Linkuri accesibilitate

Esența propagandei totalitare este să plăsmuiască o hiper-realitate, diferită de aceea a faptelor verificabile. Acum 30 de ani, când a avut loc catastrofa nucleară de la Cernobîl, presa scrisă și vorbită a regimurilor comuniste, inclusiv a celui de la București, au negat realitatea, au amânat cât s-a putut anunțarea cataclismului. Radio Europa Liberă a fost sursa de informații, obiectivă și tocmai de aceea credibilă, în acel moment de maximă îngrijorare și maximă primejdie.

La fel, în noaptea cutremurului din martie 1977, românii au aflat de la Europa Liberă ce se întâmpla în țara lor. Când în țară menestrelul comunismului dinastic, Adrian Păunescu, organiza orgiile agitatorice ale Cenaclului Flacăra al Tineretului Revoluționar, la Europa Liberă Cornel Chiriac propunea o tablă de valori alternativă pentru tinerii însetați de muzică rock și folk. Când Sergiu Andon, fostul aghiotant al lui Dan Voiculescu, ridica în slăvi, în paginile Scînteii, organul oficial al CC al PCR, ceea ce regimul numea legalitatea socialistă, Emil Georgescu spulbera în chip usturător această ficțiune.

Să ne mirăm că regimul și-a trimis ucigașii cu simbrie spre a-l lichida? Să ne mirăm de atacurile teroriste împotriva unor Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și Paul Goma la Paris? Să ne mirăm de campaniile odioase de compromitere prin calomnii ordinare a redactorilor și colaboratorilor acestui post de radio? Să ne mirăm că unele din aceste campanii continuă până în ziua de azi? Să ne mirăm că oameni care, chiar în exil, n-au fost auziți până la căderea regimului comunist ridicându-și vocea în vreun fel împotriva abuzurilor și fărădelegilor, își permit să dea lecții celor care au refuzat să tacă, să-i calomnieze și să-i insulte fără urmă de rușine? Mi-ar plăcea să scriu un eseu cu titlul Paroxismul tupeului.

Nu ezit să o spun apăsat: atacurile împotriva liberalismului anticomunist –ori, mai exact spus, împotriva anticomunismului de orientare civic-liberală– sunt tot atâtea atacuri împotriva tradiției Europei Libere. Oricine a ascultat editorialele lui Noel Bernard și ale lui Vlad Georgescu, știe la ce mă refer. Nu întâmplător îmi scria Gelu Ionescu acele cuvinte care sunt reluate pe coperta a patra a Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, în care mă încredința că dacă Vlad Georgescu ar fi trăit, s-ar fi aflat negreșit alături de noi, de membrii și experții Comisiei în eforturile noastre pe linia unei confruntări responsabile și oneste cu trecutul totalitar. Într-adevăr, locul său legitim și binemeritat ar fi fost în această comisie.

Situația economică, pictată în culori trandafirii de scribii propagandei, era analizată cu competență în editorialele lui Șerban Orescu. Despre agonia morală a sistemului scria cu neiertătoare ironie N. C. Munteanu. Incurabila criză politică era examinată în chip realist în editorialele profesorului Vlad Georgescu, mai devreme cele ale lui Noel Bernard. Se stabilea un canon al acurateții, onestității și rigorii. Starea culturii tot mai vasalizată, tot mai agresată de sistem era analizată de Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Gelu Ionescu. A fi menționat pozitiv la Europa Liberă însemna un certificat de onorabilitate. La fel, a fi amintit în Antologia rușinii de Virgil Ierunca, acea busolă a moralității în vremuri când lichelismul nesimțit era la putere, însemna o degradare absolută. Cum să nu turbeze diverșii sicofanți, cum să nu scrie poeme de afurisire împotriva trădătorilor de țară?

Abuzurile Securității erau prezentate în cumplita și ubicua lor realitate. De aici și obsesia acestei instituții criminale de a penetra și infiltra postul de radio. Mitologiile dominante despre istoria PCR erau demistificate. De la Washington veneau comentariile politice, sobre și aplicate, ale lui Nestor Ratesh, reportajele lui Constantin Alexandroaie, reflecțiile unor distinși intelectuali precum Matei Călinescu și Virgil Nemoianu. De la New York au transmis ani de zile jurnaliști respectați precum Liviu Floda și Justin Liuba. Printre colaboratori, țin să-l amintesc pe regretatul Cornel Dumitrescu, ani de zile redactor, împreună cu Dan Costescu și Liviu Cangeopol, al săptămânalului Lumea Liberă Românească.

Fără Radio Europa Liberă, cetățenii României s-ar fi sufocat într-o stare de autarhie spirituală, de inaniție informațională de tot mai devastator marasm moral. În timp ce presa oficială trâmbița valorile eticii și echității socialiste, Radio Europa Liberă rostea adevărul despre un sistem totalitar întemeiat pe duplicitate, amnezie și manipulare. După prăbușirea regimului comunist din România, când noua putere fesenistă făcea tot posibilul să boicoteze formarea unei culturi a libertății mediatice, a pluralismului în genere, Radio Europa Liberă a continuat să fie un avanpost al spiritului democratic. Iar la ora actuală, prin emisiunile Departamentului Moldova, RFE rămâne un indispensabil rezervor de speranță, de încredere în valorile societății deschise.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG