Linkuri accesibilitate

La Sofia a început misiunea europeană de analiză independentă și evaluare a Procuraturii bulgare.

După o amânare pe motive rămase necunoscute, la Sofia a început misiunea europeană de analiză independentă și evaluare a Procuraturii bulgare. În ultimele rapoarte ale Comisiei Europene Procuratura a fost criticată pentru lipsa de rezultate în combaterea crimei organizate și corupției.

Monitorizarea Procuraturii a fost cerută de primul ministru Boiko Borisov. Cei din opoziție, însă, au declarat că aceasta nu era decât o reacție inevitabilă impusă de ultimul raport de țară, extrem de critic la adresa Procuraturii.

Până la finele anului vor avea loc încă patru misiuni ale experților din Marea Britanie, Germania, Olanda și Spania. Activitatea acestora va depinde într-o anumita măsură de evoluția Brexit-ului întrucât Departamentul în sprijinul reformelor structurale se află în competența comisarului britanic care a demisionat. Experții britanici însă nu vor fi retrași din misiune. De menționat și faptul că o mare parte din criticile europene adresate justiției bulgare au fost formulate de reprezentanți britanici.

Misiunea se desfășură în condiții de confidențialitate aproape deplină, cerută, după cum scriu mediile sofiote, de partea bulgară.

Primele întălniri ale experților au fost la Ministerului justiției și la procuratura generală. Vor urma cele cu un numă de magistrați, avocați și experți din sectorul nonguvernamental.

Trei din dosarele ce urmează a fi verificate au fost propuse de Procuratura bulgară, alte trei alese de grupul de experți europeni. Din primul lot fac parte cazuri de succes ale Procuraturii: anchetarea corupției la Administrația națională a drumurilor, cazul fostului director al Serviciului de informații externe Kircio Kirov, care a primit la două instalții zece ani închisoare pentru delapidare a 2.5 milioane de euro, și un caz de corupție la nivel mediu din regiunea Plovdiv.

Experții au cerut faimosul caz de delapidare a 7,5 milioane de euro din programul SAPARD, cazul Guțanov care a devenit un simbol al abuzurilor polițienești și pentru care Bulgaria a fost deja condamnată la Curtea europeană a drepturilor omului și cazul unui cetățean german cu firme furate dar hoții achitați nu fără contribuția Procuraturii.

Va fi analizată actuala structură centralizată a Procuraturii moștenită din perioada comunistă, locul Procuraturii în justiție și criteriile de selecție și promovare a procurorilor.

Finalul misiunii europene de analiză independentă și evaluare va fi în finele anului. Primele rezultate însă vor putea fi anunțate peste o lună.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG