Linkuri accesibilitate

Cvartetul de pe faleză, Ialta 2016

Cvartetul de pe faleză, Ialta 2016

Cvartetul de coarde de pe faleza din Ialta are aproape același succes ca acordeonistul care variază șansonetele franțuzești cu melodiile rusești. Câteva perechi de pensionari care încearcă să regăsească orașul din perioada sovietică dansează fericite în jurul lui. Cvartetul cântă Dansuri ungare și apoi trece la muzică barocă. Într-o cutie foarte veche, pesemne de ținut partiturile, căptușită cu pluș roșu, și împărțită în două compartimente oamenii pun bani, de-o parte monezi, care nu însemană mai nimic, pentru că rubla e foarte slabă și de cealaltă bancnote, cele mai multe de câte 50 de ruble, adică mai puțin de 1$.

Protagonistele sunt patru femei pensionare care nu se ajung cu banii. Când piesele pe care le cântă sunt mai vesele se strânge un cerc de 10-20 de persoane, care aplaudă, dar pentru ele nu e o plăcere să stea în după amiezele fierbinți și umede pe stradă. Aproape că nu ridică deloc capul din foile cu note și când o fac zâmbesc trist și stânjenit.

Pe faleză la Ialta

Pe faleză la Ialta

„Ialta e raiul unora și iadul altora. Așa a fost mereu”, îmi spune Dima, jurnalist la o televiziune centrală în Moscova, care a venit să-și vadă părinții în stațiunea din sudul Crimeei. „Cei care au bani și nostalgii vin și îi cheltuie în magazinele, restaurantele și hotelurile scumpe de pe Riviera”, și îmi arată cu mâna clădirile albe în stil mediteranean, paralele cu marea care au la parter cele mai scumpe branduri sau cârciumi, „localnicii care se luptă să supraviețuiască încearcă să culeagă și ei câteva firmituri de la masa celor bogați”.

În grădina casei lui Cehov de la Ialta

În grădina casei lui Cehov de la Ialta

În ultimii ani ai Imperiului Țarist, Ialta devenise capitala sudică a culturii. Anton Cehov și-a construit o casă pe versantul sudic al muntelui care coboară spre litoralul Mării Negre. De la masa lui de lucru, de la etaj, scriitorul putea vedea orizontul. Între timp, cedrii, brazii, lămâii și construcțiile noi barează cumva privirea care caută marea. Cehov a scris în Ialta, „Livada de vișini”, „Trei surori” și povestirea „Doamna cu cățelul”, care sugerează că acest loc idilic poate schimba destinele. Și chiar așa pare să fie.

Înainte de instalarea completă a comuniștilor la Moscova, după Primul Război Mondial, Vladimir Nabokov și familia lui au părăsit definitiv Rusia plecând din Ialta spre Pireu. Mai târziu, Nabokov a

Vladimir Nabokov

Vladimir Nabokov

scris povestirea „Primăvară în Fialta”, unde Fialta este un oraș colectiv care include Ialta, Kerci și Sudak. Povestea lui este despre un bărbat căsătorit care vine în Crimeea în căutarea Ninei, cu care avusese o inocentă întâlnire romantică în 1917. Nina, pe care o regăsește măritată, moare în final într-un accident. Ea reprezintă pentru scriitorul plecat în exil, Rusia în vreme ce 1917 înseamnă anul schimbărilor iremediabile. Tot din Ialta emigrează, după un concert de adio dat în acest oraș, Seghei Rahmaninov (despre care unii spun că s-ar trage din Ștefan cel Mare).

Exilat în Crimeea din cauza versurilor sale despre libertate, Pușkin a făcut din Ialta locul său favorit și a scris în poemul „Taurida” (numele dat de greci peninsulei) că aici i s-a „clarificat mintea” și a „reînviat”.

Dima nu crede că Ialta ar mai putea fi ce-a fost, chiar luând ca punct de plecare perioada sovietică în care aici era lăsată o oarecare libertate: „acum totul e monitorizat cu atenție”, pentru că „centralizarea e un proces aproape finalizat”, „unirea cu Rusia nu a adus deloc lapte și miere” și „elitele locale își dau seama că e vorba despre o colonizare, în care totul se hotărăște la Moscova”. „Diverșilor lideri locali, tehnicieni care conduceau instituții din peninsulă li s-au înscenat procese pentru a fi dați la o parte și pentru a-i lăsa pe favoriții lui Putin să preia frâiele, cum s-a întâmplat, spre exemplu, și cu șeful portului Ialta”. Jurnalistul moscovit originar din Crimea nu vorbește despre onestitatea celor care au lucrat sub sistemul ucrainean, ci despre rețeaua puterii lui Vladmir Putin, care se întinde pe orizontală și pe verticală în toată țara: „de fapt, vechea rețea a fost dată la o parte, pentru a-i face loc celei noi”

Marea Neagră la Ialta

Marea Neagră la Ialta

Ialta rămâne un loc unde înalții ofițeri își vor aduce familiile în vacanță, până ce puterea le va da din nou voie să plece în afara țării, socotind că acest lucru n-ar mai fi o vulnerabilitate pentru Rusia. Ialta rămâne și visul celor cu dare de mână din Siberia, care își pot permite un apartament în cea mai simandicoasă dintre stațiunile sudice ale Rusiei. Putin speră și el la o Nouă Ialta.

Sabina Fati la Livadia

Sabina Fati la Livadia

La Livadia, acolo unde Franklin Roosevelt, Winston Churchill și Iosif Stalin au împărțit lumea în sfere de influență în 1945, un muzeograf mi-a explicat „lovitura de maestru” pe care a gândit-o fostul dictator comunist înainte de a-i atrage pe terenul lui pe liderii american și britanic. Stalin a fost „un mare jucător și Putin se chinuie să-l egaleze”, spune muzeograful, care n-a mai văzut, de la anexare încoace, turiști străini, cu excepția celor din fostul spațiu al URSS. Pentru el „unificarea Crimeei realizată pe cale pașnică este un pas spre o nouă ordine, similară celei negociate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Deocamdată, singurii interesați de o Nouă Ialta s-au arătat doar doi politicieni expirați, Silvio Berlusconi, fostul premier italian, pentru care Putin a deschis acolo o sticlă de Jeres de la Frontera din 1775, care costă aproape 100.000 de dolari, și Philippe de Villiers un naționalist francez, prosper om de afaceri care a promis în decorul imperial săinvestească într-un parc tematic în Crimeea.

Palatul de la Livadia

Palatul de la Livadia

Aflat în afara orașului, elegantul palat de la Livadia din granit albconstruit în stil neoreanscentist combinat cu subtile elemente maure, a fost reședința de vară a Romanovilor începând cu a doua perioadă a secolului al 19-lea. Împăratul Nicolae al II-lea, ultimul care s-a bucurat de palat, l-a extins și renovat cu câțiva ani înainte să fie asasinat, împreună cu întreaga familie de bolșevici.

Din sala în care cei mai importanți lideri ai Occidentului au decis să-i lase Europa de Est lui Stalin, se vede marea și Ialta așezată pe doi versanți care par să se piardă în valuri. Când a ajuns aici în 1945, înainte să se așeze la masa negocierilor, Winston Churchill a numit Ialta, „Riviera lui Hades”. Faleza lungă de câțiva kilometri de-a lungul mării, numită de ruși Riviera, nu ajunge însă până la baza pantei unde coboară cele circa 1000 de trepte dinspre Palatul Livadia spre plajă.

Livadia ,Crimeea 2016: Palatul din Livadia, sala de biliard, locul în care a fost semnată declarația finală a Conferinței de la Ialta, 11 februarie 1945

Livadia ,Crimeea 2016: Palatul din Livadia, sala de biliard, locul în care a fost semnată declarația finală a Conferinței de la Ialta, 11 februarie 1945

Pentru statele din Europa de Est, aranjamentul de la Livadia, care le-a ținut o jumătate de secol prizoniere în lagărul socialist, Ialta a rămas „Riviera lui Hades”, iar cei trei continuă să populeze în imaginarul colectiv această faleză a iadului pe care a intrat acum doi ani și Vladimir Putin.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG