Linkuri accesibilitate

Cine ar fi crezut că era posibilă organizarea de pogromuri în Polonia după ce pe teritoriul acelei țări naziștii comiseseră monstruosul genocid al evreimii europene: exterminarea, prin utilizarea tehnologiilor industriale avansate, a milioane oameni doar pe baza criteriului originii lor etnice (definită, pe baza unui biologism primitiv, pe criterii rasiste). Holocaustul și Gulagul (termen generic pentru crimele în masă comise de comuniști) vor rămâne pe veci simbolurile degradării absolute a condiției umane în infernul totalitar.

Crimele naziste au fost inspirate de ideologia aberantă a luptei raselor. Cele comuniste de aceea a luptei claselor. În Polonia, înfrângerea nazismului a rezultat în impunerea de către Stalin a unui regim total subordonat Moscovei. Tocmai în ceea ce devenea „Polonia populară” au avut loc atrocități comise de populația civilă, probabil cu sprijinul unor secțiuni din forțele de ordine, împotriva evreilor reveniți din lagărele de concentrare ori din locurile unde reușiseră să se ascundă (adeseori grație unor polonezi eroici). Acum 70 de ani, bande de locuitori din orașul Kielce, între care polițiști, soldați și adolescenți, au ucis 80 de evrei. În cartea sa „Frica” (Random House, 2006), despre antisemitismul din Polonia de după Al Doilea Război Mondial, istoricul Jan Gross, profesor la Princeton, numește explozia de bestialitate de la Kielce „cel mai mare pogrom în timp de pace în Europa secolului douăzeci” (Gross face necesara distincție în raport cu „noaptea de cristal” inițiată de guvernul nazist). Antisemitismul imediat postbelic din Polonia a dus la terorizarea unei populații de-acum victimizată și traumatizată. Au murit, ca urmare a atacurilor huliganice, circa 1500 de evrei.

Ceea ce face cartea lui Gross șocantă este tocmai faptul că aceste revărsări de ură colectivă s-au petrecut într-o țară care suferise cumplit de pe urma ocupației naziste. Milioane de polonezi catolici au fost deportați, maltratați și uciși. S-ar fi putut spera că după asemenea experiențe, trăite de evrei și polonezi, urile care definiseră antisemitismul de dinainte de 1939 se vor fi moderat. Se putea aștepta ca Biserica Catolică, ea însăși martirizată de naziști, își va ridica vocea în apărarea celor care deveneau din nou ținta acțiunilor pogromiste. Faptul că un nou val antisemit se manifesta cu maximă virulență nu era deloc un secret. Și totuși, cardinalul August Hlond, primatul Poloniei,susținea, chiar și după pogromul de la Kielce, că, din cauza rolului lor în mișcarea comunistă, evreii creaseră ei înșiși acest pericol.

Este vorba de mitul „iudeo-comunismului” („Żydokomuna”), utilizat mereu de propaganda antisemită. Nu neg că au existat evrei influenți în Partidul Comunist Polonez, ca și în cel din România. Pe de altă parte, ei nu reprezentau populația evreiască din aceste țări. Erau minoritarii care se rupseseră de propria minoritate, pe care o abandonaseră cu fervoarea renegatului. În plus, mulți dintre acești evrei nutreau sentimente cel puțin ambigue în raport cu propria origine. Oricum, nici în România, nici în Cehoslovacia nu au avut loc pogromuri precum cele din Polonia de după 1945. Refuzând stereotipurile esențialiste de genul „toți polonezii sunt antisemiți”, profesorul Gross explică fenomenul prin conștiința, clară sau difuză, a unei culpabilități a multor etnici polonezi în raport cu concetățenii lor evrei. Acești polonezi știau cât erau de vinovați pentru exproprierile, umilirile, persecuțiile acestor umbre revenite parcă de pe lumea cealaltă. Urându-i pe evreii reîntorși, își câștigau o doză de autorespect. Era noua mică burghezie care luase locul celei evreiești, condamnată la dispariție de naziști. Resentimentul etno-religios se logodea pervers cu cel social.

Unele recenzii apărute în Statele Unite la cartea lui Gross accentuează „veșnicia” antisemitismului polonez. În suplimentul literar al ziarului „New York Times”, ziaristul David Margolick afirma că teza lui Gross nu rezistă evidențelor din propria sa carte, care ar justifica poziția fostului premier israelian Shamir pentru care polonezii moștenesc ereditar („cu laptele mamei”) antisemitismul. Acestor absolutizări le-a răspuns Adam Michnik, pentru care ideea unui antisemitism etern în Polonia nu recunoaște realitățile din acea țară. Există destule probe ale unei asumări a trecutului de către intelectualitatea și clasa politică poloneză pentru a nu cădea în capcana unui păgubitor primordialism. Pe de altă parte, recidivele antisemite din zona „Radio Maria”, prezența unor personaje net xenofobe în actualul guvern, indică persistența unui curent anti-liberal și șovin. Pentru acești oameni, evreul este prin definiție un „factor dizolvant” și „profitor”. Slăbit de înfrângerea nazismului, mitul antisemit continuă să fie utilizat de profeții exclusivismului și intoleranței.

XS
SM
MD
LG