Linkuri accesibilitate

Ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier va vizita marți Chișinăul


Marți, la Chișinău este așteptat ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier, al căruti țară deține președinția prin rotație a OSCE. Scopul vizitei a fost explicat vineri de președintele Parlamentului, Amdrian Candu: discutarea evoluției negocierilor pentru rezolvarea crizei transnistrene după tratativele din iunie și iulie de la Berlin și din landul Bavaria. „Luni se va organiza o ședință specială a platformei parlamentare ce ține de subiectul Transnistriei, va fi invitat George Balan, care este vice-ministru și ministrul Reintegrării, și toți membrii acestei platforme pentru a discuta subiectele invocate și dezbătute atât în formatul „5+2h la Berlin și Bavaria, cât și ultimele progrese, dacă există, mai ales în contextul vizitei ministrului Steinmeier de marți, ministrul de Externe al Germaniei care deține și președinția OSCEh, a spus Candu, citat de Realitatea.md.
Recent, Tiraspolul a acuzat Ucraina că a oprit circulația trenurilor prin punctele de trecere de pe segmentul transnistrean al graniței cu Moldova, blocând 40 de cisterne cu combustibil care s-ar fi îndreptat din Belarus spre Transnistria. Șeful Căilor Ferate ale Moldovei, politicianul liberal Iurie Topală, a replicat însă joi (21 iulie) că blocând cisternele, Ucraina nu doar că nu încalcă vreo lege, ci, dimpotrivă, intră în legalitate.

XS
SM
MD
LG