Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: „Prin ocuparea Crimeei, Rusia a ridicat foarte mult nivelul de ameninţare faţă de celelalte state din jurul Mării Negre”


Drapele NATO, Poloniei și Ucrainei la summitul de la Varșovia

Drapele NATO, Poloniei și Ucrainei la summitul de la Varșovia

Un interviu exclusiv cu analistul Fundației Jamestown.

Summitul Aliantei Nord Atlantice a luat sfirsit simbata cu o declaratie comuna, în care se vorbeste despre unitatea NATO in legatura cu politica fata de Rusia, se precizeaza care sunt planurile pentru intarirea prezentei militare in tarile din centrul si Estul Europei, se vorbeste pe larg despre rolul pe care Alianţa şi-l asuma fata de membri ei, dar si față de tările partenere, aşa cum este si Moldova.

Vladimir Socor

Vladimir Socor

Corespondenta noastră a stat de vorba cu analistul Vladimir Socor despre rezultatele pentru regiune ale acestui summit pe care unii politicieni l-au numit „istoric” si „cel mai important de la sfirsitul Războiului rece incoace”. Rusia criticat aspru declaratia finala – care are 140 de puncte – anunţind că va cere „explicatii” Alianţei la reuniunea NATO-Rusia de miercuri 13 iulie.

Europa Liberă: Unii vorbesc despre acest summit NATO din capitala Poloniei ca fiind un punct de cotitură în istoria Alianței. Au reușit aliații euroatlantici să rezolve problemele cele mai mari, în primul rând, cele care țin de securitate?

Vladimir Socor: „Eu am mai participat la un summit numit „punct de cotitură” în 2006 la Riga, o țară care tocmai aderase la Alianța Nord-Atlantică lărgită. Zece ani mai târziu avem un summit în altă capitală a unei țări care a aderat la NATO după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Simbolismul acesta poate fi numit un punct de cotitură, în alte privințe nu este un punct de cotitură. Cotitura reală este acea a Rusiei care a forțat, practic, Alianța Nord-Atlantică să adopte unele măsuri de răspuns față de agresiunea Rusiei în vecinătatea directă a Alianței și față de capacitatea Rusiei, în plină construcție, în plin avânt, de a crea noi focare de conflict în Europa. În acest sens avem de a face cu o cotitură din partea Rusiei, impusă de către Rusia Alianței Nord-Atlantice.”

Europa Liberă: Și acum contează cel mai mult cum va fi relația Kremlinului cu Alianța? Aceasta contează?

Vladimir Socor: „Nu, nu contează aceasta cel mai mult. Contează modul în care Alianța Nord-Atlantică garantează securitatea propriilor membri și securitatea statelor din vecinătatea estică imediată.”

Europa Liberă: Și cum poate NATO să asigure celelalte zone vide de securitate, de la periferia acestei Alianțe?

Vladimir Socor: „Rezultatele acestui summit sunt modeste. Sunt, desigur, insuficiente în relație cu provocările existente. NATO este o alianță formată din 28 de țări, acum devin 29, cu perspective diferite, uneori contradictorii asupra amenințărilor și provocărilor de securitate, cu priorități politice, strategice și financiare diferite între ele. Oricare summit al Alianței Nord-Atlantice este prin definiție un compromis între foarte multe interese. Anume acest tip de compromis este reflectat și în comunicatul final al summitului de la Varșovia.”

Europa Liberă: În declarația finală a summitului se regăsește și Republica Moldova, și Ucraina.

Vladimir Socor: „Da, desigur, se regăsește orice. Este o declarație foarte lungă. Prea lungă, după părerea mea, anume din cauza faptului că aproape fiecare țară caută ca propriile sale viziuni să fie reflectate în comunicatul comun. De aceea comunicatul comun capătă dimensiuni foarte mari.”

Europa Liberă: Problema actuală este cum se vor petrece lucrurile după Varșovia.

Vladimir Socor: „Așa este. Dar, întâi, trebuie să analizăm un pic comunicatul, înainte de a trece la perspectivele post-summit. Să ne concentrăm asupra problemelor care privesc zona noastră, în primul rând.”

Europa Liberă: Deci, ce se va întâmpla în zona gri dintre NATO și Rusia? La aceasta vă referiți?

