Linkuri accesibilitate

În exact o săptămînă, referendumul britanic a umplut o bibliotecă. Important e să nu golească mințile. Referendumul britanic e un eveniment istoric și a avut, de la bun început, soarta evenimentelor istorice: un șoc a dat peste cap mersul lucrurilor, toate mințile și condeiele s-au repezit să explice și, în consecință, aproape nimic nu mai e clar. Mai mult, pădurea de păreri și analize a pus în mișcare cîteva teme și idei care se sprijină pe referendumul britanic dar promovează idei mai mult decît discutabile. Așadar, după 7 zile de șoc, reacții și și consecințe, nu strică să revenim la faptele și ideile de bază.

Mai întîi, ce s-a întîmplat? Guvernul conservator al Marii Britanii a organizat un referendum cu întrebăîrile: credeți că Marea Britanie trebuie să rămînă în Uniunea Europeană? și credeți că Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană? Referendumul a fost promis de Partidul Conservator al Primului Ministru David Cameron în programul prezentat la alegerile din 2015. Conservatorii au făcut această promisiune din două motive. Politic - pentru că partidul Conservator e împărțit în facțiuni pro- și anti-UE iar Primul Ministru a încercat să mențină unit Partidul. Național și istoric - pentru că Marea Brtianie nu s-a simțit niciodată bine în UE. Britanicii au fost admiși în UE tot după un referendum organizat în 1973. Atunci, marea Britanie a intrat în Comunitatea Europeană, adică într-o organizație de state naționale suverane care au căzut de acord să coopereze, în primul rînd, economic. Între timp, Comunitatea Europeană a adoptat mai multe Tratate, adică un fel de Constituții. Rînd pe rînd, Tratatele de la Nisa, Amsterdam și Lisabona au transformat Comunitatea într-o Uniune, adică într-o oragnizație care nu mai e doar suma statelor naționale suverane ci tinde să devină un superstat cu reguli politice, economice, comerciale și juridice identice și valabile pentru toți membrii.

Marea Britanie e o națiune cu o extraordinară tradiție de suveranitate democratică și a privit cu mari rezerve transformarea fostei Comunități într-o Uniune cu pretenții de Superstat. Încă de la sfîrșitul anilor ’80, Marea Britanie a dat semnale din ce în ce mai energice că nu acceptă controlul UE și că e foarte iritată de creșterea ponderii deciziilor și legislației UE în defavoarea suveranității Parlamentului și Justiției britanice. Această poziție de principiu vine din tradiția și autonomia istorică extrem de puternică a instituțiilor și democrației britanice. Ei i s-a adăogat în ultimii 10 ani o nervozitate, nu neapărat generală dar influentă, provocată de migrație. Pe de o parte, după 1995, mai multe guverne laburiste au adoptat o politică de migrație foarte relaxată. Apoi, în intervalul 2007-2014, odată cu eliminarea ultimilor restricții de intrare pe piața muncii, convenite cu UE, sute de mii de polonezi, lituanieni, români, bulgari și alți est-europeni au sosit în Marea Bitanie unde au început să lucreze pe salarii mici și în slujbe de multe ori refuzate de britanici. În august, 2015, a intervenit faimosul anunț prin care Cancelarul german Angela Merkel a declarat deschise granițele Germaniei. Un milion de migranți din Orientul Mijlociu, Africa și Asia au intrat în Germania. Acestea sînt faptele și condițiile de la care a început votul în dimineața zilei de 23 iunie 2016.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG