Linkuri accesibilitate

Sărăcia a şubrezit sistemul şi anual zeci de mii de cadre didactice îşi părăsesc catedrele în căutarea altor meserii mai bine plătite.

Ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, le-a transmis profesorilor, în timpul unei conferinţe de specialitate, să nu se mai văicărească din pricina salariilor mici. „Justificarea că 'am salariu mic' e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă, dacă nu îmi place meseria asta,” spunea ministrul. El spune că de vină sunt şi părinţii care nu le pretind profesorilor calitate. Mai mult, părinţii ar trebui să plătească o sumă „simbolică” pe lună, o sută de lei, să spunem, pentru a putea pretinde creşterea calităţii serviciilor profesorale. Ideea că învăţământul trebuie să fie gratuit, conchide apoteotic ministrul Bostan, este o reminiscenţă comunistă. Ca în multe alte situaţii, „gratuitatea a intrat în mentalul colectiv şi nimeni nu mai înţelege statul de drept.”

Aceste afirmaţii cinice au stârnit un val de proteste iar premierul Dacian Cioloş l-a somat pe Marius Bostan să-şi ceară scuze. Acesta a fost nevoit să revină pe pagina sa de Facebook scriind că este trist că sensul declaraţiilor sale a fost deturnat. El spune că a făcut aceste observaţii pentru că se teme că deficitul-ţintă bugetar de anul viitor (adică 3%) va fi depăşit, ceea ce va avea consecinţe la nivelul macrostabilităţii şi solidităţii economiei. Grija sa pentru economie ar scuza insultele care i-au scăpat la adresa profesorilor. De fapt, spune ministrul, problema ar fi crearea unei pieţe competitive în educaţie, şi nu alungarea cadrelor didactice profesioniste. „Consider că profesorii ar trebui plătiți mai bine și trebuie să li se redea demnitatea, inclusiv prin beneficii mai mari. Însă aceste lucruri nu se obțin prin declarații populiste.”

Când legile sunt un lux teoretic

Unii spun că, după asemenea declaraţii, un ministru responsabil ar fi trebuit să-şi dea demisia. Au fost cazuri când şi-au dat-o alţii şi pentru mai puţin. Subiectul este delicat. Conform Constituţiei (art. 32, par.4) „Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.” Aşadar, departe de a fi o idee fixă comunistă, gratuitatea este prevăzută în legea fundamentală pentru a nu adăuga şi faptul că învăţământul este finanţat din taxe şi impozite ceea ce face ca gratuitatea să fie doar o iluzie fiscală. Cu toţii plătim pentru ea. De asemenea, pentru ca promisiunea gratuităţii să nu degradeze calitativ sistemul educativ, Legea educaţiei prevede alocarea anuală din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. „Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din PIB-ul anului respectiv.“ În realitate, însă, educaţia abia dacă primeşte jumătate. Restul, li s-a spus cadrelor didactice, ar urma să fie bani rezultaţi din împrumuturi sau finanţări europene, investiţii făcute de autorităţile publice locale şi sponsorizări de la particulari. Toate guvernele de până acum au fost mai preocupate să amâne sau să suspende alocaţiile integrale către învăţământ, susţinând că şcolile au primit suficienţi bani din finanţările europene (insuficiente sau uneori doar pe hârtie).

Sărăcia încurajează degradarea sistemului

Filipica ministrului Bostan a pornit de la protestele cadrelor didactice nemulţumite că noua grilă salarială ar presupune întârzierea mult aşteptatelor creşteri salariale din sistem. Sărăcia a şubrezit sistemul şi anual zeci de mii de cadre didactice îşi părăsesc catedrele în căutarea altor meserii mai bine plătite. În felul acesta sistemul s-a umplut de suplinitori de multe ori necalificaţi. Angajarea acestora este considerată o economie: plătiţi la numărul de ore, nu li se cere decât să menţină disciplina în clasă.

Profesorii au ieşit în stradă de mai multe ori cerând să primească şi ei, ca şi medicii sau alte categorii salariale, salarii mărite din vara aceasta. Iniţial, soluţia guvernului a fost majorarea salariilor debutanţilor cu circa 16% spunând că ar beneficia astfel mai multe cadre didactice, însă se pare că este vorba doar de mai puţin de 20 de mii de angajaţi (adică 10% din total) iar majorările ar fi de puţin peste o sută de lei. Sindicaliştii ar fi dorit o creştere de zece procente eventual de la 1 ianuarie anul viitor sau cu cinci % din august acest an şi alte cinci procente din ianuarie viitor. În cele din urmă guvernul i-a convins pe sindicalişti să accepte o corecţie salarială în august şi o majorare abia în decembrie anul viitor. Chiar şi-aşa viitoarele salarii pare caricaturale. Conform noii grile, profesorii din învăţământul preuniversitar vor primi între 1700 şi 3000 de lei salariu brut, ( 300 şi 550 de euro), adică de zece ori mai puţin decât un profesor din Germania, de pildă.

Nu oricine are carte, are parte

Declaraţiile ministrului Bostan au intrat deja în antologia spuselor memorabile ale miniştrilor care s-au perindat ori au supravieţuit în cabinetul Cioloş. Mai toate perlele ministeriale se leagă de nemulţumirile salariale ale românilor şi de suspiciunea ridicată la nivel de politică de stat că românii sunt evazionişti sau că muncesc prea puţin pentru prea mulţi bani de la buget. Ministrul finanţelor, Anca Dragu, şi-a început mandatul îndemnându-i pe români să muncească şi pe doi lei, cum fac muncitorii din Brazilia, Rusia sau China şi să nu se mai plângă de cât de mic e salariul minim. Subalternul ei, Gabriel Biriş vorbea chiar de fantomele care muncesc la negru şi care ar trebui scoase la lumină. Iar colegul lor de la Interne, Petre Tobă, se află pe lista demnitarilor care au beneficiat se pare, de penumbrele sistemului educativ, el fiind suspectat că şi-a plagiat lucrarea de doctorat pentru a avansa în carieră. Nu e adevărat, se apără ministrul. „Am respectat toate recomandările îndrumătorului de doctorat (…) Au fost spuse multe neadevăruri şi, chiar aş putea spune, multe calomnii .“ Petre Tobă şi-a susţinut doctoratul la Universitatea Naţională de Apărare, binecunoscută fabrică de doctorate plagiate.

Nu e de mirare, aşadar, că educaţia a fost tratată mai mereu ca o Cenuşăreasă. Fiecare ministru (şi au fost peste douăzeci din 1990 până azi) a avut ideea sa de reformă, dar schimbările au fost nesemnificative, dezorganizând şi mai mult haosul educaţional şi sporind ineficienţa sistemului. De aici şi atitudinea dispreţuitoare faţă de profesori. Fostul preşedinte Băsescu le spunea celor care sunt nemulţumiţi că pot pleca din sistem, că profesorii muncesc mult prea puţin şi că educaţia pregăteşte prea mulţi filosofi şi prea puţini ospătari şi muncitori. Fostul premier Tăriceanu îi făcea pe profesori evazionişti pentru că dau meditaţii fără să le declare la fisc. Lista poate continua.

Sistemul de promovări, mai ales în organigramele statului, nu mai are de multă vreme de-a face cu meritele candidaţilor, nepotismul fiind una dintre cele mai evidente forme de corupţie. Educaţia pare, aşadar, facultativă, câtă vreme ai pe cineva care să te susţină şi posibilitatea de a-ţi completa studiile în universităţile de nişă special create pentru agendele încărcate ale politicienilor şi demnitarilor, unde creşti într-o zi cât alţii într-un an. Biografiile profesionale ale multor politicieni şi demnitari sunt umflate cu studii şi merite academice inventate, plagiate sau exagerate. Biografia lui Marius Bostan, de pildă, este plină cât zece vieţi de studiu şi profesionale. Este greu de crezut că nenumăratele funcţii, etape de formare şi educaţie, specializările sale, suprapuse cu toate pe parcursul a două decenii puteau fi aprofundate sau eficiente. De pildă, de-a lungul ultimilor şapte ani, a fost deopotrivă membru în consiliile de administraţie de la Poşta Română, de la Romtelecom şi apoi la Telekom, administrator la câteva firme particulare, într-o excesivă intimitate (ca să nu spunem incompatibilitate) a intereselor personale cu cele de stat. În tot acest timp, a făcut şi specializări şi studii aprofundate, inclusiv la inevitabila se pare Academie a SRI, la Colegiul Naţional de Informaţii. Destul de bine pentru un ins care a terminat Facultatea de matematică, a urmat apoi Şcoala de Studii Politice şi alte cursuri aprofundate de administraţie care l-au înzestrat cu zeci de competenţe. Ministrul Bostan a fost, aşadar, grijuliu cu educaţia sa şi cu modul în care este reflectată de CV. Pare de neînţeles cum poate spune acum că o mărire de salarii în zona aceasta a Educaţiei, „nu ar provoca decât pagube pe următorii 2-3-5 ani, dar pagube pe care nu le mai poţi recupera.”

XS
SM
MD
LG