Linkuri accesibilitate

75 de ani de la Pogromul de la Iași - Evoluții în cercetarea istorică românească


Evrei uciși în timpul Pogromului de la Iasi (iunie 1941)

Evrei uciși în timpul Pogromului de la Iasi (iunie 1941)

O discuție cu Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor de la București.

La Iași se desfășoară în aceste zile ample ceremonii de comemorare a victimelor Pogromului din iunie 1941 în cursul căruia, urmare a acțiunilor regimului Antonescu și ale adepților săi, au fost omorîți peste zece mii de evrei. Evenimentele dramatice sînt astăzi cunoscute în liniile lor principale grație cercetărilor de pionerat întreprinse cu ani în urmă de regretatul istoric israelian, originar din Iași, Jean Ancel. Între timp, atît extinderea accesului la arhivele românești, ce a fost blocat timp de decenii, cît și aplicarea unor formule moderne de tratare și prezentare a evenimentelor, au început să lărgească și să adîncească în același timp cunoașterea din unghiuri multiple a ceea ce s-a petrecut în ultimele zile ale acelui iunie sîngeros 1941.

La Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor, Adrian Cioflâncă și Maria Mădalina Irimia

La Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor, Adrian Cioflâncă și Maria Mădalina Irimia

Am stat de vorbă despre toate aceastea cu directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor de la București și unul din cei mai activi istorici ai momentului, dl. Adrian Cioflâncă.

Adrian Cioflâncă: „Sîntem în altă situație documentară decît perioada în care și-a scris Jean Ancel lucrările. În acest moment și la arhivele militare și la arhivele naționale și, mai ales, la Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, au apărut multe documente noi; și vorbim de zeci de mii de pagini. Procese ale unor criminali de război care au fost implicați în Pogromul de la Iași, pe lîngă Procesul principal pe care îl cunoștea Jean Ancel, cel care a avut loc în 1948; de asemenea, documente ale armatei, ale Poliției, ale Jandarmeriei și ale gardienilor publici. E important să avem, pe de-o parte, o perspectivă instituțională asupra evenimentelor, să știm cum a acționat în timpul evenimentelor fiecare din instituții, care era cultura organizațională, cine erau conducătorii, ce ordine s-au dat ș.a.m.d.

Reconstituirea imaginilor familiilor afectate de pogrom

Reconstituirea imaginilor familiilor afectate de pogrom

În acest moment, putem să facem o reconstituire precisă a documentelor emise de o instituție sau alta. De asemenea, este important să avem o perspectivă biografică asupra participanților, fie ei criminali sau victime. Pentru că altfel discursul riscă să fie foarte general: să spunem, românii, evreii, polițiștii ș.a.m.d., fără să știm care anume dintre ei, care au fost agresivi dintre polițiști, și care au făcut cîte ceva pentru limitarea consecințelor; la fel, din rîndul Armatei să înțelegem care unități, care militari, de ce unii da, de ce unii nu...

Pe partea cealaltă, cînd vorbim de victime, avem păcatul acesta de a ne limita la o matematică a morților și se vorbește de trei mii, de opt mii, de 14 mii de victime, și discuția rămîne cam aici. La Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România reconstituim biografii ale victimelor pornind de la dosare individuale care s-au creat după război și de la fotografii pe care le-am găsit în diferite arhive. În ultima lună, în fiecare zi, am publicat biografia unei victime.

După impactul pe care l-am avut cu acest proiect, ne-am dat seama că era o nevoie pentru cei interesați de tragedia din 1941, pentru că discuția a fost dusă prea mult timp în termeni generali, fără să înțelegem că este vorba de o dramă umană, de faptul că au fost distruse destine ale unor oameni obișnuiți, care aveau proiectele lor, care aveau familiile lor...”

Europa Liberă: Să lămurim puțin, în ce constă impactul și cine sînt cei interesați?

Adrian Cioflâncă: „În primul rînd a fost important să văd în cadrul Federației comunităților evreiești oameni care și-au regăsit rude, și-au regăsit prieteni; s-a iscat un dialog după ce publicam fiecare din

fotografii, fiindcă, într-un fel sau altul, oamenii s-au știut între ei... Și pentru cercetare a fost bine fiindcă am putut să suplimentăm informațiile, să facem rost de noi materiale. Dar a fost și o emoție pe Facebook, născută de apariția acestor fotografii; rudele s-au anunțat între ele ș.a.m.d.

De asemenea, am văzut un interes foarte mare al presei, mi s-au solicitat materiale pentru presa din România, presa din Spania, din Germania. A fost deci un interes care era și memorial, și academic, și din punct de vedere al presei.”

Europa Liberă: În privința descoperirilor pe care le-ați făcut în arhive, una din discuțiile îndelungate - ca și în Germania - a fost aceea în legătură cu existența dovezilor despre ordinele date de autoritățile antonesciene, mergînd pînă la cel mai înalt nivel...

Adrian Cioflâncă: „Acum să ne înțelegem: nici un regim criminal nu își scrie negru pe alb, într-o manieră foarte coerentă și vizibilă, toate planurile criminale pe care le are. Se știe bine, nici în cazul lui Hitler nu există un document magic care să ne lămurească asupra declanșării Soluției finale. Pe de altă parte, dacă punem cap la cap diferite urme documentare avem o imagine destul de clară a acestui - cum îl numea Peter Longerich - „ordinul nescris”. Pentru că de fapt e vorba de o succesiune de indicații, de referințe vagi, de ordine orale, de discuții, de sugestii la care liderii naziști au apelat pentru a duce lucrurile într-o anumită direcție.

I. Ludo „Din ordinul cui?”

I. Ludo „Din ordinul cui?”

La fel s-a întîmplat și în cazul lui Antonescu. Avem cînd ordine directe, explicite - și avem astfel de documente încă din prima săptămînă de război și cele mai clare sînt cele din timpul masacrului de la Odesa - și, altfel, tot felul de obiective pe care Antonescu le-a dat, în termeni vagi, dar pentru a suscita inițiativă de jos, pentru a pune pe alții în mișcare, pentru a-și asuma și alții responsabilitatea. Așa funcționează un regim criminal, pentru un model decizional incremental, în care sînt agregate mai multe forțe din zona instituțională pentru a acționa în direcția dorită de regim.

Au apărut foarte multe documente militare. În ultima vreme putem să vedem exact ce ordona Ion Antonescu, prin intermediul Marelui Stat Major și, de asemenea, știm ce ordine s-au dat la nivelul Ministerului de Interne, a Ministerului Apărării, la nivelul prefecturilor ș.a.m.d. Deci avem surse pentru o imagine mult mai precisă astăzi.”

Europa Liberă: Facebook-ul este o cale de a arăta societății istoria, dar cum se vor materializa descoperirile Dvs. în scris, în volume...?

Adrian Cioflincă: „Avem în lucru volumul despre groapa comună de la Popricani, care reunește pe lîngă studiile istorice și ale arheologilor care au fost implicați în proiect, o perspectivă a procurorului militar, a celor care au făcut analiza medico-legală, și avem incluse alte tipuri de rapoarte. Acesta este un proiect.

Din ceea ce scriu eu despre Pogromul de la Iași, probabil, pentru că m-am întins foarte mult, o să împart proiectul în mai multe volume, încă nu mi-e clar ce și cum. Am, de asemenea, într-un grad avansat un volum despre Pogromul de la Dorohoi și alte lucruri pe care le fac colegii mei de la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor. Sînt cîteva zone instituționale unde se mișcă cîte ceva...”

Europa Liberă: Există un grad relativ mare de antisemitism în România, care este vizibil atît pe Facebook cît și în foarte multe comentarii la articolele din presă.

Adrian Cioflâncă: „și în sondaje de asemenea...”

Europa Liberă: ... și în sondaje, evident. Cum puteți reacționa, cum puteți contracara acest antisemitism în societatea civilă?

Adrian Cioflâncă: „Acum fiecare cu meseria lui. Mi se întîmplă des să mi se ceară și proiecte educaționale și militantism în zona societății civile. După părerea mea sînt meserii separate, misiunea mea este de a face cercetare și pe zona aceasta sînt cel mai activ, aflînd

Olga Ștefan, curatoarea proiectului „Fragmente dintr-o viață”, Iași 2016, la o întîlnire pregătitoare cu cu Adrian Cioflâncă

Olga Ștefan, curatoarea proiectului „Fragmente dintr-o viață”, Iași 2016, la o întîlnire pregătitoare cu cu Adrian Cioflâncă

lucruri din arhive, scriindu-le... A face comunicare publică, a face educație, sînt meserii separate, așa încît contribui și eu la efortul acesta punînd la dispoziție informație, ieșind din cînd în cînd public. Dar ar trebui ca efortul să fie articulat și să fie făcut de oameni de profesie, care știu să comunice, de exemplu, cu elevi, cu studenți, cu anumite segmente care sînt active în această zonă. Deci, ridic din umeri la întrebarea Dvs., pentru că este un efort mare de făcut și ar trebui să depindă de multe instituții și de mulți oameni.”

Europa Liberă: Și există vreo șansă, totuși, fiindcă ridicatul din umeri nu rezolvă nimic...

Adrian Cioflâncă: „Evident că nu! Din cîte văd, în ultima vreme, sînt mai multe organizații care sînt active, de la instituții publice pînă la ONG-uri. De asemenea, sînt persoane care și-au făcut un nume din monitorizarea discursului public și a apărut și o zonă din societatea civilă care nu e interesată în mod deosebit de problema Holocaustului, dar e un subiect căruia îi dau atenție atunci cînd apare pe radar și care reacționează la orice exces cu voce destul de apăsată. E un segment din societatea civilă care e activ. Nici nu știu cum, probabil ar trebui să stăm mult mai bine în zona aceasta, dar, deocamdată, atîta poate țara asta...”

XS
SM
MD
LG