Linkuri accesibilitate

Șoferiță pe drumurile țării, remarc că voi putea circula pe drumurile bune făcute pe banii americanilor


Natalia Sarioglo

Natalia Sarioglo

Jurnalul săptămînal al Nataliei Sarioglo.

Natalia Sarioglo s-a născut la 12 martie 1990 în satul Frumușica, raionul Cahul. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, promoția 2011. Angajată la Centrul pentru Jurnalism Independent, departamentul Comunicare și Instruire.

Luni

Deși ies din casă mai devreme, ajung la serviciu mai târziu - centrul capitalei e paralizat de ambuteiaje. Peste tot sunt săpături, iar oamenii din troleibuzul supraaglomerat sunt lipicioși și certăreți dis-de-dimineață.

Am avut o perioadă aglomerată - timp de aproape două luni am pregătit, alături de colegii de la Centrul pentru Jurnalism Independent, cel de-al doilea hackathon de media „Puterea a cincea”, care s-a încheiat duminica. La ședința tradițională de luni tragem liniile: trei zile, 15 echipe de la noi, din Ucraina, Georgia și Armenia, au muncit la idei de aplicații care să-i ajute pe oamenii de rând să gândească critic. Mă bucură interesul față de eveniment, dar și ideile - toate reușite. Coordonez apariția echipelor câștigătoare la tv și radio, iar ziua trece repede.

Seara ajung la școala auto. În curând, plus o șoferiță pe drumurile tarii. Si pentru ca e 4 iulie – Ziua nationala a Statelor Unite ale Americii,- nu pot sa nu remarc ca voi putea circula pe drumurile bune facute pe banii americanilor.

Marți

Primul gând de dimineață - e abia marți? Ajung la serviciu, unde facem o poză comună cu toată echipa CJI. Îmi place ceea ce fac la Centrul pentru Jurnalism Independent - când eram studentă la Jurnalism, veneam aici, la biblioteca din subsol, pentru a împrumuta cărți. Urmăream atunci cu admirație ce fac cei de aici și mă simt oarecum mândră că, după 7 ani, am ajuns să fiu parte a unui ONG care a schimbat atâtea lucruri spre bine în media din Moldova.

Pregătesc revista presei după hackathon și nu pot să nu fiu mândră, a câta oară, că evenimentul a trezit interesul societății. Probabil, fenomenul manipulării și propagandei în presă a atins cote prea înalte, astfel că oamenii realizează că instrumentele de combatere sunt stringent necesare.

Seara ajung acasă mai devreme. Am timp să vorbesc cu mama. Adorm buștean, nici vocile ridicate ale vecinilor nu mă sunt o piedică.

Miercuri

O răceală, care mă bântuie de vreo lună, nu-mi permite să mă concentrez. Ritualul zilnic de a-mi bea cafeaua cu lapte la serviciu, citind știrile dimineții, mă mai trezește din amorțeală. Știrile despre Filat încă rămân cap de afiș, iar eu mă bucur că am rămas departe de știrile despre jocurile puterii.

În amiaza zilei avem ședință cu echipele care au câștigat hackathon-ul. Abia aștept să le văd proiectele puse pe roate, cu ajutorul premiilor de 2000 de euro. Una dintre echipe va dezvolta o aplicație care va depista profilurile false de pe Facebook ale așa-zișilor trolli - o soluție necesară pentru armatele de comentatori plătiți să verse aiureli în mediul online. Eu, cred, o voi aplica printre primii pentru cele peste 4000 de persoane din lista mea de pe Facebook. Sunt sigură că numărul acestora se va subția simțitor.

Seara merg din nou la școala auto. Încă sunt la etapa lecțiilor teoretice, dar zvonurile despre lucrurile care se întâmplă în domeniu reușesc deja să mă sperie...

Joi

Nu, nu-i un vis. E joi, iar eu mă trezesc la ora 13:00 - am zi liberă. Am dormit aproape 14 ore fără întrerupere. Lipsa concediului timp de un an își pune amprenta asupra stării generale a organismului meu. Mă consolez cu faptul că sunt deja cu un picior în concediu. Ziua de joi e lenoasă, așa cum n-a mai fost demult. Lecturi, filme, gătit.

Reușesc să mă mobilizez, totuși, așa că seara îmi prelungesc abonamentul la sală. Mă prind a câta oară asupra gândului că organismul uman e un mecanism misterios - mai puțin de o săptămână lipsă la sală și deja simt corpul mai greu, iar unele exerciții -o tortură. Timpul dedicat antrenamentului trece greu, dar ajung acasă plină de-o energie specifică.

Vineri

După ce acum patru luni am renunțat la job-ul în televiziune în favoarea celui într-un ONG de media, zilele de vineri au căpătat o nouă conotație. Vineri reprezintă, într-un fel, hotarul dintre job și weekend, care-i doar al meu. Nu mai stau cu ochii pe telefonul care mă poate chema în orice moment la o filmare, iar gândul că mâine-i sâmbătă și eu lucrez a rămas în trecut.

Încă mă mai prind la gândul că eu nu m-am născut să locuiesc în Moldova. Fiind studentă, eram sigură că după absolvire voi merge să continui studiile și să locuiesc peste hotare. Mai am și acum așa gânduri, deși am o familie, un job, o casă...

Ziua a trecut repede alaturi de oameni dragi. Gândul că săptămâna viitoare ajung la mare, chiar și pentru o perioadă scurtă, îmi dă aripi. Așa că zbor spre week-end optimistă...

XS
SM
MD
LG