Vladimir Socor: „Atât teritoriul NATO, cât și teritoriul din vecinătatea NATO. Alianța a decis să staționeze, în total, patru batalioane, în Polonia și în cele trei State Baltice. Aceasta este o primă măsură pentru asigurarea descurajării agresiunii din partea Rusiei. Patru batalioane sunt un nivel foarte scăzut, disproporționat față de nivelul amenințării din partea Rusiei. Se preconizează ca anul viitor aceste patru batalioane să fie suplimentate.

Alianța rămâne în continuare captiva unei înțelegeri din 1997, numită „actul fondator NATO-Rusia”. În 1997 NATO era plin de iluzii în ceea ce privește viitorul relației cu Rusia. Există o clauză potrivit căreia NATO nu intenționează, nu are planuri să staționeze permanent trupe substanțiale pe teritoriile noilor state membre, având în vedere climatul de securitate din acel moment. Așa este clauza respectivă. Această clauză lasă Alianței Nord-Atlantice mână complet liberă să staționeze ce dorește, când dorește, unde dorește.

Între timp însă, unele state din NATO, în frunte cu Germania, interpretează această clauză ca nepermițând Alianței Nord-Atlantice să staționeze trupe în mod permanent pe teritoriul statelor membre. Este o interpretare cu totul tendențioasă. Clauza nu se pretează la niciun fel de interpretare. Este cât se poate de clară: NATO are mână liberă. Germania și alte state doresc să adere în continuare la aceste restricții. Anume așa se explică limitarea contingentelor care vor fi staționate în cele patru țări pe care le-am numit la nivelul unor batalioane. Foarte puțin. Batalioanele acestea nu sunt suficiente pentru apărare. Posibil că nu sunt suficiente nici pentru descurajarea unei agresiuni rusești. Rolul lor este acela de mecanism de alarmă care, în eventualitatea unei agresiuni rusești, ar conduce la decizii din partea Alianței Nord-Atlantice să intervină cu forțe mult mai mari pentru a respinge agresiunea rusească.”

Europa Liberă: Dar secretarul general NATO, domnul Jens Stoltenberg, a spus că Alianța nu se confruntă în acest moment cu vreo amenințare militară directă, doar că trebuie să fie pregătită.

Vladimir Socor: „Bineînțeles. Dar în comunicatul comun vorbește despre amenințări, vorbește concret despre amenințări din partea Rusiei. Numai că riposta nu este suficientă. Conform discuțiilor actuale din interiorul Alianței, și nu sunt secrete, în parte, sunt publice, se preconizează ca, în cazul unei agresiuni rusești în Statele Baltice, care ar urma să ocupe teritoriul Statelor Baltice, în decursul câtorva zile, Alianța Nord-Atlantică ar lansa o campanie de eliberare. În acest caz, Statele Baltice ar deveni teatru de război. Iată de ce staționarea a numai patru batalioane este insuficientă. Este necesar un nivel mult mai mare de trupe staționate prin rotație sau permanent pentru a descuraja orice fel de agresiune, fără a mai face necesară o eventuală campanie de eliberare, ca ripostă la o agresiune.”

Europa Liberă: Cine acum se teme mai mult: NATO de Rusia sau Rusia de NATO? Și de ce Federația Rusă vede în NATO un dușman?

Vladimir Socor: „Rusia vede în NATO un dușman deoarece scopul strategic al Rusiei este acela de a domina întregul continent european. Acesta este sensul lozincilor rusești, în vederea creării unui sistem de securitate egală pentru toată lumea sau a unui sistem politic, economic și strategic, cum formulează rușii, de la Atlantic până la Pacific sau de la Lisabona până la Vladivostok.”

Europa Liberă: Dar vorbim despre evoluțiile din jurul Mării Negre.

Vladimir Socor: „Marea Neagră a devenit un fel de linie de demarcație între spațiul controlat de Alianța Nord-Atlantică și spațiul controlat de Rusia. Linia aceasta de demarcație trece prin mijlocul Mării Negre. Împărţirea aceasta nu este nici oficială, nici formală, nici declarată, nici dorită, dar este o situaţie de fapt. Prin ocuparea Crimeei, Rusia a ridicat foarte mult nivelul de ameninţare faţă de celelalte state din jurul Mării Negre.

În preajma summitului de la Varşovia, se preconiza ca Alianţa Nord-Atlantică să ia două măsuri majore în Marea Neagră. O măsură mai mult sau mai puţin simetrică cu cea din Statele Baltice ar fi fost crearea unei brigăzi multinaţionale, probabil, pe teritoriul României, în vederea unor exerciţii frecvente cu trupe NATO din această regiune. Trupe NATO, în primul rând, din România, Bulgaria şi Turcia, dar şi din ţări neriverane, bineînţeles, pe teritoriul României. Măsura aceasta nu a fost luată până la capăt la summitul de la Varşovia, s-a decis crearea unui stat major al unei brigăzi. Statul major pe teritoriul Poloniei pentru o divizie există deja. Cel de pe teritoriul României urmează să fie creat.

De asemenea, în preajma summitului s-a preconizat crearea unei grupări navale în Marea Neagră, formată în mod permanent din vase turceşti, româneşti şi bulgare ca ţări riverane, cu contribuţii temporare din partea statelor neriverane membre ale NATO. Avem Convenţia de la Montreux, care limitează staţionarea de nave de război ale ţărilor neriverane la numai 21 de zile în Marea Neagră. Dar bineînţeles că această Convenţie de la Montreux poate fi respectată, trimiţând în Marea Neagră, prin rotaţie, nave care rămân 21 de zile şi se înlocuiesc apoi una cu cealaltă.

Această măsură nu a putut fi luată, deoarece în mod neaşteptat în preajma summitului de la Varşovia primul ministru al Bulgariei, domnul Boiko Borisov, a respins această propunere. Iniţiativa este una a României, eu am susţinut-o, consider în continuare că este foarte bună. Guvernul bulgar, la nivelul ministerelor respective, a acceptat-o, dar în ultimul moment domnul prim-ministru Boiko Borisov a respins această propunere.”

Europa Liberă: Mai sunt şi alte voci din centrul Europei, care nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. L-am auzit pe preşedintele francez Hollande la acest summit NATO, care a spus că Moscova ar fi un partener şi Alianţa nu are neapărat vocaţie să facă presiuni asupra relaţiilor Europei cu Kremlinul.

Vladimir Socor: „Da. Spuneam la începutul discuţiei noastre că statele din NATO au viziuni foarte diferite asupra intereselor naţionale proprii, asupra priorităţilor economice şi asupra relaţiilor fiecărui stat cu Rusia. Disciplina politică, economică strategică din NATO nu mai este cea care a fost.”

Europa Liberă: În declaraţia finală a acestui summit NATO se regăseşte şi Republica Moldova. Ce trebuie să facă în continuare statul, apucând acest ultim tren din ultima gară, aşa cum se spune?

Vladimir Socor: „Nu avem de a face cu ultimul tren. Republica Moldova nu doreşte să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice şi NATO nu doreşte ca Moldova să devină membră. Moldova este un stat neutru. Cu totul altceva este cooperarea între Republica Moldova şi NATO, cooperarea de ordin funcţional, pentru a întări capacităţile...”

Europa Liberă: …de apărare a Republicii Moldova.

Vladimir Socor: „Republica Moldova nu are, de fapt, capacităţi de apărare. Armata Republicii Moldova nu este capabilă de operaţiuni de luptă. Moldova este un vacuum militar. Chiar dacă Republica Moldova trimite genişti care dezamorsează mine într-o operaţiune sau alta a NATO, aceasta nu înseamnă că Moldova are vreo capacitate de apărare. Nu are deloc. Întrebarea este ce poate face NATO pentru a pregăti Moldova să-şi construiască nişte capacităţi de apărare pe termen lung. Acesta pare a fi scopul Iniţiativei NATO privind capacităţile de apărare.

Conţinutul acestei iniţiative nu este public, urmează să vedem cum se va manifesta această iniţiativă în practică. Sigur că nivelul va fi în continuare scăzut. Pe de altă parte, ar fi fost de dorit ca neutralitatea Republicii Moldova să fi fost menţionată în comunicatul comun NATO. Partide pro-ruseşti din Republica Moldova desigur că vor spune, poate, chiar vor striga, după summitul NATO că neutralitatea Republicii Moldova este violată. Nu e deloc aşa. Nimeni nu violează neutralitatea Republicii Moldova. Alte state recunoscute ca neutre, Suedia, Finlanda, Elveţia, chiar Austria, au raporturi de cooperare cu NATO incomparabil mai avansate decât le are Republica Moldova.

Totuşi, pentru a preveni eventuale proteste din partea partidelor pro-ruseşti, care ar complica activitatea guvernului Republicii Moldova, ar fi fost de dorit ca NATO să menţioneze faptul că Republica Moldova este un stat neutru.

