Linkuri accesibilitate

Finala va da una din semifinaliste


Fotbaliștii Islandei celebrează victoria asupra Angliei

Fotbaliștii Islandei celebrează victoria asupra Angliei

Europenele intră în sferturile de finală cu cîteva surprize de mari proporții. Sau cu aparența lor. Evident, marele șoc e victoria Islandei și eliminarea Angliei. Surpriza e, însă, explicabilă. Mai întîi, numerele înșală. Adevărat, Islanda e o țară mică. O populație de doar 350 000 nu promite mult în fotbal. Asta a făcut i-a făcut pe mulți să uite că islandezii dau, de ani buni, jucători campionatelor europene. Culmea, primele două divizii engleze sînt pline de jucători islandezi foarte bine cotați. Dar explicația principală e Naționala Angliei.

De fapt, meciul direct nu a fost atît cîștigat de Islanda cît pierdut de o Națională engleză care a jucat fotbal extrem de prost și a căzut psihic extrem de ușor. Naționala n-a făcut decît să ilustreze realitatea internă a fotbalului englez. Premier League e cel mai bogat și mai spectaculos campionat al lumii dar asta a dat o lovitură gravă fotbalului englez. De notat că, la fel ca la Mondiale, și la Europene, scena engleză dă jucători cheie în aproape fiecare Națională calificată și, în orice caz, în toate echipele favorite la titlu. Singura echipă lipsită de asemenea piese e, logic, Anglia. În lipsa superstarurilor străine care umplu campionatul de acasă, englezii de la Națională au jucat atît pot și știu. Adică, puțin.

Al doilea factor vine din aceeași sursă dar privește antrenorii. Premier League nu e doar capitala mondială a superjucătorilor ci și capitala superantrenorilor. Doar în ultimele cîteva luni, Pep Guardiola și Antonio Conte au semnat contracte care îi aduc la Manchester City, respectiv la Chelsea. Anglia a jucat antrenată de Roy Hodgson, un om stimabil dar un tactician evident depășit de vremuri.

În sfîrșit, ultima lămurire vine din atmosfera creată în jurul Naționalei. Presa și opinia publică engleză au așteptări uriașe, create de fiecare săptămînă de fotbal în Premier League. După ce Islanda a luat conducerea, fiecare jucător englez a jucat sau, mai degrabă, a paralizat, cu gîndul la reacția de acasă. Meciul în sine a durat 18 minute. Totul a început cu un gol din penalty pentru Anglia, urmat de două goluri islandeze pe erori grosolane de apărare. Au urmat 70 de minute de plictis și neputință în care Anglia s-a blocat definitiv și fără speranță.

Marea revelație a Europenelor e din nou o aparență. Italia a făcut alături de Spania cel mai bun meci al europenelor dar asta nu poate fi surprinzător. Adevărat, Italia a venit la Europene cu o echipă lipsită de Marchisio și Verratti, accidentați, cei mai buni doi mijlocași ai momentului. În plus, echipa are o medie de vîrstă de 31 de ani ceea ce poate da impresia de încetineală sau oboseală de sistem. Însă asta i-a făcut pe mulți să uite că Italia are atu-uri formidabile. Italia contează pe cea mai bună apărare a lumii în ultimii 10 ani. Buffon, Bonucci, Barzagli și Chielini au jucat, ca de obicei, impecabil, au exasperat adversarii și au condus din spate jocul echipei. Apoi, Antonio Conte e un tactician excepțional. Dovada cea mai clară a apărut în meciul cu Spania, campioană europeană en titre, în care Italia părea să plece fără șanse. Conte a creat un sistem perfect care a tăiat spațiile de combinație de care spaniolii depind și a organizat mecanism de ieșire pe contre care a doborît rapid rezistența spaniolă. Meciul următor al Italiei, în sferturi, contra Germaniei, e echivalentul unei finale.

Belgia a dat semne de revenire și, cu un lot supradotat, are prima șansă în fața Țării Galilor, o echipă care depinde de doi jucători, Bale și Ramsey. Franța pornește, indiscutabil, cu șanse foarte mari în fața Islandei, pentru că are, în Payet, Griezmann și Giroud, o forță de atac tehnică și derutantă.

Europenele sînt încă imprevizibile și au născut, deja, un paradox: Germania-Italia, echivalent al finalei, va da una din semifinaliste.

XS
SM
MD
LG