Linkuri accesibilitate

Frank-Walter Steinmeier vizitează Moldova pe fondul unor eforturi de rezolvare a conflictului transnistrean


Ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a cărui țară deține președinția OSCE, vizitează Republica Moldova, pe fondul unor eforturi reînnoite de rezolvare a conflictului transnistrean. Pe agenda oaspetelui german la Chișinău se află astăzi întrevederi cu liderii moldoveni în frunte cu premierul Pavel Filip, spicherul parlamentar Andrian Candu și vicepremierul pentru reintegrare Gheorghe Bălan. La Tiraspol, șeful diplomației germane se va întâlni cu reprezentantul conducerii transnistrene Pavel Prokudin, șeful Sovietului Suprem, Vadim Krasnoselski, și cu reprezentantul politic al transnistrenilor, Vitali Ignatiev. Înaintea vizitei lui Steinmeier, deputații moldoveni au discutat luni la o ședință specială ultimele evoluții din efortul de reglementare a conflictului transnistrean, promițând apoi legislație nouă care să „consolideze mandatul negociatorilor”.

XS
SM
MD
LG