Linkuri accesibilitate

Puncte de vedere săptămînale în dialog.

Europa Liberă: Democraţia americană are un parcurs dificil, până în punctul în care îşi permite să dea lecţii altora. Are pe conştiinţă discriminarea foarte dură a persoanelor de culoare, distrugerea pieilor roşii etc. În câteva cuvinte, dacă ar fi să facem un scurt articol enciclopedic despre democraţia americană, ce aţi spune dumneavoastră?

Igor Boțan cu Vasile Botnaru

Igor Boțan cu Vasile Botnaru

Igor Boţan: „Eu aş spune că democraţia americană este originală şi că omenirea îi datorează libertatea de care se bucură astăzi. Nu trebuie să uităm nicio clipă că Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii, războiul de independenţă a avut loc exact în perioada revoluţiilor, marilor revoluţii de care a fost cuprinsă lumea veche, Europa, iar Statele Unite ale Americii au devenit un fel de emanaţie a acestor revoluţii. Şi nu trebuie să uităm nicio clipă de războaiele religioase, de modul în care oamenii iubitori de libertate, cu credinţă profundă au trebuit să părăsească vechiul continent şi să vină într-o lume care le era necunoscută, şi să reuşească în 240 de ani să construiască o naţiune care este naţiune lider astăzi în lume în domeniul tehnologic, ştiinţific, în domeniul drepturilor omului ş.a.m.d.

Noi nu trebuie să uităm că epoca istorică modernă a început cu expansiuni în două direcţii – din Rusia către Siberia, ca să ajungă ulterior până la Oceanul Pacific şi din Europa Occidentală, să zicem aşa, catolică, ca să ajungă la America. Deci, au fost două expansiuni care s-au desfăşurat în paralel. Ceea ce s-a întâmplat în America, despre ce pomeniţi dumneavoastră, s-a întâmplat şi cu popoarele mici din Siberia.

De aceea, trebuie să luăm în consideraţie ceea ce numiţi dumneavoastră schelete, şi să nu uităm nici de Sfânta Biblie, care ne povesteşte cum poporul evreu a ajuns în pământul făgăduinţei, prin ce a trecut, câte popoare au fost, să zicem aşa, supuse sau chiar înlăturate în calea acestui demers al poporului ales.”

Europa Liberă: Dacă îmi permiteţi, să trag o concluzie care rezultă din aserţiunea dumneavoastră: în competiţia pentru numărul victimelor, câştigătoare nu este America. Și, dacă tot au făcut victime, măcar au un rezultat, spre deosebire de alţii, care au presărat pământul cu cadavre, dar tot în zadar.

Igor Boţan: „Înţeleg ceea ce spuneţi dumneavoastră. Sunt procese istorice naturale, care au anumite laturi colaterale, care nu sunt cele mai frumoase. Să nu uităm de ce au făcut spaniolii în America Latină ş.a.m.d. Şi au avut explicaţii pentru aceasta, spuneau că popoarele din America Latină, care practicau anumite culturi religioase, erau inumane ş.a.m.d. şi prin aceasta, chipurile, explicau că le aduc civilizaţie.

Noi toate aceste lucruri le înţelegem, dar la distanţa la care suntem de la evenimentele la care ne referim acum trebuie să înţelegem că Statele Unite ale Americii sunt un model absolut excepţional. Şi mă refer aici la ceea ce face America în cosmos, de exemplu, care îmi este mai aproape în virtutea primei mele profesii, ceea ce face Hubble. În fiecare zi avem lucruri care sunt, pur şi simplu, extraordinare.”

Europa Liberă: Dacă aţi fi rus, nu aţi fi mulţumit.

Igor Boţan: „Dacă aş fi rus, aş recunoaşte că Rusia a fost în ultimii 400 de ani supusă europenizării. Precum şi America, Statele Unite ale Americii este o emanaţie a Europei.”

Europa Liberă: Dacă aţi fi un anumit rus, am în vedere, pentru că ruşii reproşează Statelor Unite ale Americii că, vezi Doamne, impun cu forţa democraţia acolo unde nu are teren.

Igor Boţan: „Şi americanii au ce le reproşa ruşilor. Ruşii, atunci când vorbesc despre America, nu trebuie să uite şi ei că au avut misiuni mesianice, cum a fost cea creştină în Balcani. Ştim, Primul Război Mondial a fost provocat de faptul că Rusia a vrut să-şi ajute fraţii slavi din Balcani. Al Doilea Război Mondial ştim cum s-a produs. Şi mai ştim un lucru, că Statele Unite s-au implicat şi în Primul Război Mondial şi au pus capăt acelui carnagiu. Și în al Doilea Război Mondial Statele Unite ale Americii, de asemenea, au avut o contribuţie hotărâtoare.

Să nu uităm de Pactul Ribbentrop-Molotov şi ce a urmat după acel pact, împărţirea Poloniei ş.a.m.d. Noi nu trebuie să uităm că a doua misiune mesianică a Rusiei a fost comunismul, care a vrut să transforme toată omenirea. Să nu uităm de secera şi ciocanul pe stema Uniunii Sovietice. Marile puteri se comportă după o anumită logică. Noi trebuie să o înţelegem şi să ne găsim locul nostru. Iar locul nostru acum, potrivit Acordului de Asociere, care a intrat în vigoare la 1 iulie, este să fim asociaţi deocamdată cu Uniunea Europeană şi apoi să ne găsim pârtia noastră, dacă pot spune aşa, pentru a ne integra mai profund.”

Europa Liberă: Dacă m-aţi întreba pe mine ce mă impresionează la americani, eu aş aduce exemplu New York-ul, acest „compot”, această „salată boeuf”, pe care o vezi în fiecare zi pe străzile oraşului, unde, de bună seamă, convieţuiesc oamenii şi nu-şi reproşează unii altora culoarea pielii, tăietura ochilor. Este acel ideal la care visa, probabil, fariseic regimul sovietic, când declara un popor multinaţional armonios construit.

Igor Boţan: „E una să construieşti un popor după o anumită ideologie şi e cu totul altceva dacă iei în mână Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii şi citeşti introducerea scrisă de Jefferson, care este, pur şi simplu, încântătoare – presupunem apriori că oamenii se nasc liberi şi au dreptul să fie liberi, au dreptul la viaţă şi la fericire. După care se dezvoltă o întreagă viziune asupra cum trebuie să fie omenirea. Să nu uităm că Declaraţia dreptului omului şi cetăţeanului, Declaraţia franceză a dreptului omului şi cetăţeanului, este de inspiraţie din această Declaraţie de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, care au pus ulterior bazele regimurilor moderne constituţionale. Dar dacă mă întrebaţi pe mine...”

Europa Liberă: …ce vă fascinează la americani?

Igor Boţan: „Mă fascinează faptul că din aproximativ 500 de laureaţi ai Premiului Nobel mai mult de jumătate au fost cetăţeni ai Statelor Unite ale Americii. Şi mă fascinează că 70% din laureaţii Premiului Nobel americani sunt din emigranţi.”

Europa Liberă: E şi de înţeles, exact după ce „smântânesc” minţile din toată lumea.

Igor Boţan: „Da. Dar e un lucru să poţi crea un sistem care îi atrage pe aceşti oameni.”

Europa Liberă: Silicon Valley...

Igor Boţan: „Pentru că aceşti oameni nu se duc în America pentru că nu le convine ceva. Noi ştim foarte bine istoria din perioada interbelică, cum savanţi din Germania au trebuit să părăsească patria lor ca să ajungă în Statele Unite ale Americii şi să aducă slavă şi prosperare acestei naţiuni. Deci, ei au construit un sistem care acum, să zicem aşa, influenţează sorţile lumii şi, am menţionat, ceea ce face telescopul Hubble, ceea ce face NASA. Este, pur şi simplu, încântător să înţelegi că aceşti oameni, pe lângă viciile şi lucrurile urâte de care aţi încercat să mă provocaţi să vorbesc despre ele, ei aduc omenirii un serviciu extraordinar prin tehnologie, prin ştiinţă, prin sistemele sociale pe care le dezvoltă. Da, cu certitudine, există vicii pe care le au, este imposibil să nu existe.”

Europa Liberă: De exemplu, nonşalanţa cu care poartă armele şi din când în când armele acestea împuşcă.

Igor Boţan: „Sigur. Dar acum ei devin, la rândul lor, dacă ei, primii emigranţi, au părăsit lumea veche ca să ajungă în America şi să construiască o nouă societate, depăşind inerţia tradiţiilor, acum ei îşi fac tradiţii şi iată că aceste tradiţii pe care le au ei îi lovesc ca bumerangul. Dar să sperăm că este o societate liberă şi va putea depăşi problemele cu care se confruntă. Eu pot să spun un singur lucru, că libertatea poate fi şi periculoasă, dacă libertatea nu este însoţită de un sistem educaţional, de un sistem valoric.

Eu cred că americanii fac faţă, iar contribuţia lor la dezvoltarea ştiinţei, tehnicii este apreciată de toată lumea, chiar de cei care contestă, să spunem aşa, dominaţia mondială a americanilor din cauză că dolarul are un anumit statut, din cauză că americanii sunt nevoiţi adesea să intervină în problemele globale. Dar, aşa cum spuneam de mai multe ori, ne amintim că, atunci când există conflicte regionale sau conflicte locale, în care se produc masacre şi marile puteri nu intervin, ele sunt acuzate tocmai de faptul că nu intervin. Trebuie găsită o balanţă în această intervenţie şi nonintervenţie, pentru a vedea ce aduce mai multă utilitate, dacă pornim chiar de la textul Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, că oamenii se nasc liberi, au dreptul la viaţă şi au dreptul la fericire.”

Europa Liberă: Dar ştiţi că există o teorie foarte răspândită că americanii, de fapt, luptă pentru sfera de influenţă, pentru rezervele de petrol şi din culise numesc sau doboară regimuri loiale sau neloiale Statelor Unite ale Americii. Ce le răspundeţi acestor promotori de teorii conspiraţioniste?

Igor Boţan: „Eu pot să le răspund un singur lucru, atunci când apar marile credinţe sau marile ideologii, oare ele nu fac acelaşi lucru? Creştinismul cum s-a răspândit? Islamul cum s-a răspândit? Comunismul cum s-a răspândit? Dacă există un model care este de succes este păcat, probabil, ca acest model să nu fie răspândit. Trebuie să fim şi noi foarte atenţi şi să îmbinăm influenţele externe cu tradiţiile noastre, astfel încât să nu pierdem patrimoniul şi ceea ce ne caracterizează, pentru că avem nevoie să avem şi identitate foarte bine definitivă şi determinată.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG