Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău este așteptată misiunea FMI pentru primele discuțiile legate de încheierea unui posibil acord de cooperare, care ar putea dezgheța ajutoarele financiare pentru Moldova acordate de alți parteneri externi, în primul rând Uniunea Europeană și România.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:05 0:00
Link direct

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reprezentant special al președintelui rus pentru Transnistria, va face o vizită de lucru la Chișinău, în 5 și 6 iulie. Vicepremierul rus se va întâlni cu premierul Pavel Filip şi cu ministrul economiei Octavian Calmâc, și se va deplasa și la Tiraspol, pentru a media discuțiile dintre liderul separatist Evgheni Șevciuk și Sovietul suprem din regiune. La Tiraspol se va discuta și despre procesul de negociere în formatul 5+2 și despre situația socio-economică din regiune, informează agenția TASS. Șevciuk s-a întâlnit cu Rogozin la Moscova, unde au discutat despre constituirea unui grup alcătuit din experți ruși care să ajute autoritățile din stânga Nistrului să depășească criza financiar-valutară.

Consiliul orășenesc Orhei se va întruni pentru a examina cererea procuraturii anticorupție privind suspendarea lui Ilan Shor din funcția de primar. Un grup de consilieri din fracțiunea majoritară a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că va respinge cererea.

Continua conferința anuală „Cooperarea dintre Parlament și Societatea Civilă”.

Comisia politică externă și integrare europeană organizează audieri publice despre „Transparența utilizării asistenței financiare externe acordate Republicii Moldova”

De la Erevan, ministrul de externe rus Serghei Lavrov este așteptat în capitala Azerbaidjanului, unde va continua discuțiile privind aplanarea conflictului legat de regiunea Nagorno-Karabah.

Secretarul de staT american John Kerry este așteptat miercuri în Georgia și joi în Ucraina înainte de summitul NATO de la Varșovia, care începe vineri, 8 iulie.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG