii militari ai viitorului încă vor trebui să se lămurească dacă a fost un război de succes sau nu.”

RFE/RL: Acest lucru este încă neclar?

Iurii Fiodorov: „Există aprecieri diferite, mulți colegi de-ai mei din Ucraina sunt siguri că Kremlinul a reușit să obțină multe.

Dar mie, sincer, mi se pare că acest experiment este unul nereușit, deoarece Kremlinul nu și-a atins scopurile propuse. Sarcina inițială pusă de Putin în fața militarilor și serviciilor secrete din câte îmi dau seama era de a realiza proiectul Novorosiei și anexarea Crimeii era doar primul pas. Ideea era ca toate regiunile sud-estice ale Ucrainei – începând cu regiunea Harkov în nord-est și terminând cu regiunile Odesa și Herson în sud-est – să fie rupte într-o formă sau alta din țară, să fie creată o formațiune cvasi-statală, după care această formațiune să fie transformată într-un protectorat rusesc.

Dacă această idee ar fi fost realizată atunci situația în toată zona de sud a Ucrainei și în apropiere de Balcani ar fi fost cu totul alta. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. În urma tuturor eforturilor sale Kremlinul a primit o Crimee anexată. Acesta nu are niciun fel de valoare economică. Da, peninsula are o anumită valoare militară, acolo va fi dislocată o divizie aviatică strategică, poate chiar armament militar nuclear – deocamdată nu există date concrete în legătură cu acest lucru. Kremlinul a mai primit ceea ce jurnaliștii adesea numesc un ciot de Donbas. E ca o valiză fără mâner – își pare rău să o arunci, și nici nu ai cum din punct de vedere politic și propagandistic, și e foarte greu și incomod să o duci.

Astfel încât din punct de vedere strategic planul Kremlinului nu este realizat și acum din câte înțeleg la nivelul vârfurilor puterii rusești se caută variante de ieșire din această situație. Pentru că fără o reglementare în estul Ucrainei nu vor fi ridicate sancțiunile economice împotriva Rusiei care lovesc dureros bugetul rusesc. Kremlinul a ajuns într-o situație dificilă și se pare că orice fel de compromis în raport cu Ucraina – un compromis real care să fie acceptabil pentru societatea ucraineană, anume pentru societate și nu doar pentru conducerea țării și pentru liderii occidentali – un astfel de compromis nu poate fi acceptat deocamdată de Kremlin. Și acest lucru duce la înghețarea situației care este neplăcută pentru Putin și pentru anturajul său.”

RFE/RL: Ați spus că NATO și lumea occidentală în general nu au fost pregătite pentru acțiunile Rusiei. Rusia a început să joace în afara regulilor de joc acceptate în comunitatea euroatlantică. A fost nevoie de ceva timp pentru a conștientiza acest lucru, iar ultimul an, din punctul Dumneavoastră de vedere, este perioada în care au fost lansate careva acțiuni concrete. Cum se structurează conceptual acest răspuns occidental? Cum ar trebui să fie acesta pentru a opri Rusia?

Iurii Fiodorov: „Eu cred că acum se poate vorbi despre faptul că în Occident este deja elaborată o strategie de contracarare a acțiunilor Kremlinului. Această strategie amintește în mare după parametrii săi de bază doctrina formulată în 1967 de ministrul de atunci de Externe al Belgiei, Pierre Harmel, și pusă la baza acțiunilor NATO de la sfârșitul acelui deceniu. Aceasta constă din două elemente – pe de o parte este vorba despre descurajarea militară a unor posibile ofensive rusești, avându-se în vedere în primul rând Țările Baltice, iar de pe altă parte purtarea unor negocieri directe cu Rusia pentru a avea posibilitatea de a-i expune poziția NATO fără intermediari și a asculta punctul de vedere al partenerilor ruși.

Dar întrebarea principală acum e alta – cât de eficiente în plan militar sunt măsurile de descurajare militară a Rusiei care sunt aplicate astăzi de NATO? A doua întrebare pe care o formulează destul de des experții în chestiuni politico-militare ține de felul în care poate fi protejată partea de nord-vest a bazinului Mării Negre. În ceea ce privește Țările Baltice este cât-decât clar cum va acționa NATO, dar în ceea ce privește flancul sudic – cum ar putea fi apărată România, cum pot fi contracarate posibile operațiuni rusești în bazinul Mării Negre – sunt întrebări care încă mai trebuie discutate și pe marginea cărora încă mai trebuie adoptate decizii concrete.”