Linkuri accesibilitate

Recent, într-un blog, scriam că Vukovar a fost distrus în întregime în 1991, la început războaielor din Blacani. O afirmație contestată, politicos, dar hotărât, de un distins istoric american.

„Aș vrea că corectez o afirmație care a intrat în folclorul războaielor din fosta Iugolavie: am vizitat Vukovar imediat după încetarea luptelor și de câteva ori mai tîrziu și pot depune mărturie că orașul nu a fost nici pe departe „distrus în totalitate”. Mai precis, „a fost distrus numai centrul, o parte mică a orașului. Clădirile care au fost luate în vizor de armata iugoslavă: orice biserică neortodoxă, gara, palatul/muzeul Eltz, turnul de apă între altele, au fost într-adevăr distruse în mare parte, dar restul orașului a fost puțin atins. Iar locuitorii din Vukovar atrăgeau mereu atenția asupra acestei stări de fapt”, scria distinsul profesor.

Profesorul are dreptate în parte […]

Numai că orașul nu a fost numai bombardat, i s-a distrus și țesătura socială multietnică. A dispărut unul din cele mai complexe conglomerate etnice din fosta Iugoslavie. Chiar și după ce a fost reconstruit, Vukovar nu a mai fost același oraș. Spiritul cosmopolit […] a fost distrus.

Înainte de război, la Vukovar locuiau 20 de grupuri etnice diferite. Nu numai sârbi și croați care erau majoritari și cei care se defineau drept „iugoslavi” (10%), dar și ruteni, unguri, ucraineni și mulți alții. Locuitorii din Vukovar erau mândri de orașul lor multietnic iar în viața de zi cu zi, diferențele etnice nu jucau nici un rol.

Aceasta societate a dispărut însă după 87 de zile de asediu și bombardementele armatei iugoslave și ale milițiilor sârbe. Carol Williams scria în Los Angeles Times, în noiembrie 1991: „Singura șansă pentru un nou Vukovar esta ca totul să fie acum făcut una cu pământul și orașul să fie reconstruit de la zero”

Astăzi, Vukovar a fost reconstruit, dar între locuitori domnește suspiciunea și neîncrederea.

[...] Numai după război am reușit să văd clar ce leagă Vukovar de Dubrovnik, de Sarajevo și de Mostar. Două în Croația, două în Bosnia. Toate patru au fost cele mai reușite, cele mai funcționale comunități multietnice din fosta Iugoslavie.

În toate cele patru orașe, diversele etnii nu numai că se tolerau, trăiau împreună, împărtășeau acealași valori, se inspirau din cultura celorlalți. Nu era numai rezulatul ideologiei „fraternității și unității” promovată de fostul lider iugoslav Tito, nu era rezultatul dictaturii comuniste. Acest mod de viață, acest schimb cultural, erau mult mai vechi decât Tito. Erau rezultatul unei istorii violente, în cursul căreia a-ți apăra vecinul devenise strategia de a te apăra singur.

Și această tradiție a „grijii pentru vecin”, mai ales dacă vecinul era de altă etnie, a fost distrusă de război. Iar distrugerea orașului Vukovar este ilustrarea acestei pierderi. De aceea, indiferent dacă vorbim despre „distrugerea” sau „distrugerea totală” a orașului, nu putem uita că Europa a privit de pe margine și nu a intervenit.

La Vukovar, și mai târziu în Bosnia, Europa a ratat șansa de a interveni pentru a-și apăra propriile valori: toleranța, multiculturalismul, societatea civilă, pacea, liberatate, democrația.

XS
SM
MD
LG