Mai preocupantă însă este abordarea Alianţei NATO faţă de agresiunea Rusiei din Ucraina. În comunicatul comun care se ocupă foarte mult de Ucraina, Rusia nu este menţionată ca agresor, e menţionată numai ca un factor care îi ajută pe rebeli. Rebelii sunt numiţi militanţi, nu sunt numiţi nici rebeli, nici separatişti, sunt numiţi militanţi, iar Rusia este menţionată numai pentru că îi ajută pe aceşti militaţi. Şi se face chiar apel la Rusia să-şi exercite influenţa de care dispune asupra militanţilor, pentru a-i face mai moderaţi şi să participe la negocieri de pace. Acesta este un aspect foarte nemulţumitor.”

Europa Liberă: Să revenim la Republica Moldova, care a fost reprezentată la acest summit de către ministrul Apărării Anatol Şalaru şi care a solicitat ca pacificatorii de la Nistru să fie civili. El a adresat rugămintea Moldova să fie susţinută în iniţiativa de transformare a misiunii din regiunea transnistreană a ţării într-o misiune civilă multinaţională, armata, muniţiile ruse să fie evacuate de pe teritoriul din stânga Nistrului a Moldovei, în conformitate cu angajamentele internaţionale pe care şi le-a asumat Moscova. Cine va ţine cont de această rugăminte?

Vladimir Socor: „Eu am spus foarte curând după 1999, prin 2001-2002 cred, am spus că, dacă invocăm în continuare aşa-zisele acorduri de la Istanbul, atunci şi copiii, şi nepoţii noştri vor continua să le invoce, pentru că nu se va face nimic pe baza acordurilor de la Istanbul.

Acum suntem la 17 ani după acordurile de la Istanbul, care nu au nicio valoare juridică, au fost cu totul ignorate de Rusia. Și din ’99 şi până astăzi nu mai avem niciun instrument afară de Istanbul. E o situaţie care ne pune într-o postură, pur şi simplu, ridicolă. Ne discredităm pe noi înşine dacă ne agăţăm în continuare de un acord neobligatoriu, deja violat de 17 ani, într-o perioadă în care nu s-a făcut nimic altceva.

Eu, desigur, susţin demersul domnului Anatol Şalaru, dar nu este câtuşi de puţin un demers nou. Eu îmi amintesc foarte bine că în 1993 sau 1994 ministrul de Externe de atunci al Republicii Moldova, Nicolae Ţâu, a formulat anume această revendicare la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Sunt 22 de ani de atunci. După aceea, în anul 2004,

Vecinătatea estică prin care înţeleg Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan rămâne la fel de vulnerabilă faţă de agresiuni directe sau indirecte din partea Rusiei, cum a fost din 1992 încoace...”

preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, a participat la summitul NATO de la Istanbul şi a cerut exact acelaşi lucru pe care îl cere acum domnul Anatol Şalaru, ajutorul NATO pentru a rezolva conflictul ruso-moldav din Transnistria şi, eventual, pentru a-şi asuma NATO un rol de pacificare. În 2004. Am spus atunci că a fost o revoluţie în gândirea domnului Voronin. Bineînţeles că nu s-a făcut nimic. Şi aceasta pentru un motiv foarte clar, care persistă, din păcate, şi astăzi, şi anume faptul că Alianţa Nord-Atlantică nu a dorit să-şi asume un rol de securitate în vecinătatea estică. Vecinătatea estică prin care înţeleg Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan rămâne la fel de vulnerabilă faţă de agresiuni directe sau indirecte din partea Rusiei, cum a fost din 1992 încoace.”

Europa Liberă: Credeţi că Rusia se va mai gândi vreodată serios să-şi retragă armata de pe teritoriul Republicii Moldova şi că pacificatorii de la Nistru vor ajunge să fie civili? L-am auzit recent pe vicepremierul rus Rogozin, aflat în Republica Moldova, care a spus că pacificatorii ruşi vor sta încă mult timp aici, în zona de securitate de la Nistru, iar tancurile nu au nevoie de viză.

