Are oare Republica Moldova manuale şcolare de calitate? Cum e manualul de azi şi cum ar urma să fie cel de mâine, dacă societatea îşi propune să nu rămână într-o permanentă întârziere?
Tema convorbirii de astăzi cu scriitorul şi editorul de carte Mircea V. Ciobanu, autorul unei sinteze de politici în domeniul educaţiei, lucrare realizată sub auspiciile Institutului de Politici Publice cu sprijinul fundaţiilor pentru o Societate Deschisă.
Europa Liberă: Aşadar, dle Ciobanu, o convorbire astăzi la o temă de indiscutabil interes în fiecare casă, am putea spune, tema manualelor şcolare. Aţi semnat o lucrare, o sinteză de politici educaţionale în care arătaţi necesitatea acută a reînnoirii manualelor de pe masa elevului sau, mă rog, de pe ecranele elevului, pentru a evita sau, să zicem, a diminua dramatice întârzieri ale societăţii. Întâi de toate, să începem cu întrebarea din chiar titlul acestei lucrări: are oare Republica Moldova manuale de calitate?
Mircea V. Ciobanu: „Dacă răspund la întrebarea asta ce mai trebuia să scriu și textul acela și să continuăm discuția?”
Europa Liberă: Merită uneori să avem un reper cel puțin.
Mircea V. Ciobanu: „Este loc pentru mai bine. Sigur că nu este atât de dramatic cum sună titlul care, de altfel, nu-mi aparține, este un titlu elaborat sau care a rezultat ca final într-o discuție cu colegii din acest proiect. Cred că trebuie să spunem două lucruri: că există o situație care ar putea să-i mulțumească pe autorii de manuale și pentru că s-a acumulat deja o anumită experiență și toți ar putea să creadă că deja este bine și numai este nimic de făcut. Dar lumea fiind într-o permanentă schimbare ….destul de mult, numai spun că și cele existente nu întotdeauna sunt strălucite.”
Europa Liberă: Republica Moldova este, s-ar putea spune, într-o reformă de mai lungă durată deja de trecere de la învăţământul informativ la cel formativ aducător de competenţe omului, nu de poveri de informaţii inutile sau, mă rog, așa cum sunt. Din punctul Dvs. de vedere, manualele au ajuns oare să fie adecvate schimbărilor produse în societate sau adecvate exigenţelor timpului pe care îl trăim?
Mircea V. Ciobanu: „Eu aici aș spune că niciun manual din lume nu poate să satisfacă pe deplin necesitățile solicitantului. Doar că eu aș vrea ca acest solicitant, să fie clar desemnat că este elevul, este consumatorul, este cel care nu doar el ar trebui să folosească manualul, dar chiar și cel care îl cumpără în ultima instanță fie chiar dacă el este finanțat din buget. Și dacă pornim din această perspectivă întotdeauna există multe lacune. Și prima absolut evidentă și obiectivă de care nu putem să ne ascundem este că școala instituționalizată, școala de stat prin definiție este un mecanism conservator. Școala face astăzi manuale sau predă astăzi lecții în baza unei experiențe din trecut, dar o face pentru o generație care ar trebui să trăiască în viitor. Nu este atât de simplu să poți să programezi această perspectivă în manuale, mai ales că manualul este ceva chiar tipărit și rigid pentru că el există deja și același lucru se referă și la lecțiile pe care le fac profesorii.”
Europa Liberă: Dacă continuăm să vorbim despre lacune care ar fi cele mai esențiale și poate să identificați domeniile în care se atestă cele mai proaste manuale?
Mircea V. Ciobanu: „Sigur că titlul acesta parca ne-a trimis direct spre o situație problemă. Dar ar fi trebuit să vorbim poate de la început și despre calitatea acestor manuale, pentru că ele s-au născut odată cu independența Republicii Moldova, până la independență nu au existat în Moldova autori de manuale. Toate manualele erau traduse din limba rusă, cu excepția celor de limbă moldovenească pe atunci. Și această experiență nu este atât de mare încât noi astăzi deja să fim foarte exigenți față de autori. Dar ea este deja și aici e partea tristă, suficientă pentru ca autorii să se complacă și să creadă că deja au atins niște performanțe. Și prima lacună, ca să răspund deja la ceea ce m-ați întrebat, este această energie care deja se resimte și autorii de manuale ar trebui să fie printre primii nemulțumiți de aceste manuale și abia apoi să fie nemulțumite aceste comisii de evaluare.”
Europa Liberă: Dar de fapt, cine gândeşte, cine concepe acum manualele, vorbim despre persoane anume, nu se face totul prin concurs?
Mircea V. Ciobanu: „Ba da, se face concurs. Și mie mi-ar fi foarte simplu acum să pun totul pe seama comisiei de evaluare, pentru că se anunță concurs și participă oricine poate să elaboreze un manual. Concursurile la unele manuale sunt chiar internaționale, la altele sunt naționale și participă echipele, pentru că nu poți să faci un manual de unul singur, echipele care pot să prezinte cea mai bună ofertă. Și în acest sens sigur că sunt aceste repere, primul reper este chiar curriculum la disciplina respectivă și standardele educaționale existente.”
Europa Liberă: Și atunci care e problema, dle Ciobanu, totuși aș vrea să înțeleg foarte exact, de ce manualele sunt proaste că acum nu se fac des concursuri, nu se editează din lipsă de bani, că cele care s-au făcut anterior erau proaste sau care este explicația?
