Linkuri accesibilitate

EURO 2016: frumusețe galeză


Ashley Williams (Țara Galilor) bucurîndu-se după înscrierea primului gol în meciul cu Belgia dni sferturile de finală de la EURO 2016, stadionul Pierre-Mauroy, Lille, Franța, 1 iulie 2016

Ashley Williams (Țara Galilor) bucurîndu-se după înscrierea primului gol în meciul cu Belgia dni sferturile de finală de la EURO 2016, stadionul Pierre-Mauroy, Lille, Franța, 1 iulie 2016

Era artificiului tehnic molatic-static a trecut. Acum fenta trebuie facută în viteza, iar cel care o face trebuie să aibă mușchi și viziune.

Belgia burdusita cu vedete era considerata o favorita in meciul din sferturi cu Tara Galilor. Unde mai pui ca ii zdrobise pe unguri, in optimi, cu categoricul scor de 4-0, pe cind galezii ii eliminasera cu greu pe nord-irlandezi.

Meciul a inceput bine pentru belgieni care au deschis scorul printr-un sut sanatos din afara careului de 16 metri. Dar dupa o jumatate de ora, lucrurile au luat o turnura nefavorabila pentru echipa de pe locul 2 in clasamentul FIFA. Chestia e ca ambele echipe atacau, jucau pe contre, incercau sa inscrie. Intr-un asemenea joc conteaza foarte mult sa nu greseasca aparatorii. Or belgienii, care isi pierdusera stopper-ul principal, au avut o aparare modificata si destul de fragila pentru o asemenea faza a competitiei. Galezii, cu jocul lor combinativ si rapid, au profitat din plin de bresele din apararea belgiana.

Toate cele trei goluri ale galezilor au fost consecinta unor greseli grave comise de neindeminaticii aparatori belgieni. Liber ca pasarea-n zbor, Williams a marcat cu capul in timp ce aparatorii belgieni ii talonau pe Bale si pe Robson-Canu. Apoi Robson-Canu, printr-o fenta elementara, i-a lasat in spate pe doi belgieni si a inscris. Si al treilea gol a fost o greseala de marcaj.

Si din punct de vedere mental, galezii s-au dovedit a fi mai puternici. Ei au crezut mereu ca vor invinge si au luptat din rasputeri. Tara Galilor demonstreaza cu brio ca jocul combinativ, cu artificii tehnice, e cea mai buna solutie, daca e bazat pe viteza si forta. Era artificiului tehnic molatic-static a trecut. Acum fenta trebuie facuta in viteza, iar cel care o face trebuie sa aiba muschi si viziune. Asa au fost vineri galezii, o echipa frumoasa, sudata, care joaca fotbal cu placere, cu mult curaj, o echipa care pur si simplu vrea sa-si bucure suporterii, vrea sa-si reprezinte cu mindrie tara.

Iata de ce semifinala cu galezii va fi dificila pentru portughezi, chiar daca vedeta galeza Ramsey nu va juca.

XS
SM
MD
LG