Linkuri accesibilitate

Erdoğan - dușmanul Islamului turc tradițional


Un grup de imami alături de președintele Recep Tayyip Erdogan la moscheea Fatif din Istanbul

Un grup de imami alături de președintele Recep Tayyip Erdogan la moscheea Fatif din Istanbul

Islamul practicat de Erdoğan este o versiune edulcorată a aridei doctrine saudite, ajutată de petrodolari și de pasivitatea politică generală în Occident.

Privit din afară, ar părea că piosul și autoritarul președinte turc Erdoğan caută să restaureze grandoarea trecută a religiozității otomane, din vremurile când sultanul turc era și Calif al tuturor musulmanilor (al musulmanilor sunniți, se înțelege, șiismul putând practic fi considerat o altă religie, în măsura în care nu există decât prin opoziție și rivalitate cu sunnismul).

In realitate, Islamul arid și intolerant practicat de Erdoğan și pe care el și apropiații lui ar dori să-l introducă în Constituție, rupând cu laicitatea impusă de Atatürk, se situează foarte departe de Islamul otoman. Imperiul otoman era tolerant religios, în ciuda a ceea ce ne spun manualele de istorie și miturile naționale din Balcani.

Islamul practicat la Inalta Poartă era de natură sufi, pietistă și contemplativă. Până la răspândirea, cu sprijin occidental, inițial britanic, a Islamului wahabit, cel care formează fundația ideologică a Arabiei Saudite, întreaga lume islamică era penetrată de sufism. Chair și convertirea unei părți a albanezilor și slavilor balcanici la Islam s-a făcut nu cu forța, ci în urma activității misionare a unor predicatori sufi precum acel Sari Saltuk, despre care se crede că ar fi îngropat la Babadag.

Așa cum a scris-o Thierry Zarcone în studiul său Mystiques, philosophes et francs-maçons en islam, sultanii turci erau în mod automat membrii ai unei confrerii de derviși, ai unei tariqat, dar majoritatea au făcut parte chiar din mai multe în același timp. Sultanii erau automat membri ai unei confrerii de derviși după cum erau inițiați și în franc-masonerie. Ceremoniile de transă colectivă ale dervișilor erau frecvente și banale în palatul Topkapi al sultanilor.

Ba chiar, în Imperiul otoman au luat naștere unele confrerii sufi cu specific turc. Una, cea fondată de afganul Jalaluddin Rumi, care fugise de invazia mongolă până în sultanatul turc de la Konya, a devenit, deși bazată pe texte în limba persană (așa-numitul Mathnawi al lui Rumi), o confrerie pur turcă: cea a dervișilor învârtitori, Mevlevia. Fiind o confrerie pusă pe poezie, muzică și arte, mulți sultani au făcut parte din ea.

Călătorul și turistul poate vizita și astăzi loja dervișilor învârtitori, în vârful dealului Galata din Istanbul, acolo unde începe bulevardul Istiklal. Loja (tekke) e acum un muzeu, pentru că ateul Atatürk a interzis confreriile de derviși, așa cum a interzis și Partidul comunist sau francmasonii sau orice formă de asociere care nu poate fi controlată.

O a doua confrerie fondată în Imperiul otoman a fost cea a ordinului Bektași, care era ideologia corpului de elită al armatei otomane: ienicerii. Un sincretism între sunnism și șiism, ba chiar cu elemente creștine, bektașismul a devenit practic o religie națională albaneză, deoarece spre sfârșitul Imperiului o majoritate a ienicerilor erau albanezi. După interzicerea ordinului Bektași de către Atatürk membrii confreriei s-au refugiat în Albania, unde sunt și astăzi prosperi și influenți.

Elemente sufi au și învățăturile predicatorului Fethullah Gülen, cel mai mare dușman al lui Erdoğan, refugiat în SUA, și pe care Erdoğan ar dori să-l vadă extrădat, deoarece îl acuză că ar fi fost la originea puciului eșuat.

In schimb, Islamul practicat de Erdoğan, care a ajuns în școli și care începe să domine astăzi prin moschei în Turcia, este un soi de neo-salafism diluat, o versiune edulcorată a aridei doctrine saudite care, ajutată de petrodolari și de pasivitatea politică generală în Occident a ajuns să se identifice cu esența însăși a Islamului, când la origine era doar doctrina unei obscure secte și a unui trib de pe lângă Mecca pe care britanicii l-au finanțat și încurajat să se răzvrătească împotriva… Imperiului Otoman.

Este o mare ironie, așadar, că atât Atatürk odinioară, cât și astăzi Erdoğan, au persecutat Islamul tradițional de tip sufi al Turciei, primul din motive politice de modernism impus, cel de-al doilea din motive religioase, anacronice, în numele unei doctrine importate.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG