Linkuri accesibilitate

Aleksandr Grușko: Rusia va face totul pentru ca echilibrul de forțe în regiunea Mării Negre să nu fie perturbat


Rusia va face totul pentru ca echilibrul de forțe în regiunea Mării Negre să nu fie perturbat, ca răspuns la întărirea forțelor maritime ale NATO în zonă, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă NATO din Bruxelles, Aleksandr Grușko, într-un interviu acordat miercuri cotidianului Kommersant și preluat de Agerpres. Rusia este îngrijorată cel mai mult, în prezent, de prezența unor forțe din afara regiunii în Marea Neagră. „În primul rând, acestea sunt forțele maritime ale SUA, care intră cu regularitate în Marea Neagră”, a mai declarant Grușko. El a reamintit că Moscova a avertizat în repetate rânduri Statele Unite că „aceștia sunt pași destabilizatori, care sunt făcuți nu doar în detrimentul securității regionale, ci subminează și stabilitatea strategică".

XS
SM
MD
LG