Vladimir Socor: Declaraţiile domnului [Dmitri] Rogozin sunt deseori formulate în mod glumeţ, dar ele trebuie luate în serios. Ce are în vedere domnul Rogozin, când spune că aşa-zişii pacificatori vor rămâne permanent? Dânsul are în vedere, în continuarea politicile Rusiei din ultimii 15-20 de ani, faptul că, în eventualitatea unei înţelegeri politice între marile puteri şi între Chişinău şi Tiraspol, care ar acorda, eventual, un statut politic Transnistriei în cadrul Republicii Moldova, în această eventualitate trupele ruseşti se vor transforma din pacificatoare în garante. Cu alte cuvinte, Rusia pretinde să joace rolul de pacificator, atât timp cât conflictul nu este „rezolvat”, iar după „rezolvarea” conflictului trupele ruse vor rămâne în alt rol, şi anume în rolul de garant al aşa-zisei rezolvări. Aceasta are în vedere domnul Rogozin, aceeaşi abordare din partea Rusiei de aproape 20 de ani.”

Europa Liberă: Domnule Socor, ca să tragem o concluzie, cum s-a ajuns ca regiunea să fie în centrul atenţiei inclusiv NATO şi ce efort s-a întreprins până acum şi cine l-a făcut?

Vladimir Socor: „Vă referiţi la vecinătatea estică?”

Europa Liberă: Da.

Vladimir Socor: „Preşedinţia domnului Băsescu a fost o preşedinţie de mare succes. Dânsul a încercat şi în parte a reuşit să menţină regiunea Mării Negre, măcar în teorie, în atenţia Alianţei Nord-Atlantice. Principalul merit al domnului Băsescu este acela de a fundamenta parteneriatul strategic bilateral între România şi Statele Unite ale Americii. România este aliat strategic al SUA la nivel bilateral, acest parteneriat desigur că este corelaţionat cu Alianţa Nord-Atlantică, dar el se desfăşoară în afara cadrului Alianţei Nord-Atlantice, este o problemă bilaterală americano-română. Aici văd eu cel mai mare merit al domnului Băsescu. În privinţa vecinătăţii estice, vedem şi din comunicatul de la Varşovia, acesta confirmă faptul că NATO nu se implică în propria sa vecinătate estică. SUA şi alte ţări NATO nu livrează Ucrainei armament de luptă, livrează numai echipamente auxiliare.”

Europa Liberă: Vă întrebam ce se va întâmpla în această zonă gri dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia?

Vladimir Socor: „Este o întrebare pe care noi înşine o punem de mulţi ani încoace, fără să avem răspunsuri. Zona continuă să rămână gri. NATO continuă să nu se implice în această zonă. Comunicatul nu face decât să susţină eforturile unor organizaţii internaţionale civile, cum ar fi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Uniunea Europeană, Naţiunile Unite. NATO sprijină eforturile acestor organizaţii pe hârtie, bineînţeles. Cu alte cuvinte, este un mod de a declara că NATO nu se implică.

Un paragraf foarte lung este dedicat OSCE, NATO îşi exprimă speranţa că OSCE va rezolva problemele, o speranţă cu totul deşartă. OSCE nu este o parte a soluţiei, este o parte a problemei, însăşi OSCE este în multe privinţe la cheremul Rusiei. Aici vedem o deosebire, totuşi, între poziţia americană în numele Statelor Unite ale Americii şi poziţia colectivă a Alianţei Atlantice. Statele Unite ale Americii în declaraţiile lor publice la toate nivelurile spun că Rusia este stat agresor, spun că Rusia are trupe proprii pe teritoriul Ucrainei, nu numai aşa-zişii militanţi, dar însăşi Rusia are trupe proprii pe teritoriul Ucrainei. Şi SUA îi condamnă pe aşa-zişii militanţi pentru faptul că atacă misiunea OSCE. Ei, de exemplu, distrug avioanele fără pilot ale misiunii, îi intimidează pe membrii misiunii, le interzic accesul ş.a.m.d.

Aceste constatări din partea americanilor nu sunt reflectate în comunicatul colectiv NATO. Comunicatul colectiv NATO, pur şi simplu, sprijină, în mod mai mult sau mai puţin abstract, misiunea OSCE, fără a spune că Rusia însăşi zădărniceşte îndeplinirea misiunii OSCE. Deci, aici vedem deosebiri de perspectivă şi comunicatul a 28 de ţări este un compromis la un nivel destul de scăzut.”

Europa Liberă: Urmează reuniunea Rusia-NATO. Ce evoluţii vor apărea?

Vladimir Socor: „NATO şi Rusia au două abordări complet diferite asupra acestei reuniuni care va avea loc peste câteva zile. NATO doreşte un dialog cu Rusia, de fapt, la nivel pur tehnic, nu la nivel politic. Doreşte un dialog la nivel tehnic, pentru a vedea cum pot fi evitate ciocniri navale sau aeriene, pericolul cărora rezultă din activităţile agresive ale Rusiei pe mare şi în aer.

Deci, e vorba de a găsi modalităţi de a evita eventuale incidente şi eventuale ciocniri, de a spori transparenţa, de a solicita Rusiei să comunice dinainte despre exerciţii militare cu participarea unui număr de trupe foarte mare, exerciţii care realmente alarmează Alianţa Nord-Atlantică. Deci, măsuri tehnice, măsuri de transparenţă, măsuri de previzibilitate, tehnice.

Din partea Rusiei însă se doreşte o abordare politică, Rusia doreşte să folosească această reuniune care va avea loc peste câteva zile pentru a condamna activităţile NATO, pentru a condamna însăşi extinderea NATO, care a avut loc din 1999 încoace, procesul extinderii NATO, pentru a condamna acest proces, pentru a condamna faptul că statele NATO vor staţiona, chiar în număr mic şi insuficient de trupe, dar, totuşi, trupe pe teritoriul Statelor Baltice şi în Polonia, pentru a condamna la nivel politic întemeierea scutului antirachetă în România şi în Polonia.

Desigur că Rusia va deturna această reuniune, desigur că va încerca să nu discute despre transparenţă şi despre evitarea ciocnirilor, ci să facă reproşuri de ordin politic Alianţei Nord-Atlantice, cu scopul nu numai de propagandă, dar şi cu scopul de a confirma elementele defetiste din cadrul NATO, în frunte cu ministrul de Externe german Steinmeier şi preşedintele francez Hollande, şi alţi lideri NATO care vor spune: „Iată noi am supărat Rusia, iată noi trebuie să luăm măsuri ca să nu mai supărăm Rusia”. Rusia va deturna la nivel politic o reuniune pe care NATO o preconizează la nivel tehnic.”

Europa Liberă: Şi aceasta ca să rămână forţa cea mai importantă în zonă?

Vladimir Socor: „Rusia nu e forţa cea mai importantă, dar e forţa cea mai activă, e forţa care are o strategie. Statele Europei Occidentale şi chiar Statele Unite ale Americii nu au o strategie în vecinătatea estică. Nu au, de fapt, o strategie viabilă nici pentru propriile state NATO în

Statele Europei Occidentale şi chiar Statele Unite ale Americii nu au o strategie în vecinătatea estică...

Polonia şi în Statele Baltice, de exemplu. Nu e o strategie, sunt nişte măsuri de răspuns luate în grabă şi la un nivel minim acceptabil pentru 28 de ţări membre. Rusia însă are o strategie pe care o aplică în mod foarte creator, cu resurse inferioare. În ciuda resurselor foarte modeste din punct de vedere financiar, conducerea Rusiei are o strategie eficace şi conducerea Rusiei este una foarte profesionistă.”

Europa Liberă: Pentru că e gândirea militară pusă în capul mesei.

Vladimir Socor: „E gândirea kgbistă şi militară, bineînţeles. Conducătorii politici ai Rusiei, care formulează şi aplică această strategie, sunt profesionişti de prima clasă, au experienţa necesară, anume pentru acest rol au fost ei pregătiţi în tot decursul carierei lor. Antrenamentul, educaţia, experienţa lor nu constă în a câştiga alegeri sau în a construi guverne de coaliţie cu gândul mereu la alegerile care urmează sau a organiza campanii de public relations în mass-media. Nu acesta este antrenamentul, nu aceasta este experienţa conducerii Rusiei.

Conducerea Rusiei are experienţa unei conduceri statale care doreşte reexpansiunea Rusiei, întâi, în Europa răsăriteană şi apoi în toată Europa. Este o greşeală foarte mare cu consecinţe, posibil, fatale de a subaprecia resursele Rusiei şi capacitatea conducerii Rusiei de a formula şi de a aplica această strategie. Acum, dintr-odată după agresiunea din Ucraina şi câtva timp după aceea, dintr-odată se exprimă în Occident la nivel public preocuparea că Rusia ar putea să aplice o politică de a diviza şi domni, cum se spune, împarte şi domneşte, împotriva Europei Occidentale. Există temerea ca o ţară cu economie înapoiată și cu resurse financiare reduse, cum este Rusia, ar putea totuşi să devină hegemon al Europei prin politici strategice îndrăzneţe, prin intimidare şi printr-o politică de a împărţi şi de a domina state cu conduceri politice slabe. E o realitate care trebuie luată în considerare.”

XS
SM
MD
LG