Mircea V. Ciobanu: „Acum fac precizarea pe care am încercat să o spun de la bun început - manualele de astăzi nu sunt proaste, dar nici bune - nici eu nu am scris asta și nici nu cred că o spune cineva. Opinii pot fi diferite, dar aceste manuale se editează prin concurs, fiind toate ofertele prezentate comisia îl alege pe cel mai bun, deci noi avem acum cele mai bune manuale posibile. Aici nu ne putem reproșa ceva decât nouă înșine, asta e una la mâna. A doua, aceste manuale sunt până la urmă produsul acestei societăți, sunt produsul clasei de profesori care le elaborează. Pentru că vă dați seama că primii care se angajează să facă aceste manuale, ba chiar nu că primii, dar unicii sunt profesorii. Orice profesor își scrie manualul său având aici o șansă să oferteze versiunea lui pentru acest manual la concursul respectiv.”
Europa Liberă: În ce măsură numărul şi calitatea autorilor de curriculum, de manuale răspund exigenţelor actuale educaţionale din punctul Dvs. de vedere?
Mircea V. Ciobanu: „Îmi puneți o întrebare prea dificilă.”
Europa Liberă: Aţi remarcat în textul sintezei de care vorbim că „o problemă ţine de încăpăţânarea autorilor de manuale de a transmite elevilor tot ce ştiu ei, într-o înţelegere foarte personală şi subiectivă a necesităţilor, nu într-o urmare punctuală a solicitărilor curriculare”. Sugeraţi că mai există şi piedici de mentalitate în domeniu?
Mircea V. Ciobanu: „Da, am putea să le numim piedici de mentalitate. Este vorba de o situația foarte simplă – profesorul dintr-o tradiție, hai să spun, sovietică, atunci când învățământul se baza pe acumulare de informații, are o anumită sumă de informație la disciplina sa și el crede că această informație este utilă, mă rog, să gândim că el o face pentru elev, că această informație este utilă și ar trebui să o cunoască toți elevii. De ce ar trebui să o cunoască? Iată este o întrebare cu care trebuie să parcurgem orice manual.
De exemplu, dacă în manual se predă, nu știu ce, teorema lui Pitagora, de exemplu, prima întrebare ar fi: de ce are nevoie elevul de această teoremă? Nu zic că nu are nevoie. Sau de ce are nevoie elevul să cunoască pe de rost poezia „Pe lângă plopii fără soț”? etc., etc.. Și atunci când pui această întrebare, deci pornind de la ea ai putea să-ți reformulezi puțin opțiunea ta pentru informația pe care o pui în manual. Autorii de manual adesea nu se gândesc la asta, ei știu că există această teorie pe care el vrea să o predea și elevul trebuie să o cunoască.”
Europa Liberă: Accent insistent în lucrarea respectivă pe necesitatea de a lua în calcul și opinia elevului, a părinţilor, a societăţii spuneți Dvs.. Cum la modul practic s-ar putea face asta?
Mircea V. Ciobanu: „Printr-un exercițiu de imaginație pentru că cerințele unui curriculum nu pot fi ignorate și ele trebuie să fie topite în aceste manuale. Dar această carte pentru mulți elevi, ultima carte pe care ei vor să o deschidă, eu aș vrea ca ea să devină prima carte pe care ei ar vrea să o deschidă din cele pe care le au, să admitem că au totuși niște cărți acasă. Și în acest sens exercițiul de imaginație ar fi cum se facem acest manual ca elevul să-l considere nu doar util, ci și plăcut.”
Europa Liberă: Unii s-ar întreba: de ce să fie necesar un „manual naţional”, un „produs autohton”, de vreme ce s-ar putea prelua în multe privinţe excelente manuale concepute la curţi mai mari? De ce neapărat trebuie pus accentul pe conceperea acestor manuale acasă aici?
Mircea V. Ciobanu: „Primul răspuns eu l-am sugerat ceva mai sus, atunci când am spus că oricum în lume nu există manuale ideale și hai să luăm din altă parte unde sunt mai bune nu este chiar atât de simplu de a găsi acel manual, pentru că oricum ele nu sunt ideale. Al doilea răspuns: există un curriculum național pentru învățământ obligatoriu, pentru că manualul este doar unul din instrumente pe care le utilează profesorul și elevul.
Ele trebuie să corespundă acestor cerințe și nu pentru că cei care sugerează că am putea să luăm manuale abstracte, cum spunea cineva la un seminar recent, un expert din Rusia ceva de genul că fizica și în Africa e fizica, adică fizica este pe tot globul una și aceiași. Răspunsul s-ar cuprinde tocmai în extinderea nedumerii noastre, doar știm că nu există un singur manual de fizică în toată lumea, chiar dacă ea este aceiași ca disciplină. Mie mi se pare că vine și printr-o inerție această întrebare că nu atât acumulăm niște informații care există și înafara manualelor: în enciclopedii, în cărțile de știința respectivă, cât formăm anumite competențe.
Deci, manualul este mai mult o strategie didactică, decât o acumulare de informații de cunoștințe. Și în acest sens, ele pornesc de la o necesitate și fiecare țară sau fiecare grup își construiește aceste manuale, asta e una la mână. Și a doua, care s-ar putea să nu intereseze pe cel care vede produsul finit, dar care este important pentru sistem: Autorii de curriculum, autorii de manuale, evaluatorii de manuale, evaluatorii de pe teren, pentru că aceste manuale ale noastre se evaluează în fiecare an și pe teren și la necesitate ele sunt înlocuite cu altele sau se fac modificări în cele existente, deci, toți oamenii implicați sunt oameni ai acestui sistem. Noi dacă preluăm totul înseamnă că nu mai avem nevoie de profesori, iar crearea de manuale, evaluarea de manuale, de curriculum și de toate celelalte fac parte din sistemul nostru didactic.”
