Linkuri accesibilitate

„Poti e un port care merită să fie mai important”, îmi spune Klaus Hoium Laursen, directorul Portului Poti, arătându-mi un tablou masiv din spatele biroului său din care mă privește pe sub sprâncenele stufoase un bărbat cu o față mare acoperită cu o barbă lungă cum se purta acum o sută cinzeci de ani: „Nu sunt eu, ci Niko Nikoladze, cel care a pus cu adevărat bazele primului și celui mai mare port din Georgia”, îmi zice zâmbind Laursen.

Poti, Georgia 2016: portul

Poti, Georgia 2016: portul

Din 1894 și până în 1912, când a fost primar, Nikoladze a transformat micul port local într-unul din cele mai importante centre de comerț de pe coasta Mării Negre. Un liberal cu vederi pro-europene, Nikoladze a fost de partea elitei georgine, care a făcut posibilă scurta perioadă de independență a Georgiei în perioada 1918-1921, înainte de instalarea sovieticilor.

Portul Poti este o afacere privată deținută majoritar de compania daneză

Poti, Georgia 2016: centrul orașului

Poti, Georgia 2016: centrul orașului

APM Terminals. Klaus Hoium Laursen pentru a-mi demonstra importanța portului m-a dus inițial în fața unei hărți care detaliază regiunea sud-caucaziană: „Azerbaidjan și Armenia sunt principalele state alimentate cu mărfuri care vin în Poti. Spre ambele țări există conexiuni bune prin Georgia”. Dacă Poti ar dispărea, cele două state n-ar mai avea la fel de ușor acces la banane, spre exemplu, sau la alte bunuri care vin dinspre China, Vietnam, Taiwan via Oceanul Indian, Canalul de Suez, Bosfor. Alte mărfuri care ajung în Portul Poti sunt redistribuite spre Varna sau Constanța, principalele două destinații aflate la Marea Neagră.

Când vorbește despre viitor, Laursen se duce spre planiglob, care ocupă un perete întreg în biroul lui spațios: „Deja aluminiul produs în Tadjikistan a ajuns în containerele noastre, dar sperăm ca în viitor să preluăm de asemnea mărfuri din Kazahstan, Uzbekistan sau Turkmenistan”. Drumul Mătăsii va ajunge, mai devreme sau mai târziu la Poti, crede managerul danez, care e pregătit să rămână aici pentru următorii cinci ani. „Orașul pare deprimant la prima vedere”, mărturisește Laursen, dar „oamenii sunt deschiși, primitori, pozitivi și muncitori”.

Poti, Georgia 2016

Poti, Georgia 2016

Poti are, conform ultimei statistici, 47.000 de locuitori, dar în jur de 20.000 au plecat să lucreze în Europa sau în alte orașe mai mari. În centru sunt doar blocuri din perioada sovietică, dispuse în jurul unei catedrale cu arhitectură neo-bizantină, care a fost construită la începutul secolului 20 după modelul Sfintei Sofia din Istanbul și care în vremea URSS a fost transformată în teatru.

Poti, Georgia 2016: catedrala

Poti, Georgia 2016: catedrala

Dinspre catedrală încep toate străzile din oraș, ca niște raze. În afară de această biserică refăcută, de turnul cu ceas, care altădată se afla pe malul mării, de sediul Poliției și de clădirea în care sunt comasate toate serviciile publice și care sunt făcute din sticlă, în stilul dezvoltat de fostul președinte Shaakashvili, pentru a impune transparența ca mod de lucru, restul orașului pare că e pe cale să fie abandonat: case părăsite, trotuare de pământ care mărginesc străzi centrale, câini vagabonzi, magazine alimentare mici în care se găsesc aceleași lucruri, o frizerie din tablă, nu mai mare decât o baie de bloc sovietic, o cofetărie cu patru-cinci feluri de prăjituri.

Poti, Georgia 2016: clădirea administrației

Poti, Georgia 2016: clădirea administrației

E de înțeles de ce managerul danez al portului preferă să locuiască la Batumi, aflat la 70 de kilomteri depărtare. Face în fiecare zi drumul dus-întors și spune că nu e greu, fiindcă în timp ce conduce are timp să se gândească la multe lucruri.

Poti, Georgia: clădire abandonată

Poti, Georgia: clădire abandonată

„Pe 8 august 2008, vineri eram în biroul de lângă port” când a fost bombardat Terminalul Poti, își amintește Marika Nadaraia, „apoi în zilele următoare vasele militare rusești au venit până aproape de oraș, portul nu a mai putut funcționa și transporturile de alimente și combustibil au fost blocate ”. „A fost îngrozitor, cinci dintre angajații noștri au murit, oamenii au plecat acasă, dar directorul nostru englez de la acea vreme a stat aici tot timpul, cu toate că putea să rămână în siguranță la Batumi”, mai povestește Marika. Rusia a negat că și-ar fi trimis miliatarii pe teritoriul Georgiei, dar locuitorii din Poti au trăit dramatic bombardamentele din Războiul de șase zile (7 – 12 august, 2008).

Poti, Georgia 2016: sediul poliției

Poti, Georgia 2016: sediul poliției

Astăzi, Terminalul Poti e principalul angajator pentru localnici, dar numărul locurilor de muncă e în scădere. Maka Lobadze, profesoară la cel mai mare liceu din Poti, se plânge că la fiecare două luni se fac concedieri și că fratele ei care lucrează acolo, nu mai poate dormi, fiindcă se așteaptă de fiecare dată să fie pe lista celor dați afară. Nu există motive de optimism pentru cei din Poti, crede Maka, dar directorul Terminalului, Klaus Hoium Laursen, are planuri mari și e sigur că există modalități de a dezvolta portul. Înalt, blond, tuns periuță, îmbrăcat lejer în blugi și cu o cămașă în carouri, Laursen insistă că drumurile maritime aduc mărfurile cele mai ieftine și că peste tot în lume, inclusiv aici, oamenii cumpără pantofi ca ai lui, care se fac în China, ochelari de soare, jeanși și câte și mai câte, lucruri care vin pe mare dinspre Est și apoi merg mai departe în camioane.

Poti, Georgia 2016: clădire abandonată

Poti, Georgia 2016: clădire abandonată

Anexarea Crimeei nu a disturbat în niciun fel Terminalul Poti, pentru că vasele n-au plecat în ultimii ani dinspre Poti spre porturile rusești. Laursen se întoarce din nou la harta regiunii și îmi arată granița terestră spre Rusia pe unde sunt transportate mărfurile mai mult sau mai puțin clandestin: „deși ar fi mai ieftin să fie duse spre Novorossisk sau chiar Rostov, pe mare, din cauză că taxele pot fi ocolite mai ușor, transportatorii preferă să-și ducă marfa pe uscat”.

XS
SM
MD
LG