Linkuri accesibilitate

Batumi: muzică rusească, zgomot de arme IS și cum a intrat conflictul georgiano-abhaz în Guinness Book (38)


În mastruska pe care am luat-o de la Poti spre Batumi cântă muzică rusească și o polițistă tânără îmbrăcată regulamentar fredonează versurile, înghesuită de un bărbat transpirat cu multe sacoșe.

În al doilea mandat al fostului președinte Miahail Saakashvili, cântecele rusești au fost interzise, iar patronii de restaurante plăteau amenzi, dacă-i descoperea poliția că își distrează clienții cu melodii rusești. Niciodată nu a fost prea clar în baza cărei legi a fost impusă această prohibiție, dar acum în multe taxiuri, autobuze și restaurante, se aud hit-urile trupelor pop de la Moscova sau de la St. Petersburg. Într-un bar cochet din Batumi, într-una dintre seri am văzut mai mulți adolescenți georgieni, care dansau și cântau în sticla de bere melodiile rusești care urlau în boxe.

Noul Batumi, Georgia 2016

Noul Batumi, Georgia 2016

Nana are 18 ani, poartă bocanci răsfrânți peste glezne, fustă scurtă tiroleză, dansează pasional și îmi mărturisește că „versurile pieselor rusești îi merg la inimă”; altminteri visează și ea ca mulți tineri georgieni să plece în Vest.

„Cred că a venit vremea să uităm de Rusia”, declară apăsat Arkil Totochava, istoric de 35 de ani din Batumi. „Cultura lor mare, cu tot cu Tolstoi sau Dostoievski, e importantă, dar am putea trece și la Thomas Mann, la Albert Camus sau la Ernest Hemingway”, adaugă Arkil, mărturisind că și lui îi plac câteva banduri de rock și de jazz din Rusia, dar că „muzica pop de la vecinii lor din nord ar putea fi arucată la gunoi”. Există ceva ce-i atrage pe georgieni spre ceea ce vine din Rusia și ceva ce-i face să respingă funciar orice legătură cu fostul lor ocupant. În Georgia, oamenii știu exact ce nu le place, care le sunt temerile și care le sunt dorințele.

Batumi, Georgia 2016: clădire din vremea imperiului

Batumi, Georgia 2016: clădire din vremea imperiului

Un recent sondaj (NDI, aprilie 2016) arată că 47% dintre georgieni consideră că cea mai mare amenințare la adresa lor vine dinspre Rusia și 77% susțin efortul guvernului de apropiere de UE. Principalele lor îngrijorări vin însă din absența locurilor de muncă, creșterea prețurilor, frica de sărăcie și pensiile prea mici, care variază între 20 și 100 de dolari pe lună. Integritatea teritorială a Georgiei este doar a cincea problemă ca importanță, după clasificarea pe care o fac oamenii obișnuiți.

Georgia a pierdut Abhazia în războiul civil din 1992-1993 Osetia de Sud și, în Războiul de Șase Zile din 2008 cu Rusia, Adjaria, regiune autonomă din sudul țării, cu capitala la Batumi, a scăpat, ca prin minune.

Oamenii din Batumi, Georgia 2016

Oamenii din Batumi, Georgia 2016

Acum o sută de ani, înainte de instalarea sovieticilor, în cei trei ani de independență de care s-a bucurat Georgia, între Imperiul Țarist și URSS (1918-1921), Ankara a avut controlul Adjariei și chiar și acum încearcă să-și extindă influența, folosind instrumente pașnice, dar foarte eficace. Adjaria a fost cândva majoritar musulmană, apoi după căderea Uniunii Sovietice (1991) au urmat creștinări în masă susținute de patriarhul Georgiei și ajutate de misionari voluntari. Între timp, cu bani care vin dinspre Arabia Saudită și dinspre Turcia, s-au construit în toată zona, inclusiv în Batumi, medrase, școli confesionale musulmane, iar mulți tineri au plecat în urmă cu 15 ani în Turcia cu burse și s-au întors de acolo radicalizați.

O serie de recruți ai Statului Islamic provin dintre ei și într-un mesaj video în limba georgiană, cu subtitrare în limba rusă, postat acum o lună, reprezentanți ai teroriștilor au amenințat Georgia, i-au chemat la luptă pe „frații adjari”, iar creștinilor le-au propus trecerea la Islam ca alternativă la pedeapsa pe care, altminteri, o vor suporta. „Serviciile georgiene știu tot ceea ce se întâmplă, ce bani circulă în Adjaria, mai ales pe coasta munților, de unde vin, cu ce scop, cum sunt folosiți, cine se implică în recrutarea tinerilor musulmani etc., monitorizează tot, dar nu fac nimic altceva”, îmi spune o sursă demnă de încredere din Batumi, adăugând că „în timp cei ei monitorizează, ceilalți se radicalizează”.

Potrivit datelor oficiale, circa 100 de luptători cu pașaport georgian s-au înrolat în armata Statului Islamic, iar cei mai mulți provin din regiunea muntoasă Cheile Pankisi și din Adjaria. Georgia e considerată țară de tranzit, a recruților dinspre dinspre Caucaz sau Asia Centrală, spre Estul Mediteranei, dar ruta poate fi inversată oricând, de aceea mesajele de amenințare ale IS ar putea fi alarmante.

Batumi, Georgia 2016: plaja

Batumi, Georgia 2016: plaja

Deocamdată nimic nu pare să afecteze, însă, pacea din Adjaria, unde oamenii se relaxează pe plaja din Batumi sau în zecile de cafenele ale orașului.

Batumi, Georgia 2016: Vestita clădire McDonalds

Batumi, Georgia 2016: Vestita clădire McDonalds

Liniștea Adjariei de la începutul anilor ’90 și neamestecul ei în mișcările centrifuge din jur s-a datorat în mare parte înțelepciunii lui Aslan Abashidze, care a condus cu mână de fier mica republică autonomă rămasă în interiorul Georgiei și care le-a interzis localnicilor să se înroleze în războiul cu Abhazia. Batumi a devenit sub conducerea lui un port liber și prosper, de pe urma căruia a profitat nu doar dezvoltarea orașului, ci și o serie de politicieni locali, clienți ai președintelui Adjariei și nu în ultimul rând propria lui familie. Totuși Abashidze, căruia Saakashvili îi spunea „narco-baron” sau „mini-Saddam Husein”, nu a vrut niciodată să facă din Adjaria o republică independentă.

Batumi,Georgia 2016: Universitatea Rustaveli

Batumi,Georgia 2016: Universitatea Rustaveli

În 2004, când Saakashvili, abia ales în funcție, l-a amenințat pe șeful Adjariei, acesta a cerut ajutor de la Moscova, dar Rusia a evitat să se implice, oferindu-i în schimb refugiu. La vremea aceea rușii aveau o ultimă bază militară în Georgia, chiar aici în Adjaria, aproape de granița cu Turcia, unde altă dată se întâlneau Armata Roșie, cu una dintre cele mai mari armate ale NATO.

Abia în 2007, ultimii soldați ruși cu echipamentele lor, au părăsit baza militară din Batumi. În 1993, când tocmai se terminase războiul civil dintre georgieni și abhazi, Rusia avea încă un număr impresionant de trupe pe teritoriul Georgiei: 15.000. În perioada URSS, cartierul general al Transcaucaziei era la Tbilisi.

Batumi, Georgia 2016: Teatrul

Batumi, Georgia 2016: Teatrul

Orașul vechi, pe care îl conducea autoritar Aslan Abashidze până acum 12 ani, se ascunde astăzi în spatele zgârienorilor. Printre palmieri, eucalipți și pini de-a lungul parcului care se lungește în fiecare an pe lângă și paralel cu faleza și care acum a ajuns la 8 kilometri, se vântură o grămadă de turiști, în vreme ce localnicii stau pe iarbă, la umbra copacilor uriași. Mirosul mării nu se simte de loc, iar zgomotul valurilor e înăbușit de muzicile diferitelor cârciumi sau tarabe. Batumi vrea să devină un fel de Hong Kong al Mării Negre, observă cu vădită neplăcere Tina Tsiskaridze: „până să vină Saakashvili cu ideile lui, Batumi era un oraș cozy cu clădiri care cel puțin aici, în centru, depășeau rar patru etaje”.

Batumi, Georgia 2016: sinagoga

Batumi, Georgia 2016: sinagoga

Combinația între blocurile comuniste urâte și în culori nepotrivite, moștenirea din perioada țaristă, influențele turcești și armenești, plus noile clădiri din sticlă, făcute în așa fel încât să se vadă marea din cât mai multe părți, dar mai ales cazinourile, care sunt interzise în toate statele din jur, au transformat orașul într-un magnet.

Batumi,Georgia 2016: muftiatul

Batumi,Georgia 2016: muftiatul

Dezvoltarea continuă și un apartament într-o astfel de clădire costă 1000 de dolari metrul pătrat. Prin comparație, spune Tina, ea și-a cumpărat cu un credit care o „strânge de gât” o locuință de doar 32mp în centrul Tbilisi cu 41.000 $.

Tina a trăit cea mai importantă parte a vieții ei la Batumi, unde m-a dus într-o cafenea și mi-a dat o limonadă cu tarhon și mentă. Avea doar 14 ani când a început războiul dintre georgieni și abhazi. Unchiul ei, de care era foarte apropiată, s-a înrolat atunci de partea georgienilor: „nu avea nici un fel de pregătire să meargă în război, nu trăsese în viața lui cu vreo armă, nu fusese învățat să se apere, dar a plecat acolo, convins de propaganda insistentă care se făcea pentru ceea ce ei numeau apărarea patriei. A fost o victimă sigură și avea doar 36 de ani când a murit, lăsând în urma lui doi copii”. După aflarea veștii, Tina a fost extrem de afectată, nu înțelegea de ce a trebuit să plece, de ce se bat oamenii, ce e Abhazia, și, mai ales, de ce acel om la care ținea atât de mult a murit. A început să scrie despre toate acestea, pentru a trece mai ușor peste ele. Chiar atunci s-a deschis un studio de film la Batumi, iar textul ei a fost selecționat pentru un documentar. A avut mare succes, a luat un premiu în Statele Unite, a ajuns cea mai tânără regizoare în Guinness Book, și în mod ironic filmul a fost lansat la Moscova, iar Institutul Gerasimov de Film, cea mai vechea academie de profil din lume a invitat-o printre studenții ei.

Oamenii din Batumi, Georgia 2016

Oamenii din Batumi, Georgia 2016

A reușit să reziste doar cinci luni în capitala rusă, pentru că „la începutul anilor ’90, toleranța față de cei care arată ca mine, era minimă și toți credeau că sunt cecenă, vorbeau urât cu mine, mă hărțuiau și era o violență în atmosferă foarte greu de suportat”. Tina are ochii migdalați, privirea blândă, fața smeadă și frumoasă, părul bogat de culoare închisă. Tatăl ei vine dintr-o familie musulmană, dar mama ei a reușit să-i convingă pe toți ai lui să treacă la ortodoxie, înainte de a se călugări, la o mănăstire de lângă Tbilisi, unde s-a retras după ce a aflat că are cancer.

Tinei îi pare rău că nu a rămas la universitatea moscovită, dar în același timp rămânând în Georgia a înțeles, în final, care este cauza conflictelor din țara ei: „pariurile politice inutile pe care le fac liderii”.

Batumi, Georgia 2016casa lui Rotshild, azi maternitate

Batumi, Georgia 2016casa lui Rotshild, azi maternitate

„Dacă cei de la Tbilisi înțelegeau din timp dorința abhazilor de trăi aici, dar într-o federație, atâtea vieți puteau fi salvate”, mai adaugă. Sigur că și ei i-ar fi plăcut ca Abhazia să rămână a georgienilor să se poată bucura de frumusețea acestui loc, „dar dacă o singură persoană trebuie să moară pentru ca acest lucru să se întâmple, renunț la această dorință” - își explică Tina filosofia ei de viață. „Dacă abhazii vor să trăiască în altă țară, de ce să nu o facă?” - se întreabă Tina Tsiskaridze, 37 de ani, acum directoarea postului studențesc de radio GIPA. Din punctul ei de vedere dacă Georgia vrea să meargă înainte, nu trebuie să se mai uite înapoi: „Abhazia și Osetia de Sud trebuie abandonate, ca să putem intra în NATO și în UE”.

Arkil Totochava, istoric din Batumi e de aceeași părere și crede că „Abhazia a fost pierdută definitiv în timpul războiului ruso-georgian din 2008”, iar georgienii ar trebui să se consoleze cu acest lucru. „După 20 de ani de independență, fie ea recunoscută doar de Rusia și de niște țări care nu prea contează, e greu să întorci lucrurile din drum, la fel și cu Osetia de Sud, care e cât părculețul din spatele nostru” - și Arkil îmi arată un loc frumos și răcoros cu un lac în mijloc.

În jur lui se plimbă femei cu fața acoperită, venite din Arabia Saudintă cu soții lor în căutarea adrenalinei din caznouri. La masa de joc se întâlnesc, însă oameni cu dare de mână din toată regiunea: ruși, israelieni, iraniei, turci, azeri, kazahi.

XS
SM
MD
LG