Linkuri accesibilitate

Partidul Mişcarea Populară îl va avea ca preşedinte pe Traian Băsescu.

Partidul fostului preşedinte Traian Băsescu, Partidul Mişcarea Populară, a fuzionat oficial cu cel al lui Valeriu Steriu, Uniunea Naţională pentru Progresul României. Noul partid se va numi Partidul Mişcarea Populară şi-l va avea ca preşedinte pe Traian Băsescu. Valeriu Steriu va fi preşedinte executiv, alături de Eugen Tomac. La palierele inferioare ale partidului, responsabilităţile şi funcţiile se împart democratic între cele două partide. PMP câştigă astfel sedii, câteva zeci de primării şi aproape 50 de parlamentari. Luxul teoretic al democraţiei a creat posibilitatea ca două partide care nu au participat la alegeri generale să câştige prin diverse tertipuri opt procente din Parlament.

Flexibilitate doctrinară şi negocieri parlamentare

Decizia fuzionării i-a şocat pe mulţi, nu prin amploare, întrucât cele două partide nu sunt atât de importante pe scena politică, ci pentru că UNPR iniţiase serioase negocieri de asociere şi cu PSD, şi cu PNL. Valeriu Steriu numise „discuţii exploratorii” tatonarea celor două partide. „Probabil ca săptămânile următoare, în urma unor discuţii mult mai ample, vom avea un plan de lucru pentru ca şi la toamnă să ne regăsim în Parlament cum ne-am propus“, spunea el la sfârşitul lunii trecute, după o întâlnire care părea decisivă cu liderii PSD. Însă acelaşi lucru îl spusese şi cu câteva zile înainte, ieşind de la întâlnirea cu liderii PNL care deciseseră să discute cu toate partidele, mai puţin PSD, crearea unei „platforme naţionale” pentru a forma o majoritate parlamentară după alegerile din toamnă.

Şi cu PNL, şi cu PSD negocierile lui Steriu au mers departe, până la nivelul împărţirii funcţiilor la judeţ. Liderii UNPR acceptaseră chiar şi propunerea de disoluţie totală, indiferent de partid, stârnind mânia fondatorului Gabriel Oprea, care, deşi demisionat, ar fi vrut ca structura noului partid să-i asimileze pe toţi politrucii UNPR şi să păstreze măcar aluziv însemnele partidului. În timp, s-a văzut că PNL avea nevoie de partidul lui Steriu mai degrabă până în alegeri, pentru a susţine guvernul Cioloş, a vota unele legi şi a bloca posibila moţiune de cenzură cu care ameninţă PSD. Conducerea bicefală a PNL a fost zgârcită cu locurile pe listele de la alegerile din toamnă. Ba chiar se pare că a vrut să asimileze doar câţiva parlamentari mai vocali şi vizibili. Aşadar nu o fuziune, ci o racolare. Pe de altă parte, se pare că, din pricina codului de integritate adoptat de PNL, mulţi dintre colegii lui Steriu care fac drumuri dese pe la Departamentul Anticorupţie ar fi fost excluşi din noile structuri de conducere şi de pe listele cu candidaţi la alegeri. Şi, pentru că negocierile s-au întins pe mai multe luni dând impresia unor înţelegeri secrete care îi salvează postelectoral doar pe unii, nervozitatea colegilor lui Steriu a crescut şi mulţi şi-au luat soarta în mâini, începând propriile negocieri.

Cine ce câştigă

Ca în orice tranzacţie politică, e greu de ştiu ce se află în cele două entităţi care fuzionează. Dacă socotim bob cu bob, partidul lui Traian Băsescu fuzionează doar cu firma UNPR. În sediu nu a prea rămas nimeni. Şi poate că nicicând nu a fost mai vizibil caracterul artizanal şi haotic al formării UNPR decât în dezertările care i-au încheiat destinul. Dezertări care, în ultima lună, au scos practic partidul de pe harta Parlamentului. Grupul de la Cameră, de pildă, a pierdut din martie până azi 18 deputaţi şi mai are doar 24. Cincisprezece dintre cei care şi-au dat demisia recent şi au plecat la PSD. Unul dintre cei plecaţi, Marian Enache, a ajuns peste noapte (şi cu sprijinul PSD) judecător la Curtea Constituţională. PNL a contestat numirea pe motiv că s-ar fi autopropus şi că n-ar avea experienţă ca magistrat, însă ceilalţi judecători, şi ei numiţi pe criterii politice, au fost înţelegători şi şi-au adoptat fără probleme noul coleg. Un alt dezertor, Eugen Nicolicea, a fost vicelider de grup UNPR şi şi-a dat demisia în luna mai susţinând că, după plecarea lui Gabriel Oprea, se simte însingurat în partid. „Am fost primit în organizaţia PSD Buzău ca acasă,” se confesa el după dezertare. Nu e mai puţin adevărat că istoria personală a lui Nicolicea se potriveşte mai degrabă cu criptocomunismul PSD decât cu liberalismul de operetă al PNL. Lui Nicolicea i s-a alăturat în PSD Radu Stroe, care migrase la partidul lui Steriu din PNL. La Senat, după ce şase senatori UNPR şi-au anunţat demisia, în ultimele zile de sesiune, grupul partidului a fost desfiinţat. Patru dintre aceştia au anunţat că se înscriu în PSD. De asemenea, organizaţia de tineret UNPR (3000 de membri) a plecat in corpore la PSD. Câteva personalităţi binecunoscute cu care se mândrea UNPR au anunţat că nu vor să împartă aerul cu Traian Băsescu. Întâmplător sau nu, Ilie Năstase şi-a dat demisia din partid chiar înainte de a împlinirea a 70 de ani, iar decoraţia dată de preşedintele Klaus Iohannis cu această ocazie părea să-l premieze deopotrivă şi pentru că a părăsit partidul.

Alegerile locale au arătat, dacă mai era nevoie, care este ponderea acestor partide. Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu a câştigat 18 primari în nişte cătune şi aproximativ patru la sută din consilierii locali şi judeţeni. UNPR stă ceva mai bine câştigând 26 de primării (sub 1%), dar mai puţini consilieri. Ar avea forţe egale, desigur, chiar dacă partidul lui Steriu mai are de făcut succesiunea bunurilor cu PSD, pentru că au fost circumscripţii unde au candidat ca alianţă. Acest partaj poate însemna o reducere şi mai mare a aleşilor locali. Însă în felul acesta UNPR revine ce a fost iniţial, o formaţiune născută din dorinţa de a-l susţine pe Traian Băsescu.

Când interesul naţional este reciproc avantajos

Căci dacă ne uităm în istoria ultimilor opt ani, fuziunea celor două partide nu mai pare atât de imposibilă şi scandaloasă. UNPR s-a format din parlamentarii care au sărit în sprijinul lui Traian Băsescu în momente de cumpănă. Gabriel Oprea pe care, în primul său mandat, preşedintele de atunci îl linşa politic spunând că a fost şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase, a fost reevaluat după 2009. Traian Băsescu i-a dat două stele de general şi l-a băgat în guvern. Alături de alţi câţiva parlamentari, Oprea îşi părăsise partidul pentru a-l susţine pe Traian Băsescu în campania prezidenţială. A format partidul în 2010 şi s-a asociat la guvernare cu PDL şi UDMR. Dar la alegerile din 2012, UNPR tot cu PSD s-a asociat, formând Alianţa de centru-stânga. A câştigat zece locuri de deputaţi şi cinci de senatori. În vreme i s-au alăturat alţi dezertori de la PSD şi aiurea formând un conglomerat care susţinea că este alternativa modernă şi progresistă la PSD. Această promiscuitate politică i-a permis să baleieze şi să adopte orice doctrină politică care-i permitea să se perpetueze la guvernare. Dar pilonii doctrinari principali (interesul naţional şi dialogul social) corespund cu cei pe care se sprijină şi PMP. Programul partidului lui Traian Băsescu, care vorbeşte despre inechităţi, lipsa unui dialog social şi despre identitatea naţională şi coeziunea naţiunii definită prin „patriotism, cultură comună și muncă“, pare să rescrie, uneori plagiindu-le, obiectivele partidului lui Steriu. Astfel că, deşi partidul lui Băsescu pretinde că e creştin-democrat şi liberal, iar al lui Steriu că este de centru-stânga, cele două formaţiuni sunt deplin compatibile. Să nu uităm că primvicepreşedintele PMP este Cristian Diaconescu, care a fost ministru de Externe UNPR şi preşedinte de onoare al acestui partid în 2010. El a fost mai apoi şef al cancelariei lui Traian Băsescu (2012-2014) şi candidat în 2014 la prezidenţiale din partea PMP. Trecerea lui de la stânga la dreapta şi înapoi într-un cerc vicios şi stereotip a devenit ilustrativă şi definitorie pentru mai toată scena politică. Se prea poate ca negocierile UNPR atât cu stânga cât şi cu dreapta să dovedească anxietatea identară şi doctrinară a unui partid format din resturi politice, dar să nu uităm că şi Partidul Democrat al lui Traian Băsescu şi-a schimbat radical doctrina peste noapte când interesul naţional şi european i-a cerut-o. Însuşi PMP, deşi se defineşte ca partid de dreapta, alunecă doctrinar când e vorba despre injustiţie socială, patriotism sau ţară. În cele cincizeci de rânduri ale programului PMP, cuvintele „naţiune” şi „naţional” apar de 18 ori iar „patriotism” de cinci ori.

E drept că Oprea, omul patriotismelor şi naţionalismelor de toate felurile, spune acum că nu a avut niciun rol în fuziunea celor două partide. Şi-a dat demisia, este doar un spectator de pe margine. Se apără pretinzând că n-a avut relaţii privilegiate cu fostul preşedinte, l-a susţinut doar când interesul naţional o cerea. Stelele de general şi funcţiile guvernamentale le-ar fi primit doar pentru merite deosebite. Îi pare rău că partidul său este înghiţit de cel al lui Traian Băsescu transformându-l în „zestrea unei fuziuni de conjunctură” şi speră ca liderii partidului să fi luat în calcul toate opţiunile. Ar fi preferat ca UNPR să meargă pe picioarele sale. „Știu că era greu, spune el, dar succesul nu vine niciodată din soluțiile facile.

O strategie politică, două naţiuni

Negocierea fuziunii celor două partide a durat două săptămâni. Noua formaţiune va păstra toate însemnele Partidului Mişcarea Populară. Temerile lui Gabriel Oprea sunt îndreptăţite: din UNPR nu a mai rămas nimic. După ce se va înscrie la tribunal ( în septembrie pentru că acum e vacanţă judecătorească) nici măcar aleşii locali nu mai pot mişca în front pentru că ar risca excluderea şi pierderea mandatelor. Oricum, mulţi au făcut mişcarea înainte de fuziune.

Este, în ultima vreme, singura victorie a lui Traian Băsescu care, după plecarea de la Cotroceni, a descoperit, cercetând lista cu prieteni, că mulţi au fost şi puţini au mai rămas. Şi că i-ar trebui o minune ca să treacă de pragul electoral de 5%, prevăzut de lege, de vreme ce la votul politic media celor două partide a fost sub 3%.

Cu președintele Nicolae Timofti în 2014

Cu președintele Nicolae Timofti în 2014

Este posibil ca la mijloc să fie, însă, un calcul cu bătaie lungă. La începutul lunii trecute, Traian Băsescu şi soţia sa au primit cetăţenia moldovenească. Întrebat atunci ce scor speră să obţină partidul său în Republica Moldova el spunea râzând „Cât poate!” S-a speculat mult pe marginea acestei cereri de cetăţeni deşi fostul preşedinte spunea că se achită doar de o promisiune făcută în timpul mandatului. Mulţi au spus, mai în glumă, mai în serios, că intenţionează să candideze la preşedinţia Republicii Moldova. Sau că tânjeşte la voturile moldovenilor cu dublă cetăţenie. Deocamdată, cochetează cu gândul că, dacă va intra în parlament, îşi va putea negocia voturile pentru formarea viitorului guvern în care se vede fie premier, fie ministru al transporturilor.

XS
SM
MD
LG