Linkuri accesibilitate

Cauza de bază a fraudei de proporţii ce a avut loc în sistemul bancar în anul 2014 nu a fost încă eliminată (interviu Alex Kramer/Profit)


Vizita lui Dmitri Rogozin la Chiișnău (Newsmaker.md).

În ajunul vizitei la Chişinău a unei misiuni FMI, cu care guvernul speră să negocieze un acord de finanţare, Banca Mondială lansează un semnal foarte important: cauza de bază a fraudei de proporţii ce a avut loc în sistemul bancar în anul 2014 nu a fost încă eliminată. Avertismentul nefavorabil Chişinăului vine de la Alex Kremer, Director de țară al Băncii Mondiale pentru Moldova şi a fost făcut prin intermediul unui interviu pentru revista Profit.

Kremer recunoaşte că, pe parcursul ultimului an, după aşa-zisul „furt al secolului”, Republica Moldova a întreprins măsuri importante pentru a „curăţa” sectorul bancar şi a spori siguranţa depozitelor, dar că, cu toate acestea, cauza de bază a fraudei de proporţii ce a avut loc în sistemul bancar în anul 2014 nu a fost încă eliminată în cele mai mari trei bănci din ţară, în condiţiile în care adevăraţii beneficiari finali ai acţiunilor acestora nu sunt încă cunoscuţi. Totodată, directorul de ţară al BM anunţă că Republica Moldova va mai rămâne din această cauză fără suport bugetar din partea Băncii Mondiale.

„Dacă nu există claritate în privinţa proprietarilor acestor acţiuni, atunci există riscul că aceste bănci vor acorda împrumuturi persoanelor asociate cu proprietarii. De fapt, anume acest lucru s-a şi întâmplat la BEM. De aceea, le-am explicat autorităţilor că vom fi dispuşi să reluăm acordarea suportului bugetar, doar atunci când va exista o abordare corespunzătoare faţă de riscurile din sectorul bancar şi când acestea vor fi ţinute sub control”, a explicat Kremer. Acum un an, el spunea că „nu are rost să dai bani prin uşa din faţă, atâta timp cât există riscul ca aceştia să fie furaţi prin uşa din spate a sectorului bancar”. „Riscurile de fraudă din sectorul bancar reprezintă în continuare un motiv de îngrijorare şi ar putea din nou avea impact asupra finanţelor publice”, a mai declarat directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru Moldova în interviul pentru Profit.

Vitalie Călugăreanu, corespondentul din Republica Moldova al DW, scrie astăzi „despre lumea virtuală a guvernării și realitatea din Moldova”. Cel mai important document semnat între Republica Moldova și UE (Acordul de Asociere cu componenta DCFTA) a intrat vineri, 1 iulie, în vigoare, arată el şi continuă: guvernanții de la Chișinău au profitat de această ocazie pentru a-și asuma meritele, în timp ce societatea civilă a criticat puterea din cauza restanțelor și mimării reformelor cerute de UE. Este citat preşedintele parlamentului, Andrian Candu, care a spus vineri: „am fost nevoiți să trecem la câte o ședință a Parlamentului pe săptămână, deoarece editorii și redactorii Parlamentului nu reușesc să redacteze volumul mare de acte pe care le adoptăm”. Pe de altă parte, directorul Asociației de Politică Externă de la Chișinău, Victor Chirilă, le dă o veste proastă guvernanţilor: integrarea europeană e la latitudinea unor politicieni corupți și compromiși, spune el secondat şi de fostul ambasador moldovean la Washington, care, în aceeaşi corespondenţă, declară: „Există senzația că Guvernul este antrenat în salvarea aparențelor”.

Într-un articol despre vizita la Chişinău a lui Dmitri Rogozin, co-președinte al Comisiei interguvernamentale ruso-moldovenești privind comerțul și cooperarea economică, Newsmaker scrie că se va discuta o foaie de parcurs pentru restabilirea relațiilor comerciale, care au suferit din cauza embargoului rusesc la vinuri și alimente. În Transnistria, pe care la fel o va vizita, Rogozin va aborda chestiuni ce ţin de apropiatele aşa-zisele alegeri prezidențiale care au aprins relațiile dintre parlamentul și președintele enclavei ruse. Vizita lui Dmitri Rogozin ar fi, la părerea publicaţiei şi a surselor anonime citate de ea, o dovadă în plus a unei ascensiuni în relaţia Chișinău-Moscova: în martie, Moldova a fost vizitată de ministrul adjunct de externe rus Grigori Karasin, în aprilie, la Moscova, a zburat Ministrul de externe al Moldovei, Andrei Galbur, la începutul lunii iunie, la o reuniune a Consiliului șefilor de guvern din CSI a avut loc o reuniune a prim-miniștrilor Dmitri Medvedev și Pavel Filip, iar săptămâna trecută la Soci, Galbur Soci a vorbit cu omologul său, Serghei Lavrov. Se pare că s-ar fi copt premisele pentru discuții pe fondul problemelor bilaterale, conchide publicaţia. Chișinăul este interesat de revenirea completă a fructelor moldovenești și a produselor vegetale și vinicole pe piața rusă.

XS
SM
MD
LG