Linkuri accesibilitate

Igor Munteanu: „Republica Moldova este o victimă doar în situaţia în care acceptă acest rol”


Despre liniile roșii ale reglementării transnistrene, în dialog cu directorul executiv al IDIS Viitorul, fostul ambasador al R. Moldova la Washington.

La începutul lui iunie, la Berlin, au fost reluate negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean în format 5+2, după mai bine de doi ani de tăcere. S-au decis câteva măsuri de „întărire a încrederii” – recunoașterea diplomelor, a plăcuțelor de înmatriculare, restabilirea legăturilor telefonice – măsuri criticate de unii analiști la Chișinău drept cedări în fața ambițiilor separatiste.

Europa Liberă: Problema transnistreană, în loc să se destindă, de fiecare dată, se complică. Din câte îmi amintesc eu, iniţial, Tiraspolul era inofensiv, cerea doar o zonă economică liberă, care nu i s-a dat. După aceea, poftele au crescut. În acest târg, de fapt, poftele cresc pe măsură ce partenerul de comerţ, de dialog este exagerat de indulgent sau chiar, iertaţi-mi cuvântul, bleg. Este aplicabil acest cuvânt pentru Chişinăul care a lăsat Tiraspolul, cu Moscova în spate, evident, să intre peste negociatori cu pretenţii exagerate?

Igor Munteanu: „Sigur că să vorbeşti despre procesul de negocieri este o situaţie delicată şi complicată, în acelaşi timp, pentru că noi nu am avut o singură garnitură de negociatori. De la sfârşitul acelui război, de la conflictul care s-a pornit în 1992 şi până în acest moment, s-au perindat foarte multe grupuri care au avut viziuni total diferite şi adeseori au jucat în struna patronilor politici. Din acest motiv, Chişinăul nu a avut o poziţie fixată, stabilă de negociere, iar actorii externi – şi numim în acest sens şi Federaţia Rusă, şi Ucraina uneori, şi alte organizaţii internaţionale, care au pus piciorul în prag pe anumite subiecte – au reuşit să şubrezească poziţiile acestea în continuare şi să joace pe aceste slăbiciuni.

Să luăm în consideraţie faptul că Biroul de Reintegrare ba apărea, ba dispărea din formatul guvernamental, diviziunile şi acţiunea dintre diversele ministere şi agenţii ale statului, inclusiv cele cu scopuri speciale de apărare a securităţii în stat, de asemenea, au fost schimbătoare. Şi aceste slăbiciuni au creat o anumită trenă, un anumit galopaj spre subiecte secundare, probleme care interesează explicit şi exclusiv administraţia de la Tiraspol, probleme de epatare prin numerele de înmatriculare pentru automobile, cod internaţional pentru conversaţii internaţionale, dar nu reprezintă subiectul de bază al acestor negocieri.

Subiectul de bază, din punctul meu de vedere, este administrarea unei tranziţii spre un statut special al regiunii transnistrene în componenţa statului suveran Republica Moldova. Fără a pune în capul mesei acest scop, este total zadarnic efortul negociatorilor de a fugi prin Bavaria, de a fugi pe la Berlin sau de a fugi în alte capitale pentru a obţine o anumită concordare cu poziţiile actorilor externi.”

Europa Liberă: Dar cei care la Tiraspol s-au schimbat, e adevărat, nu cu viteza cu care s-au schimbat negociatorii de la Chişinău, demult nu mai concep să revină la limbajul politic pe care îl enunţaţi dumneavoastră. Ei spun „соседнее государство”, „statul vecin”, adică ei demult au tras linia de demarcare. Credeţi că mai pot fi forţaţi să vină înapoi?

Igor Munteanu: „Aş contesta această afirmaţie. În primul rând, Tiraspolul nu reprezintă populaţia regiunii, ci reprezintă doar interesele Federaţiei Ruse. Faptul că este plătit generos prin infuzii bugetare cu regularitate arată că este în solda administraţiei de la Kremlin şi nu în interesul populaţiei regionale. Populaţia este în largă parte nereprezentată de această administraţie. În al doilea rând, sigur că această administraţia s-a schimbat, dar cei care au negociat în spatele cortinei, cei care au creat calculele asupra instrumentelor de negociere nu au fost transnistrenii, ci au fost garnituri de servicii speciale, de intelligence care au stat permanent la slujba şi în serviciul intereselor Federaţiei Ruse în regiune prin KGB, prin FSB.”

Europa Liberă: Să ne amintim de patriarhul Primakov, de exemplu.

Igor Munteanu: „Fără îndoială. Care avea un anumit rol de patronaj asupra regiunii. Şi în acest moment prim-viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, Rogozin, execută exact acelaşi lucru. Şi putem vedea o anumită consonanţă dintre ce făcea Primakov pe timpuri şi ce face acest Rogozin care vine prin Aeroportul Internaţional Chişinău doar pentru ca să salute populaţia care protestează şi să meargă direct la Tiraspol, pentru că acolo este miza acestei vizite.”

Europa Liberă: Totuşi, revin la nedumerirea dumneavoastră că nu aveau un caiet de sarcini explicit politic.

Igor Munteanu: „Corect.”

Europa Liberă: Există un cadru general, de exemplu, Voronin nu a cedat, atunci când era pe masă planul Kozak sau au respins federalizarea. Cel puţin, în percepţia societăţii, a presei, există o linie de apărare, după care Chişinăul nu trece. Sau greşim?

Igor Munteanu: „Există şi nu există. Nu există ca un document cu instrucţiuni explicite pe care ar trebui să le instrumenteze negociatorii din partea Chişinăului. Ele există, mai degrabă, ca idei care planează în aer, nu există ca instrucţiuni sau ca linii, am numit într-o analiză recentă Liniile Maginot, o linie de fortificaţii militare contra unei armate străine. Sub această formă noi nu le avem concepute ca document oficial, avem legea din iulie 2005 care a însemnat anumite abordări faţă de statutul special al regiunii transnistrene, dar la care sau în raport cu care negociatorii ruşi, abordarea lor este extrem de vehementă şi negativă. Sunt anumite legi pe care noi le-am adoptat în 2005 sub presiunea societăţii civile. Trebuie să menţionez că a apărut înainte de această lege Strategia 3D pe care societatea civilă a promovat-o cu insistenţă, pentru că noi avem nevoie de linii roşii. Aceste linii roşii sunt, de fapt, poziţii codificate în structura de responsabilităţi a autorităţilor statului, pentru a nu ceda ceea ce ar putea să compromită interesul naţional al Republicii Moldova în raport cu conflictul transnistrean.”

Europa Liberă: De ce nu a mers 3D? A dispărut preşedintele Iuşcenko?

Igor Munteanu: „Nu a existat tracţiune din partea administraţiei Voronin pentru un asemenea document.”

Europa Liberă: Să ne amintim, 3D însemnând democratizare, demilitarizare...

Igor Munteanu: „…demilitarizare, descentralizare şi democratizare. Preşedintele Voronin nu a avut tracţiune pentru asemenea document, i se părea total nepotrivit ca şeful statului să colaboreze cu societatea civilă pentru promovarea unui document strategic al ţării. În al doilea rând, a avut propriile socoteli prin care încerca să revină în graţiile Moscovei. Şi în al treilea rând, abordarea unui lider comunist autoritar nicidecum nu va accepta alte idei din afara sistemului.”

Europa Liberă: Acum Chişinăul încearcă să fie în graţiile Moscovei?

Igor Munteanu: „În acest moment Chişinăul este extrem de presat. Presiunile vin din exterior asupra obţinerii unor compromisuri, a unor concesii pe care le cere administraţia de la Tiraspol şi le-am menţionat anterior. În afară de aceasta, evident că pe fundalul unei ruinări a unor instituţii de stat în Republica Moldova, ca urmare a fraudei bancare, ca urmare a lipsei de credibilitate şi a protestelor de stradă, cineva consideră că Republica Moldova nu contează atât de mult cum ar trebui să conteze şi interesele sale naţionale pot fi oarecum neglijate, pe fundalul unei acceptări mai mari a regimului transnistrean, care, din punctul de vedere al Constituţiei Republicii Moldova, este un regim marionetă şi este un regim ilicit, ilegal.

Ar trebui să avem nişte linii roşii care ar trebui să înceapă cu nerecunoaşterea statalităţii transnistrene şi nerecunoaşterea oricărei recunoaşteri explicite sau implicite a acestei statalităţi. Doi, ar trebui să vorbim despre faptul că Chişinăul nu ar trebui să negocieze cu nimeni dintre acei oficiali transnistreni care sunt culpabili de infracţiuni şi crime calificate astfel de legislaţia noastră naţională.”

Europa Liberă: Adică, o minimă demnitate.

Igor Munteanu: „Trei, ar trebui să înţelegem că, indiferent de valoarea şi importanţa unor obiective pe termen scurt, drepturile omului şi libertăţile civice şi politice trebuie să prevaleze asupra oricăror angajamente pe care le urnim sau le negociem cu partea transnistreană.

Patru, orice fel de utilizare a beneficiilor comerciale pe baza legislaţiei Republicii Moldova, pe baza comerţului cu Uniunea Europeană nu este un privilegiu, ci este un drept pe care Republica Moldova îl recunoaşte cetăţenilor săi loiali. Dacă oferim dreptul de exporturi nelimitate pentru regiunea transnistreană, dar pe de altă parte desconsiderăm faptul că anumite persoane sunt brutalizate, sunt încarcerate, sunt urmărite, sunt pedepsite de către regimul represiv de la Tiraspol, în cazul acesta, noi nesocotim propriile valori şi principii consfinţite de Constituţie.”

Europa Liberă: Exact aceasta spunea deunăzi Anneli Ute Gabanyi, că cu mâna noastră dăm acest cadou dobândit cu mult greu de Chişinău, de populaţia din dreapta Nistrului unora care, de fapt, ţin pe umeri şi alimentează un regim opresiv.

Igor Munteanu: „Corect. Există şi alte puncte roşii, linii roşii pe care le-am menţionat, Liniile Maginot, la care administraţia statului şi Biroul de Reintegrare, Parlamentul ar trebui să construiască un anumit consens naţional pe interesele strategice ale Republicii Moldova. Fără asemenea linii roşii, noi intrăm într-o lunecare spre nişte greşeli fatale. O greşeală fatală, din punctul meu de vedere, ar fi acceptarea sau încorporarea actualei administraţii de la Tiraspol neschimbată, nealterată de caracterul militarizat al acestei regiuni.”

Europa Liberă: Și cercetată penal.

Igor Munteanu: „Cu o grămadă de oameni care s-au făcut vinovaţi de infracţiuni contra umanităţii, pe care îi incorporăm în sistemul constituţional al ţării, considerăm că aceasta este o reintegrare teritorială, îi oferim dreptul de veto asupra principalelor decizii în ţară și acest regim creează fie probleme uriaşe pe planul funcţionării statului, fie îşi ia tălpăşiţa a doua zi prin legitimitatea pe care o primeşte.”

Europa Liberă: De ce s-a dezgheţat aşa de brusc? Până acum multă lume spunea: „Decât o soluţie proastă, mai bine să stea în stare îngheţată la „frigider”, până la vremuri mai bune”. De ce brusc s-a topit „gheaţa din frigider”?

Igor Munteanu: „Pentru că orice criză într-un stat, indiferent mare sau mică, este o oportunitate pentru actorii externi. Actorii externi exploatează la maximum slăbiciunile acestui stat, coruptibilitatea elitelor, lipsa de viziune şi plan şi lipsa de comunicare pe interior. În acest fel, evident că sunt mult mai puternici decât în realitate.

Noi aproape nu avem comerţ cu Federaţia Rusă şi, cu toate acestea, Federaţia Rusă controlează un mapamond întreg de instituţii, de companii importante pentru furnizarea de energie, fără ca noi să dezbatem de sub picioarele lor aceste argumente importante pentru economia ţării. În al doilea rând, există, fără îndoială, nişte siaje între grupuri corupte din Republica Moldova şi grupuri corupte din Federaţia Rusă.

Fraudarea masivă a băncilor din sistemul de bănci din Republica Moldova s-a desfăşurat sub pavilionul înţelegerii de cartel. Eu bănuiesc că, în spatele acestor presiuni care se întâmplă, există şi această dorinţă a unor factori externi de a exploata criza din Republica Moldova ca pe o oportunitate, folosindu-se şi de alegerile prezidenţiale din toamnă, pentru ca să lărgească breşa şi să incorporeze într-un fel sau altul o tranziţie spre un scop care ar fi dezirabil pentru interesele Federaţiei Ruse.

Scopul dezirabil este ca Transnistria să nu fie recunoscută ca stat, dar să funcţioneze ca stat în interiorul Republicii Moldova cu atribuţii excesiv de largi, cu păstrarea atributelor existente – armată, valută, control asupra instituţiilor energetice, cu plata datoriilor de către cetăţenii Republicii Moldova, datoriilor acumulate în mod agresiv de către Moldovagaz. Creându-ne, de fapt, o zonă sau o stare de totală imposibilitate de a funcţiona ca stat, astfel încât populaţia ar putea într-o mai mare măsură să fie ancorată la spaţiul euroasiatic şi astfel încât interesele Federaţiei Ruse să fie proiectate faţă de statalitatea Republicii Moldova, fără ca să-şi mişte o divizie de tancuri.”

Europa Liberă: Adică, ceea ce politologii numeau transnistrizarea Moldovei, de fapt, diluarea statalităţii Republicii Moldova.

Igor Munteanu: „Diluarea statalităţii, diluarea identităţii europene care există, în ciuda gangurilor sau grupurilor de politicieni coruptibili, plecarea masivă a populaţiei, care nu va accepta un asemenea stat corupt din interior şi corupt, cu forţa actorilor externi. Şi, în acest fel, putem să creăm zone gri în care legea nu funcţionează, în care actorii constituţionali recunoscuţi se complică reciproc. Și, în acest fel, de fapt, s-ar putea întâmpla să reproducă degringolada din zona Donbasului.”

Europa Liberă: Şi zădărnicirea definitivă a parcursului european.

Igor Munteanu: „Apropierea de Uniunea Europeană. Dacă ne uităm atent pe ultimele sondaje din ultimii trei ani de zile, vedem că neacceptabilitatea unei confederalizări a Republicii Moldova s-a diluat. Dacă erau 75% în 2012-2013 de neacceptabilitate a unei formule federaliste sau confederale, în acest moment sunt 55%. Populaţia, până la urmă, încearcă să înghită acest nod şi să se acomodeze la ideea că alţi actori, mult mai influenţi, ar putea să rezolve problema aceasta peste capetele noastre. În al doilea rând, o parte foarte importantă a societăţii active, tinere, cu iniţiativă europeană, deschişi la cap părăsesc ţara noastră. Şi atunci cei care, până la urmă, ar putea să ridice mâna, în cazul unui referendum, dar s-ar putea să nu avem parte de un referendum naţional, s-ar putea să fie mai îngăduitori faţă de acest elan de reintegrare după reţetă rusească.

Acest lucru pe mine mă sperie şi acest lucru infirmă optimismul pe care îl afişează cu diverse ocazii „David the Builder” [n.red.: o referință la regele Georgiei unificate, David IV Aghsmashenebeli/Ziditorul (1089-1125) și la declarația lui Vlad Plahotniuc: „Eu garantez!”), constructorii sau transformatorii din sânul unor partide democratice.

Există o gravă lipsă de dialog intern între societatea civilă şi stat, există o gravă disfuncţionalitate între instituţii care sunt responsabile de aceste fişe, caiete de sarcini. Şi, evident, în acest motiv, înainte de a se întâmpla lucruri reprobabile, ar trebui să acceptăm ideea unor linii roşii, unor linii roşii directoare în reglementarea conflictului transnistrean şi în atribuirea cu mai multe competenţe a Biroului pentru Reintegrare care nu trebuie să funcţioneze ca un fel de oficiu de poştă între Tiraspol şi alte capitale, ci în calitate de generator şi promotor al unor interese ale statului în această chestiune, cu buget, cu resurse, cu capacitate de a interacţiona cu toate agenţiile din stat şi cu sprijinul, confidenţa societăţii că lucrurile merg în direcţia corectă.”

Europa Liberă: Pe vremea lui Voronin se dădea impresia că reglementarea transnistreană era foarte importantă, Vasile Şova avea un statut mai deosebit cumva. Acum Biroul pentru Reintegrare este un minister oarecare, este marginalizat?

Igor Munteanu: „Dacă ne uităm la buget, da, este marginalizată. Dacă ne uităm la competenţe, sigur, există chiar rivalităţi instituţionale care funcţionează deplorabil în această problematică. Pe de altă parte, nici nu aş exagera foarte mult importanţa pe care o atribuia în timpul mandatului său preşedintele Voronin, pentru că în 2003 a fost un eşec lamentabil. Nu eşec pentru că a fost suspendat planul, ci eşec pentru că s-a ajuns la momentul în care preşedintele Voronin subscria, parafa paginile negociate şi agreate între Tkaciuk şi alte persoane de la Moscova.

În 2009 a fost episodul Barviha, în care Moscova i-a chemat pe ambii, preşedintele Voronin şi liderul separatist Smirnov, şi care au confirmat în glas viu importanţa progresivă a rolului pacificatorilor ruşi în regiunea transnistreană, ceea ce a fost o insultă faţă de oamenii care au fost împuşcaţi de către pacificatorii ruşi şi o insultă faţă de înţelegerea noastră a rolului negativ pe care îl au aceşti pacificatori care nu reproduc niciun fel de standarde internaţionale, nu au niciun fel de egidă a unei organizaţii cunoscute pe plan internaţional ca ONU sau OSCE.”

Europa Liberă: Dar ministrul de externe al lui Voronin la ONU spunea că e o problemă a armatei de ocupaţie, ca şi cum totuşi a cerut plecarea.

Igor Munteanu: „Unii oficiali, Stratan, de exemplu...”

Europa Liberă: La el mă refer.

Igor Munteanu: „Şi la Viena, şi la New York sigur că au avut declaraţii salutabile. Dar pe interior sau per total adeseori conflictul transnistrean şi această problematică a servit mai degrabă ca instrument de poziţionare pe politica internă, decât un instrument cu adevărat serios, care ar trebui să fie considerat şi luat în seamă de Moscova. Moscova joacă foarte clar pe slăbiciunile clasei politice de la Chişinău, îşi îngăduie să dea lecţii diplomaţilor şi nediplomaţilor din partea Chişinăului, joacă extrem de brutal, a creat o problemă după 2013 prin embargoul care a fost aplicat Republicii Moldova şi, în acelaşi timp, a scos de sub embargou şi producătorii găgăuzi, şi producătorii transnistreni, şi companiile care, într-un fel, licitează cu bani din buget la prosperarea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.

Despre lucrurile acestea noi cunoaştem. Respectiv, aplicarea cu bună credinţă a Tratatului politic semnat în 2001 este pusă la îndoială şi este o problemă care trebuie încă discutată între Chişinău şi Moscova. Eu nu sunt persoana care ar considera că nu merită să avansăm noi idei în dialogul bilateral cu Moscova, dar noi trebuie să fim respectaţi. Iar ca să fim respectaţi, trebuie să ştim exact ce doreşte Republica Moldova, inclusiv în acest format de negocieri şi care sunt limitele unde orice altă mişcare ar compromite poziţia deţinută anterior.”

Europa Liberă: Totuşi, pe final, vreau să vă întreb ce scenarii proaste se pot întâmpla şi foarte rapid, mai ales ţinând cont de faptul că ne aşteaptă scrutinul prezidenţial?

Igor Munteanu: „În primul rând, provocări din partea regimului transnistrean sunt de aşteptat. Ele au fost pe parcursul anului 2015, atunci când cetăţenii Republicii Moldova au fost arestaţi şi la Leova, şi la Floreşti, şi în alte zone despre care noi nu ştim, furaţi, transportaţi pe teritoriul enclavei separatiste, fără ca organele noastre să reacţioneze la timp. Noi suntem extrem de vulnerabili datorită porozităţii acestor linii administrative care nu sunt frontiere.

Pe de altă parte, influenţa capitalului transnistrean pe partea dreaptă a Nistrului este extrem de complicată şi creează probleme de funcţionare a instituţiilor pe zona noastră. Alocarea de drepturi de comerţ internaţional pentru companiile transnistrene trebuie tratată cu foarte multă prudenţă, pentru că noi putem, într-un fel, să oferim instrumente de supravieţuire a regimului, fără ca să ne dăm seama de aceasta.”

Europa Liberă: Sub pretextul integrării.

Igor Munteanu: „Da. Şi al conceselor, şi al generozităţii pe care multă lume le cere fără drept de contestare din partea Chişinăului. Noi nu trebuie să înghiţim orice se pune pe masă. Noi trebuie să punem la îndoială intenţiile, pentru că în foarte multe cazuri interesele Republicii Moldova nu au fost apărate cu aceeaşi vehemenţă. Vorbesc de şcolile naţionale, vorbesc de localităţile care sunt în continuare vulnerabile, vorbesc de podurile care nu au fost deschise, vorbesc de competenţa de a gestiona instituţii.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră spuneaţi despre integrarea administraţiei. De fapt, se poate întâmpla federalizarea pe care până acum a respins-o toată lumea?

Igor Munteanu: „Noi putem transmite atribuţii acestei administraţii secesioniste, fără ca să ne dăm seama şi fără ca să discutăm de statutul special coroborat cu textul Constituţiei noastre, acesta este un risc. Un al doilea risc, noi putem să transmitem semnalul că, indiferent ce se întâmplă pe linia transnistreană, alţi actori sunt mai importanţi şi mai influenţi să dea garanţii de reglementare a conflictului. Or, acest mesaj este extrem de păgubos şi prost, el nu corespunde intereselor naţionale.

Noi, statul Republica Moldova este cel mai interesat să-şi spună ferm poziţia şi să-şi apere poziţiile, interesul, strategia în raport cu acest conflict. Mulţi o fac pe defetiştii şi spun: „Dar noi nu avem resurse”. Noi avem resurse. Prima şi cea mai importantă resursă este că orice decizie adoptată pe conflictul transnistrean trebuie să fie aprobată de populaţie. Doi, noi avem un cadru constituţional recunoscut pe plan internaţional, pe care nu-l folosim cu destulă pricepere.

Şi trei, noi avem aşteptările unei populaţii însărăcite în stânga Nistrului, pe care nu am tratat-o ca o resursă, până în acest moment. Or, este timpul în care ar trebui să schimbăm lucrurile, pentru că şi această enclavă separatistă este mult mai şubredă decât a fost cu 15 ani în urmă. Toate aceste lucruri vorbesc în continuare despre faptul că avem nevoie de o strategie, de oameni destupaţi la cap, care să apere interesele acestui subiect. Și este timpul ca Republica Moldova să vorbească despre interese naţionale şi nu despre interese de moment ale unor partide efemere.”

Europa Liberă: Poate nepotrivită comparaţia, dar mi-a venit în gând să compar cu profesorul Preobrajenski, care, în căutarea unor soluţii miraculoase, s-a trezit cu un Şarikov în casă care îi împărţea casa şi îi făcea regula. Mă tem că aceasta, de fapt, sugeraţi dumneavoastră, că la un moment dat Chişinăul, fără să vrea, se va trezi cu un monstru crescut.

Igor Munteanu: „Nu am dorit să vă insuflu o asemenea comparaţie cu Şarikov din „Собачье сердце”. Am vrut doar să vă spun că Republica Moldova trebuie să se comporte ca un actor raţional, care îşi poate apăra interesele, pe care le poate formula şi care poate exploata la maximum poziţiile sale diferite şi mult mai avantajate decât ale enclavelor separatiste din Tiraspol, fără ca să o facă pe victima. Republica Moldova nu este o victimă decât în situaţia în care acceptă acest rol.”

XS
SM
MD
LG