Linkuri accesibilitate

Ana Ciobanu: „Cine se revoltă împotriva unui regim antidemocratic? Bineînțeles că intelectualitatea!”


Caricatură de Eltuz.
Caricatură de Eltuz.

Dialog cu o martoră directă a evenimentelor din Turcia.

După puciul eșuat din Turcia, regimul Erdogan a arestat mii de militari, polițiști, magistrați și funcționari, a suspendat din funcție alte zeci de mii de oameni și a trimi în judecată o treime din generalii de armată. O moldoveancă ce muncește de 10 ani la un spital dintr-un mare oraș turcesc povestește cum sînt afectați oamenii de urmările loviturii de stat eșuate.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:24 0:00
Link direct

Ana Ciobanu: „Suntem indignați, noi, cel puțin, cercul nostru de prieteni de ceea ce se întâmplă. Fiindcă nu considerăm ca o manifestare a democrației ceea ce se întâmplă. Din contra, în zilele noastre e cam greu de acceptat așa chestii. E, pur și simplu, un pretext, ceva organizat cu buna știință a autorităților ceea ce a fost în noaptea de vineri și doar folosit ca un pretext ca să se debaraseze de cei care sunt împotriva regimului. Nu este un regim democratic. Sigur, securitatea este sporită peste tot. Sunt controale în metrou, în transportul public legate și de atentatele care au fost. Sau toate sunt, probabil, legate cumva, nu știm cum sunt legate.”

Europa Liberă: Există frică? Lumea trăiește cu teamă?

Ana Ciobanu: „Da, o frică de regimul care va veni, parcă, e vorba de islamizarea țării. Toată lumea care a ieșit în străzi este lume care e ușor de manipulat. Autoritățile știu aceasta foarte bine. Tocmai de aceea au și manipulat. Ne vin sms-uri, de exemplu, că „ieșiți în stradă”, dar aceasta e foarte contradictoriu cu intențiile bune ale autorităților, fiindcă trimiți în stradă oameni, care sunt neînarmați, ca să facă ce? Să lupte împotriva tancurilor?”

Europa Liberă: Faptul că au fost concediați atâția profesori de la școală, decani de facultăți, militari turci arestați, spre ce duce aceasta?

Ana Ciobanu: „Cine se revoltă împotriva unui regim antidemocratic? Bineînțeles că intelectualitatea. Și atunci mulți compară lucrurile cu regimul lui Stalin, ca să aibă posibilitatea să se instaureze dictatura. Toate acțiunile premierului și președintelui din ultimii ani nu sunt îndreptate pentru a susține educația, din contra, pentru a îndobitoci populația. Și bineînțeles că se revoltă intelectualitatea. Din păcate, acum ne-am dat seama că intelectualitatea este o minoritate în masa mare de populație care este foarte ușor de manipulat. Nu-și dau seama măcar că au murit oameni în stradă și chiar a murit un fost lucrător de al nostru, de 40 și ceva de ani, dintr-o prostie. Dar oamenii sunt atât de low profile, adică profilul lor este atât de jos, încât ei nici măcar nu își dau seama că cei din familiile lor au murit pentru nicio cauză, adică din prostie. Dar ei nici măcar nu-şi dau seama, adică aceasta este adus ca, prezentat ca eroi cei care au decedat. Avem impresia că, de fapt, preşedintele şi autorităţile au uitat ce înseamnă definiţia democraţiei. Este foarte contradictoriu, pe de o parte, spun: „Da, este vorba de democraţie, pentru democraţie luptăm”. Dar nu, din păcate, nu este aşa.”

Europa Liberă: Cât de mult e vizibilă această scindare a societăţii, a celor care sunt devotaţi regimului şi a celor care luptă împotriva autoritarismului?

Ana Ciobanu: „Eu locuiesc de mai mult de zece ani în Turcia şi această schimbare este vizibilă. Adică sunt tot mai mulţi oameni care s-au dedicat religiei. Dar religia nu a avut întotdeauna un rol foarte pozitiv în societate. Și atunci vezi mentalitatea lor, cum gândesc ei, aceasta nu este în niciun caz democratic. Adică interzicerea alcoolului, multe interdicţii în ultimii ani nu sunt interdicţii democratice.”

Europa Liberă: Acum unii sugerează că ar fi bine să se revină la pedeapsa cu moartea. Şi aici opiniile sunt împărţite?

Ana Ciobanu: „Da, aceasta tot e ceva de revoltat, pedeapsa cu moartea. Adică, revenim cu câteva sute de ani în urmă, în niciun stat european nu se mai aplică. Iarăşi, e contradictoriu cu intrarea în Uniunea Europeană. Peste noapte au fost scoşi din funcţie 2700 de judecători. Păi, cum, peste noapte, tu faci lista? Este evident că a fost ceva pregătit. Comentariile mele sunt foarte superficiale, probabil, dar este ridicolă modalitatea preşedintelui de a „îndulci” oamenii – a făcut transportul gratuit câteva zile. Adică, făcând transportul gratuit, facilitează şi ieşirea în stradă a oamenilor, îi cheamă la diferite marşuri. Dar marşuri cu ce scop? Şi toată lumea care a ieşit în stradă nu este conştientă de nimic, probabil.”

Europa Liberă: Turcia a fost şi rămâne a fi o ţară turistică, atractivă pentru cei care vor să se odihnească acolo. Continuă fluxul de turişti să vină? Există reţineri?

Ana Ciobanu: „Sigur că acum există o reţinere. Aceasta, într-adevăr, este o lovitură asupra economiei, vorbesc de turismul medical, dar și turismul clasic este afectat. Chiar azi dimineaţă urmăream declaraţia ministrului economiei, spunea că „nu suntem afectaţi economic”. Dar este o minciună, fiindcă noi, cei care suntem direct implicaţi aici, deja suntem afectaţi. Turismul este pentru Turcia un venit enorm. Sigur că unii oameni vin, mai mult este vorba de Istanbul şi Ankara, dar alţii care pleacă şi în destinaţiile din Antalya, Bordum, măcar că acolo este mult mai sigur, dar din punct de vedere psihologic nu depăşesc acest prag şi își anulează odihna.”

Europa Liberă: În funcţie de evoluţiile de acolo, veţi decide dacă rămâneţi sau nu să vă continuaţi activitatea în Turcia?

Ana Ciobanu: „Noi da. Noi suntem afectaţi. Fiindcă aşa cum privim noi lucrurile, sunt total opuse lucrurilor care se întâmplă acum în Turcia. Cercul meu de prieteni, care sunt străini, pe fiecare l-am auzit că se gândeşte să plece de aici cu familiile şi soţii lor turci sunt, în marea majoritate, de acord.”

Europa Liberă: Ce îşi doreşte cel mai mult simplul cetăţean cu care vă întâlniţi zi de zi acolo? Ce aşteptări are omul simplu?

Ana Ciobanu: „În primul rând, securitatea. Şi, iarăşi, depinde de cetăţean. Chiar şi la locul de muncă avem priviri diferite asupra lucrurilor, puncte de vedere diferite. Dar majoritatea colegilor mei sunt cu o gândire modernă şi nu îşi doresc politica care este dusă acum. Vor să fie, în primul rând, în securitate, în siguranţă şi să fie un regim democrat cu adevărat, stabilitate economică, care până acum era bună, dar să vedem cum va fi.”

XS
SM
MD
LG