Linkuri accesibilitate

Parlamentul de la Chișinău a adoptat o declarație politică de acceptare a Raportului Comisiei Internaționale Elie Wiesel referitoare la Holocaust


Parlamentul de la Chișinău a adoptat o declarație politică de acceptare a Raportului Comisiei Internaționale Elie Wiesel, prin care România a recunoscut oficial, în 2004, participarea sa la Holocaust. În declarație se spune că Parlamentul moldovean „condamnă orice tentative de ignorare și negare a Holocaustului”, care „reprezintă o mare tragedie istorică (…) resimțită din plin pe teritoriul Republicii Moldova”. Sunt citate concluziile Raportului Final al Comisiei Wiesel că, doar în anul 1941, în Basarabia și Bucovina au fost omorâți între 45-60 de mii de evrei, iar aproximativ 105-120 mii evrei au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria. De asemenea, se amintește că, în Transnistria, au fost trimiși circa 25000 de romi, iar 11 mii au murit. „Din păcate, mai există oameni și organizații care neagă sau ignoră amploarea acestor crime naziste împotriva umanității și faptul că ele au avut loc pe teritoriul actual al Republicii Moldova”, se mai spune în declarația Parlamentului. Potrivit notei informative însoțitoare, scopul acesteia este să prevină „intimidarea sentimentelor şi demnității victimelor Holocaustului, a urmașilor acestora, cât şi a altor persoane care au suferit”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG