Linkuri accesibilitate

Proiectul de ţară şi uniunea naţională în jurul ideii europene a unor partide adversare crâncene sunt idei politice vechi, care şi-au consumat simbolismul şi puterea de seducţie încă de acum două decenii.

Preşedinţia şi guvernul au lansat în cadrul forumului „România competitivă: Un proiect pentru o creştere economică sustenabilă” discuţiile pe marginea unui proiect de ţară, o strategie amplă pe termen mediu şi lung care să stabilească nu doar axele principale ale dezvoltării României, ci şi armonizarea acestei strategii cu proiectul european.

Nu se ştie cum se va numi. Premierul Cioloş preferă „România competitivă” poate pentru că sună mai tehnocrat şi profesionist. Preşedintele îi spune „România puternică” pentru că implică ambiţie şi voinţă, doi factori determinanţi pentru reuşită. Şi pentru că sugerează „România lucrului bine-făcut”. Cu un lucru par să fie de acord iniţiatorii: regulile jocului european se schimbă şi România trebuie să se adapteze, ba chiar să profite.

Noul proiect este pentru Klaus Iohannis un balon de oxigen. Preşedintele trece printr-o pană evidentă de subiecte şi iniţiative. Simpatia necondiţionată de care se bucura acum un an a dispărut. S-au înmulţit vocile critice şi nici rolul de mediator politic nu-i iese prea bine. I se reproşează că nu este prezent atunci când este nevoie de el, că este reactiv şi nu proactiv şi că profită de situaţii dramatice pentru a-şi consolida poziţia. Şi-a păstrat simpatia PNL şi a unei părţi a societăţii civile. Însă ceilalţi politicieni îl ironizează sau îl ignoră, spunând că dă mereu sentimentul de inadecvare şi dezorientare strategică.

Înainte, ar fi bine să ne facem curăţenie în casă

Momentul discutării unui proiect de ţară este propice, spune preşedintele. În cadrul Uniunii Europene sunt repuse în discuţie strategia, principiile şi priorităţile. Iar România ar avea de câştigat dacă mesajul ei ar fi unul articulat, coerent, consistent.

Putem să avem un rol activ şi determinant în acest nou context european, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană doar dacă ştim ce vrem să facem acasă, spune şi Dacian Cioloş. „Condiţia preliminară pentru a lua parte în mod activ şi eficient la procesul de evoluţie europeană care va urma e să ştim ce vrem de la noi înşine acasă, să ne definim obiectivele şi să ni le asumăm ca un proiect al nostru”, a adăugat premierul.

Klaus Iohannis a fost săptămâna trecută la Bruxelles, unde s-a discutat la cald care va fi impactul deciziei luate de Regatul Unit asupra arhitecturii şi perspectivelor Uniunii Europene. S-a spus despre preşedinte că a fost singuratic şi că mai mult a tăcut. Ajuns acasă, însă, se pare că nu a tăcut degeaba, ci pentru a asculta. A ascultat şi s-a considerat informat. Când asculţi, nu ai nevoie de opinie. La Bucureşti, s-a văzut mai întâi cu liderii partidelor, reprezentanţi ai guvernului şi cu guvernatorul Băncii Naţionale pentru a discuta despre un proiect de ţară. Apoi a decis că trebuie să-l discute cu ţara.

Nu doar dezertarea britanică i-a făcut pe toţi oamenii preşedintelui să se gândească la un proiect de ţară, ci şi apropierea aniversării unui deceniu de la aderare. A trecut o vreme şi, în parte, mecanismele par să fi îmbătrânit. E momentul unei revizii generale. Ar trebui modernizate unele piese ale motorului economic şi social. Ar fi vorba despre câteva priorităţi care au şi impact regional: infrastructura de drumuri şi autostrăzi, independenţa energetică, educaţia şi agricultura. Însă pentru un nou model de dezvoltare ar fi nevoie, mai mult decât de noile strategii economice, de regândirea profundă a relaţiei dintre stat şi cetăţean. „A fi cetăţean, spune preşedintele Iohannis, nu înseamnă doar de a avea obligaţii fiscale către stat, dar şi de a avea dreptul legitim de a pretinde de la stat corectitudine, tratament egal, eficienţă în cheltuirea banului public, adică bună guvernare.”

Un nou echilibru de putere între stat şi cetăţean la care premierul Cioloş spune că a început să se gândească înainte de a decide declanşarea României competitive. La început a hotărât să măture meandrele administraţiei statului de hăţişul birocratic prin care trebuiau să treacă oamenii obişnuiţi. La începutul anului, guvernul stabilise că birocraţia costă bugetul două miliarde pe ani. Ei i se adaugă, inevitabil, multe forme de corupţie care dublează această sumă. Premierul crede că desfiinţarea unei părţi a birocraţiei, adoptarea pachetului de legi referitoare la achiziţiile publice, reformarea învăţământului profesional şi decizia de a face cadastru general gratuit vor produce un efect de domino, limpezind legislaţia şi practicile administrative şi înlăturând, deopotrivă, importante surse de corupţie. Căci, la urma urmei, un nou proiect de ţară nu înseamnă doar modificarea regulilor economice. „Transformarea de care avem nevoie, spunea premierul Cioloş, nu este numai una administrativă, ci este una mult mai profundă, la nivelul mentalităţilor, de aceea trebuie să ne asumăm împreună înainte de toate nişte valori şi principii de acţiune care să ne dea încredere că putem duce un proiect până la capăt.“

Partitura politică, plină de repetiţii

Politicienii citesc în registre diferite invitaţia preşedintelui de a negocia proiectul de ţară. PNL, spune Alina Gorghiu, e de acord să-şi armonizeze ideile principale ale ofertei politice cu priorităţile viitorului proiect de ţară pe care-l consideră, după cum se pare, un fel de trambulină electorală. „Suntem maleabili, spune Alina Gorghiu, nu vrem să avem monopol de idei, ci vrem să le aducem pentru a completa viziunea de ţară pe care guvernul acesta o iniţiază sau o generează pentru a o pune în dezbatere.”

Cei din PSD par să creadă că iniţiativa vrea să acopere lipsa de iniţiativă a preşedinţiei şi incompetenţa guvernului cu cortinele de fum ale unei dezbateri care oricum se va încheia, de se va încheia vreodată, mult după alegerile din toamnă. Fostul premier Victor Ponta ironizează proiectul spunând că e plin de „vorbe goale pe care nici măcar cei care le anunță nu le iau în serios, pentru că nu se bazează pe nimic serios și concret - exact ce vedem în ultimii doi ani în Regimul 'Iohannis' - să fie bine să nu fie rău.“ Colegii săi din conducerea partidului s-ar putea simţi plagiaţi în formă repetată de preşedinţie şi guvern. Încă din toamna anului trecut, Liviu Dragnea spunea, înaintea Congresului la care era ales preşedinte de partid, că este deschis cooperării cu președintele Iohannis şi cu PNL. „Din partea mea și a PSD, există această deschidere de a construi un proiect de țară serios. Cred că se poate. E și obligatoriu.” Era un fel de a îngropa securea războiului şi de a propune pacea între putere şi opoziţie. A vorbit adesea după aceea despre acest proiect pentru a-şi arăta bunele intenţii, însă nimeni nu a avut curiozitatea să afle cum arată un proiect de ţară gândit de condamnatul penal aflat în fruntea celui mai corupt partid din istoria recentă. De asemenea, preşedintele UNPR Valeriu Steriu spunea că ar fi solicitat adoptarea un proiect de ţară în cadrul discuţiilor pe care le avusese cu preşedintele Iohannis şi premierul Cioloş la Cotroceni după referendumul din Marea Britanie. Se pare că solicitanţii vor primi mai mult decât îşi doreau: nu doar un set de principii, ci un program fluviu, pentru următorii douăzeci de ani.

Proiectul de ţară, două proiecte de ţară

Dar proiectul de ţară şi uniunea naţională în jurul ideii europene a unor partide altminteri adversare crâncene sunt idei politice vechi, care şi-au consumat simbolismul şi puterea de seducţie încă de acum două decenii. Într-o simetrie care spune multe, primul proiect de ţară a fost cel care s-a finalizat cu semnarea Declaraţiei de la Snagov, în iunie 1995. Declaraţia a fost considerată suficient de importantă şi semnificativă pentru a fi trimisă a doua zi la Uniunea Europeană ca semn de bună-credinţă. Documentul a fost ironizat şi minimalizat, însă a adunat semnăturile preşedintelui Iliescu, ale celor paisprezece lideri de partide parlamentare, plus semnăturile şefului guvernului, Nicolae Văcăroiu şi a şefului consiliului care a redactat documentul final, Tudorel Postolache, autorul în fapt al strategiei. A avut aşadar susţinerea scenei politice şi a guvernului şi, cu siguranţă, ar fi semnat-o şi inevitabilul domn Isărescu, şi-atunci ca şi azi guvernator BNR, de i s-ar fi cerut.

Strategia lui Tudorel Postolache, academician de casă al lui Ion Iliescu, conţinea nu doar o luxuriantă descriere a traseului parcurs de România în secolul XX, ci şi calcule ale fezabilităţii în şaizeci şi patru de domenii considerate vitale pentru aderare. Erau enumerate priorităţi ca adaptarea la standardele economiei, ale tehnologiei informaţiei şi justiţiei. Paralelismele continuă: declaraţia era semnul angajării tuturor liderilor politici în cursa pentru Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat semnat pe un alt prag electoral important: PDSR pierdea din energie în favoarea Convenţiei Democrate din România, alegerile locale din vara lui 1996 marcau victorii zdrobitoare pentru CDR, iar Ion Iliescu îşi ceda în decembrie acelaşi an, fotoliul de la Cotroceni în favoarea candidatului opoziţiei, Emil Constantinescu. A fost mandatul acestuia de a deschide porţi pe care fobia faţă de piaţa liberă, violenţa, corupţia, birocraţia guvernărilor criptcomuniste ale lui Iliescu le trântiseră în calea apropierii ţării de Uniunea Europeană. Profitând de perspectiva istorică a celor peste 20 de ani de la adoptarea acestei Declaraţii, putem vedea în ce măsură politicianismul, populismul şi corupţia generalizată s-au pus în calea obiectivelor, de altminteri generoase, ale acelei strategii transformând-o într-o glumă a istoriei. E drept, România a aderat la Uniunea Europeană dar acest fapt s-a datorat într-o măsură infimă Declaraţiei de la Snagov şi doar PSD-ul o mai invocă pentru a le demonstra adversarilor că, deşi şcoliţi la Moscova, pentru oamenii lui Iliescu lumina răsărea de la Apus.

Şi Traian Băsescu a organizat comisii peste comisii pentru a pregăti un proiect de ţară însă lucrările cu pricina, chiar dacă semnate sau aprobate de politicieni, au fost uitate pe coclaurile mandatului său, după suspendări, schimbări de azimut, apropieri şi despărţiri politice în public. Acum, la mai bine de un an de la plecarea de la Cotroceni, spune că guvernarea Boc a adoptat cele mai multe proiecte. „Este clar că administraţia nu a generat proiecte. Acele faimoase unităţi de management plătite special nu au fost capabile să genereze proiecte, să organizeze licitaţii în timp util, de necontestat”, susţinea fostul preşedinte. El afirmă că esenţialul ar fi ca economia românească să acceseze eficient fondurile europene. Din punctul său de vedere, unicul proiect de ţară ar fi Unirea cu Basarabia.

Preşedintele Iohannis şi premierul Cioloş apasă pe acceleraţie, sperând ca această operaţie fără anestezie să reuşească, dacă este efectuată rapid. Sau pur şi simplu vor să dea teme de meditaţie preelectorală partidelor politice. Preşedintele spunea că se aşteaptă ca documentul final al comisiei speciale care va lucra la Cotroceni va fi gata în şase luni. Însă în şase luni va fi gata şi destinul guvernului Cioloş şi e posibil ca şi structura parlamentului să se schimbe. După alegeri vor fi aşadar învinşi şi învingători şi e greu de crezut că preşedintele Iohannis va putea impune un guvern tehnocrat şi după aceea, după cum a spus.

PNL a anunţat deja că va merge singur în alegeri, încercând cumva să forţeze la bucată absorbţia politicienilor reziduali din alte partide. Este posibil, aşadar, să nu depăşească scorul de la alegerile locale. Pe de altă parte, liderii PSD sunt nişte maeştri ai combinaţiilor şi nu exclud fuziuni şi alianţe neaşteptate. Şi de-o parte, şi de alta, discuţia pe marginea unui proiect de ţară ar putea să se transforme în retorică electorală, o canava europeană pe care să se brodeze discursuri naţional-populiste.

Klaus Iohannis trebuie să spere că politicienii sunt oameni de cuvânt, că se vor ţine de promisiuni şi după ce depăşesc alegerile (ceea ce, pus pe hârtie, nu se poate să nu stârnească hohote de râs). Trebuie, de asemenea, să fie atent ca proiectul să nu devină mai important pentru supravieţuirea lui politică decât pentru ţară. Să lase deoparte discursurile triumfaliste şi să adopte o atitudine realistă, ceea ce presupune evaluarea exactă, fără anestezie, a României la firul ierbii, România care deţine recorduri europene la analfabetism, boli, corupţie, înapoiere. Dar, luând în considerare consistenţa şi moralitatea clasei politice şi a propriilor oameni, să se aştepte, deopotrivă, ca întregul efort al acestei strategii să capete peste ani accentele suprarealist-comice pe care le are Declaraţia de la Snagov când o citim astăzi.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG