Linkuri accesibilitate

Între plajă și oraș, linia ferată, care blochează privirea spre orizont, a devenit aproape inutilă după anexarea Crimeei, fiindcă trenul nu mai are încotro să meargă, atâta vreme cât granița Ucrainei va rămâne închisă, iar podul peste Kerci nu e gata.

Altădată era o legătură directă cu Moscova și se putea veni pe calea ferată chiar dinspre Polonia sau Belarus, dar acum atât de obositoarele autobuze au luat locul trenurilor și cei care nu-și permit o cursă cu avionul, își petrec o zi sau două, poate și mai mult străbătând Rusia de la nord la sud.

Munții și Marea între Sudak și Fedosia

Munții și Marea între Sudak și Fedosia

Atmosfera de vacanță, fără zgomote de soldați și de elicoptere militare, ca în Kerci, în schimb cu miros de gogoși, vată de zahăr, vanilie, tot felul de prăjeli și sute de turiști veniți din nordul Rusiei să se încălzească și să admire Marea Neagră, transformă Feodosia într-un oraș vesel. „Dar nu este”, mă asigură Sașa, bucuros, totuși, că tocmai a intrat în posesia diplomei de absolvent al Universității din Simferopol.

„Doar pensionarii mai sunt fericiți de anexare, în numele unei nostalgii care se leagă de tinerețea lor și de tipul de bunăstare soveitică la care aveau acces”, îmi descrie Sașa situația: „cei sub 40 de ani au înțeles aproape imediat situația și nu-l plac pe Putin. Viața noastră s-a schimbat, am fost obligați să ne luăm pașapoarte rusești, fiindcă doar pe baza lor putem să ne plătim utilitățile sau să mergem la spital, însă având reședința în Crimeea nu mai putem călători absolut de loc în statele UE, din cauza sancțiunilor. Mai e și teama tuturor de a vorbi despre neajunsurile acestei așa zise unificări”. Sașa e născut într-o familie rusească din Feodosia, iubește Crimeea și nu-și poate imagina viața fără mare.

Ruinele cetății genoveze la Feodosia

Ruinele cetății genoveze la Feodosia

Coloniștii din Milet au fondat orașul Teodosia în acest loc în urmă cu peste 2500 de ani, pe urmă l-au devastat hunii și nu a rămas mai nimic din splenodarea elenă. A fost cucerit de mongoli, iar în 1226 comercianții din Genova au cumpărat de la hanul tătar ruinele cetății pe care mai târziu au construit Kaffa, devenit unul dintre porturile cele mai importante ale Mării Negre și cea mai mare piață de sclavi din Europa. Unii istoricii cred că de aici, din Kaffa ar fi fost răspândită în Europa ciuma neagră, care a devastat întreg continentul.

Sașa compară invaziile migratorilor în Crimeea, cu anexarea, pentru că deși „Putin nu dărâmă nimic”, el „distruge viața liberă” pe care o aveau locuitorii peninsulei.

În micul centru al Feodosiei, pe strada principală care leagă marea de restul orașului, e prima cafenea cu adevărat europeană pe care am văzut-o de la Odesa încoace. Aparent un mic chioșc, cu două mese în interior și vreo trei-patru afară, e și primul loc aflat sub jurisdicție rusească în care am văzut scrumiere pe masă. În Rusia fumatul e interzis peste tot, inclusiv pe străzi sau pe terase. E o formulă prin care patronul își manifestă opoziția și revolta, dar o face în mod discret. Savurând cafeaua bună, destul de rară în orașele prin care am trecut, îl ascult pe Sașa care îmi spune în șoaptă că cel care a deschis în urmă cu mai mulți ani această cafenea a început să aibă probleme cu noile autorități, care „fac ce fac și pun mâna pe afacerile profitabile”. La fel se întâmplă cu patronul parcului safari din apropiere numit „Taigan”, care a investit enorm să aclimatizeze lei și tigrii, dar care acum se află în proces cu noile autorități, fără niciun motiv real. Sașa îmi povestește, cum s-au prăpădit trei tigrii, din cauză că oficialii au luat generatoarele cu ajutorul cărora se încălzeau cuștile iarna și mai târziu, proprietatul Oleg Zubkov a fost învinuit de moartea lor. Omul a susținut anexarea Crimeei și chiar și-a botezat unul dintre tigrii siberieni „Referendum”, pentru că s-a născut în ziua în care s-a votat în mare dezordine pentru alipirea peninsulei la Rusia. Ar vrea să-și vândă întreaga afacere și să plece în Portugalia, îmi împărtășește Sașa ultimele zvonuri, dar din cauza procesului pe care îl are în justiție nu poate face nimic.

Mormîntul pictorului Ivan Aivazosvky la Feodosia

Mormîntul pictorului Ivan Aivazosvky la Feodosia

În spatele veseliei estivale și a entuziasmului regăsit pentru pictorul armean născut în Feodosia, Ivan Aivazovsky, unul dintre cei mai cunoscuți peisagiști ai mării, crește frica localnicilor față de noile autorități. A doua zi după Anul nou, șefa filialei locale a bibliotecii ucrainene, Irina Danilovici, a fost interogată de FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei) pentru că ar fi adus „literatură subversivă” din Ucraina. „Nu a fost o acțiune doar pentru intimidarea bibliotecarei, ci și o forumulă de a înțelege cu toții că nu mai putem face tot ce vrem”, interpretează Sașa, acțiunea FSB. Această rețetă a fost aplicată ani de zile în statele din lagărul comunist. De data aceasta, însă, Rusia vrea doar să avertizeze că nimeni nu trebuie să pună la îndoilă capacitatea ei de a stăpâni noul teritoriu acaparat.

În Feodosia se poate trăi în liniște făcând abstracție de realitatea din jur, la fel ca scriitorul romantic, Alexandr Grin care a murit în mizerie aici, fugind de teroarea Uniunii Sovietice și scriind „ficțiuni adolescentine” despre lumile libere și minunate la care nu avea cum ajunge.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG