Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Din agenda zilei preluată de la IPN:

Ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a cărui țară deține președinția OSCE, vizitează Republica Moldova.

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Dreptului Femeii „La Strada” organizează conferinţa de presă cu tematica „Raportul comparativ de activitate pentru doi ani al serviciului Telefonul Copilului”.

Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” lanseză o discuție pe tema serviciilor publice furnizate cetăţenilor de către agenţiile guvernamentale în Republica Moldova.

Iată câteva spicuiri din agenda internațională a zilei, prezentată de Reuters:

Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, vizitează Filipinele.

Vice-premierul turc Murettin Canikli începe o vizită de două zile la Moscova, pe fondul detensionării relațiilor bilaterale – în timp ce ministrul rus al dezvoltării economice, Alexei Ulyukayev, se va întâlni la Ankara cu ministrul turc al economiei, Nihat Zeybekci.

Papa Francisc se va afla la Cracovia, în Polonia, cu ocazia unei întruniri a tinerilor catolici.

Cancelarul Austriei, Christian Kern, vizitează Budapesta.

XS
SM
MD
LG