Linkuri accesibilitate

„Abhazia e ca o republică grecească, în care toți oamenii se știu unii pe alții și nimic nu poate fi ascuns pentru multă vreme”, îmi descrie Nadia Venediktova, țara în care a vrut să rămână.

Se consideră scriitoare rusă și jurnalistă abhază. Stăm pe terasa ei mai mare de 50 de metri pătrați pe care și-a făcut-o în urmă cu mai mulți ani, prelungindu-și apartamentul din blocul sovietic cu doar un etaj, în care locuiește. Iedera și vița de vie acoperă aproape în totalitate locul, care a devenit în acest fel destul de răcoros pentru climatul subtropical din Suhumi.

Abhazia, Georgia 2016: Nadia Venedictova pe terasa ei, Suhumi

Abhazia, Georgia 2016: Nadia Venedictova pe terasa ei, Suhumi

Aduce un ceainic plin cu apă fierbinte, ceai englezesc și dulceață făcută de prietena ei, venită de la Moscova în vacanță. Dincolo de bariera de brazi și palmieri care separă micul cartier cochet de la marginea capitalei abhaze de șoseaua națională, e plaja și Marea Neagră, a cărei apă are aici culoarea topazului.

Nadia e născută în Rusia, bunica ei a venit aici în anii ’60 ca avocat la Institul de cercetări spațiale (distrus în timpul războiului), pe urmă s-au mutat și părinții ei care au lucrat la același institut, aflat nu departe de apartamentul care i-a rămas ei. Războiul din anii 1992-1993 i-a făcut să se întoarcă în Rusia, dar ea nu a vrut să plece, de dragul abhazilor, dar mai ales de dragul mării:

Abhazia, Georgia 2016: Plaja orașului, Suhumi

Abhazia, Georgia 2016: Plaja orașului, Suhumi

„Îmi încep fiecare zi privind orizontul. Înot în fiecare zi și îmi place clima din Suhumi. În februarie e cel mai frig, dar chiar și atunci e foarte plăcut să intri în apă pentru câteva minute și apoi să simți cum se încălzește corpul”. Are 64 de ani, dar pare cu cel puțin 15 ani mai tânără. N-are nici un secret, vara nu se dă cu nimic pe față, pentru că e prea cald, dar crede că marea o menține tânără: „fericirea din fiecare dimineață când intru în apă și capacitatea de a descoperi în fiecare zi o lume nouă”.

A învățat multe în ultimii 20 de ani și îmi mărturisește încă de la început că a renunța de mult la „radicalismele de toate felurile” și că nu-i place „patriotismul excesiv”. În timpul conflictului dintre georgieni și abhazi, a fost de partea celor din urmă fiindcă i-a considerat mai slabi . Atunci era mai „dură” când își exprima ideile, dar acum a învățat că oamenii își schimbă foarte încet părerile și că atunci când ești „vehement” , nu-i ajuți pe cei mulți să înțeleagă.

Abhazia, Georgia 2016: Fostul sediu al guvernului abhaz, clădire distrusă în timpul războiului, Suhumi

Abhazia, Georgia 2016: Fostul sediu al guvernului abhaz, clădire distrusă în timpul războiului, Suhumi

Conflictul dintre abhazi și georgieni are rădăcini adânci, cu toate că în trecut liderii celor două națiuni au încercat să găsească formule de conviețuire. După căderea Imperiului Țarist, Georgia s-a bucurat de trei ani de independență. În această perioadă a fost semnat un tratat de federație între cele două părți. După ce Armata Roșie a invadat Georgia, Abhazia a devenit, însă, doar o republică autonomă în cadrul Georgiei, fără reale prerogative. Stanislav Lacoba, profesor de istorie la Universitatea din Suhumi e convins că „e numai vina lui Stalin” (care era georgian).

Elitele abhaze au fost mereu nemulțumite de poziția pe care a primit-o națiunea lor, iar una dintre consecințe a fost creșterea numărului de georgieni din acest teritoriu și descreșterea numărului abhazilor. Astfel, spre exemplu, în 1959, georgienii reprezentau 39% din populație, dar în 1979 ajunseseră la 43%, iar în 1989 la aproape 46%. Guvernul de la Tbilisi a negat că a fost o politică demografică dirijată și a pus această creștere a populației georgiene pe seama necesității forței de muncă.

Abhazia, Georgia 2016: Palatul sediu al guvernului și președinției actuale, Suhumi

Abhazia, Georgia 2016: Palatul sediu al guvernului și președinției actuale, Suhumi

Prina izbucnire violentă a avut loc în 1989, când guvernul georgian a vrut să deschidă o sucursală a Universității din Georgia la Suhumi, care să înlocuiească departamentul care funcționa la Universitatea din Abhazia. O primă înfruntare între studenți a avut loc atunci, cu toate că nimeni nu-și aduce aminte cum de prietenii au început să se bată între ei. A fost scânteia, peste care primul președinte georgian, Gamsahurdia a turnat gaz. Rusia n-a făcut decât să profite de războiul abhazo-georgian care a durat din august 1992 până în septembrie 1993. Numărul total al morților a fost de circa 20.000, peste 8000 de răniți și mai mult de 200.000 de refugiați georgieni.

Abhazia, Georgia 2016: Faleza la orele serii, Suhumi

Abhazia, Georgia 2016: Faleza la orele serii, Suhumi

Pe vremea sovieticilor Abhazia era considerată Coasta de Azur a URSS și se trăia mai bine decât în majoritatea celorlalte regiuni. Nadia Venediktova îmi relatează o întâmplare din perioada lui Hrușciov, care a ținut aici o întâlnire cu importanți lideri locali: un general belarus i-a spus lui Hrușciov, după ce a vizitat cea mai mare plantație de ceai din regiune, că în jur sunt prea multe case mari și că totul arată ca și cum oamenii ar trăi în capitalism, cerându-i să schimbe lucrurile. Hrușciov i-a răspuns dur: „puteți face din Belarus o Abhazie, dar nu încercați să transformați Abhazia în Belarus”. Și acum, la Suhumi oameni sunt mai relaxați de cât în Rusia, dar cei mai mulți sunt „victime ale propagandei de la Moscova”, spune Nadia, care crede că „Georgia mergând spre UE a ales direcția bună”, dar că „a făcut multe greșeli în trecut”, „georgienii au fost extrem de agresivi” și „politicienii din Tbilisi au pierdut mai multe ocazii să aducă Abhazia în Georgia: a fost o propunere de federație înainte de război și o alta de confederație după război”. Nadiei pare să-i pară rău că Abhazia a rămas sub controlul Rusiei și nu-i înțelege pe cei cărora le e dor de vremea sovietică.

Abhazia, Georgia 2016: Sabina Fati alături de Pinguinul filozof, Suhumi

Abhazia, Georgia 2016: Sabina Fati alături de Pinguinul filozof, Suhumi

Când îl întreb care au fost cele mai bune perioade ale Abhaziei, profesorul Lacoba începe cu domnia lui Leon al II-lea din secolul al VII-lea, trece apoi direct în secolul 20, când statele caucaziene au fost independente (1918-1921) și termină cu zona de tranziție dintre 1921 și 1930. „Noi nu vrem să fim parte a ceva” , subliniază el, „nici sub Moscova, nici sub Georgia” și „nimeni nu poate șterge cu buretele 20 de ani de independență, chiar așa nerecunoscută de alții”. Lacoba îi acuză pe georgieni că „nu recunosc trecutul sovietic, dar vor să aibă granițele trasate de Stalin”. Pe de altă parte, profesorul crede că Rusia nu-și dorește o țară bogată și liberă, lângă granița ei, așa că Abhazia va continua să fie controlată de Moscova. Îmi citează zâmbind dintr-o scrisoare a lui Josef Brodski către un prieten: „Când trăiești sub tiranie, e mai bine să trăiești lângă mare”.

Abhazia, Georgia 2016: Clădire în centrul orașului, Suhumi

Abhazia, Georgia 2016: Clădire în centrul orașului, Suhumi

La Suhumi, clădirile din perioada imperiului au început să fie refăcute, aerul e fierbinte și plutesc mirosuri plăcute de chiparos, trandafir, lămâi și brad. Marea Neagră e transparentă, curată și caldă. Blocurile sovietice din apropierea litoralului sunt spațioase și luminoase, pe dealurile caucaziene din jurul orașului, multe case, odată frumoase și mari, sunt abandonate și lăsate să se dărâme și chiar în apropierea centrului, blocuri întregi au rămas nelocuite după ce georgienii au fost alungați. Spre periferie, construcțiile triste din ultimii ani ai URSS arată deplorabil. Întreg peisajul are, însă, un farmec anume.

Cu o zi înainte să plec m-am dus la Ministerul de Externe să-mi iau viza de ieșire. Era o coadă de vreo 50 de persoane, în special belaruși și ucraineni. Am fost sfătuită să vin mai târziu, dar când m-am întors nu mai era curent, deci actele nu puteau fi procesate, iar taxa pe care o plătisem la bancă era prea mare. În final, spre seară, am obținut o hârtiuță verde care ține loc de viză. La graniță mi-au luat-o. Deci nici un semn că am intrat sau ieșit din această țară care parcă nu există.

Abhazia, Georgia 2016: Pe malul Mării Negre, Suhumi

Abhazia, Georgia 2016: Pe malul Mării Negre, Suhumi

„De ce Monaco poate fi independent și Abhazia nu”, se întreabă retoric profesorul Lacoba. Poate pentru că abhazilor le plătesc rușii pensiile (în schimb, au voie să folosească teritoriul abhaz pentru bazele lor militare), iar georgienii le furnizează curent gratuit și oamenii de aici așteaptă în continuare ca alții să facă ceva pentru ei.

XS
SM
MD
LG