Linkuri accesibilitate

Raluca Răducanu: „Indiferent de apartenența la UE, Marea Britanie rămâne un actor foarte important în cadrul NATO”


Soldați britanici la exerciții militare în Polonia

Soldați britanici la exerciții militare în Polonia

După referendumul britanic, care înseamnă ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cum ar putea să se schimbe rolul Londrei în NATO? Dar agenda apropiatului summit al Alianţei Nord-Atlantice de la Varşovia? Întrebări pe care i le-am adresat expertei de la Bucureşti, Raluca Răducanu, directoarea Centrului de studii Est-Europene.

Raluca Răducanu: „M-am gândit atunci la două posibile scenarii. Primul ar fi cel în care eventual desprinderea Scoției și a Irlandei de Nord din Regatul Unit al Marii Britanii ar slăbi foarte mult Marea Britanie, astfel încât dintr-un stat foarte puternic ar deveni un stat mult mai slab. Și lucrul acesta ar putea periclita și rolul foarte important pe care l-a avut Marea Britanie până acum în interiorul NATO. Un al doilea scenariu ar fi cel în care în cele din urmă fie Marea Britanie nu va ieși din Uniunea Europeană, iar dacă va ieși, Scoția și Irlanda de Nord nu se vor desprinde de Marea Britanie. Iar în cazul acela Marea Britanie ca să compenseze ieșirea din Uniunea Europeană ar putea să-și asume un rol mult mai important și mai activ în cadrul NATO. Încă este incert ce se va întâmpla cu apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană și ce se va întâmpla în cazul în care va ieși.”

Europa Liberă: În mai puțin de două săptămâni va fi un important summit în NATO. Un summit care trebuie să ia în discuție teme importante cum ar fi întărirea apărării pe flancul estic. Am văzut experți zicând că în mod deliberat acest summit a fost programat așa ca să urmeze referendumului din Marea Britanie ca să se vadă exact rezultatul acestui referendum. Acum iată că avem acest rezultat. Ar putea suferi cumva și marele teme ale agendei summitului NATO din Varșovia?

Raluca Răducanu

Raluca Răducanu

Raluca Răducanu: „Temele nu cred că vor fi schimbate, pentru că Marea Britaniei este un membru fondator al NATO și este poate cel mai puternic și mai constant în atitudine ce ține de securitatea NATO din Europa. Are un rol activ pe care și-l asumă în continuare în interiorul NATO și este, dacă vreți, cea mai puternică voce europeană din NATO care militează pentru consolidarea capacităților de apărare pe flancul estic. Indiferent de apartenența la Uniunea Europeană, Marea Britanie rămâne încă un actor foarte important în cadrul NATO și agenda Marii Britanii în cadrul NATO sau în perspectiva summitului de la Varșovia nu cred că s-a schimbat după votul privind referendumul pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Dimpotrivă cred că în momentul acesta Marea Britanie va fi mult mai vocală și mult mai prezentă dorind să-și consolideze poziția, dacă mai e nevoie de o consolidare, în cadrul NATO. Marea Britanie a fost extrem de angajată în descurajarea agresivității Rusiei pe flancul estic și lucrul acesta nu cred că se va schimba, dimpotrivă. Probabil vor avea de suferit cadrul discuțiilor în dimensiunea cooperării mai aprofundate dintre NATO și Uniunea Europeană. Marea Britanie este și ar fi în continuare o voce care spre deosebire de alte voci inconstante de-a lungul timpului ar fi încurajat, ar fi depus toate eforturile necesare unei cooperări mai aprofundate între Uniunea Europeană și NATO.”

Europa Liberă: Cum vedeți această descurajare care are loc la modul practic? Ziceați că Marea Britaniei a optat mereu pentru descurajarea Rusiei pe flancul estic. În același timp, cu ceva timp în urmă dinspre Germania s-au auzit voci care au zis că aceste parade de forțe la flancul estic ar fi, dacă nu o clounadă, un lucru neserios. Din Germania s-au auzit critici la acest fel de descurajare la care recurge până acum NATO.

Raluca Răducanu: „Vorbiți despre declarația ministrului de externe german care a fost ulterior contrazis sau nuanțat chiar la București de președintele german, acesta din urmă spunând că Germania își va menține toate angajamentele pe care și le-a luat în cadrul NATO. La fel și Angela Merkel a reiterat punctul de vedere al președintelui german, astfel încât afirmațiile ministrului de externe nu și-au găsit în cele din urmă ecou în punctele de vedere susținute de ceilalți lideri de la Berlin. În cadrul Uniunii Europene și în cadrul NATO însă, Marea Britaniei a avut tot timpul o poziție diferită și tranșantă referitoare la Federația Rusă și nu doar la nivel declarativ, ci încă de la începutul crizei din Ucraina au existat acele avioane care au fost primite de Marea Britanie să survoleze spațiul aerian al statelor baltice. Marea Britaniei s-a angajat să trimită trupe pe flancul estic al NATO, urmând ca la summitul de la Varșovia să se decidă numărul acestora și dacă vor fi prin rotație sau nu. Prin urmare, nu știu dacă vor apărea probleme în atitudinea vizavi de Federația Rusă. Cel mai probabil va exista o poziție comună sprijinită și de Marea Britanie și de Statele Unite și de statele de pe flancul estic care se va concretiza într-o prezență mai activă a unor trupe eventual prin rotație pe flancul estic.”

Europa Liberă: Încă un subiect despre care vreau să vă întreb și putea să fie un subiect al summitului NATO, dar care se pare că nu fa mai fi, mai ales după ce Bulgaria a zis că nu va sprijini o astfel de idee. Ideea care venea de la România și se baza pe instituirea unei flote militare comune NATO la Marea Neagră.

Raluca Răducanu: „Era vorba mai degrabă de exerciții comune între Turcia, Bulgaria și România la care se pare, din rațiuni interne sau din rațiuni economice, Bulgaria nu mai vrea să participe. Dar ca și compensație la dispariția de pe agenda summitului de la Varșovia a acestui subiect aș vrea să atrag atenția asupra unei teme sugerate de secretul general al NATO și anume crearea unui spațiu asemănător spațiului Schengen în interiorul NATO care să permită deplasarea mult mai rapidă a forțelor militare în interiorul NATO. Iar lucru acesta ar putea cumva rezolva și micile neînțelegeri din Marea Neagră, deoarece statul NATO ar deveni spațiul comun pentru statele membre și nu ar mai fi nevoie de acordul expres al unui stat pentru eventuale operațiuni care s-ar desfășura între doi vecini ai statului respectiv.”

XS
SM
MD
LG