Linkuri accesibilitate

Zbuciumații și dodonii se fac că uită care este diferenţa esenţială dintre UE şi URSS (Răzvan Voncu/Adevărul)


Romania, Romanian newspapers

Romania, Romanian newspapers

În următorii ani, Uniunea Europeana va deveni din punct de vedere geo-politic și economic o afacere germano-rusă (George Daniel Rîpă/Ziare.com)

În Republica Moldova, Igor Dodon formulează critici la adresa Uniunii Europenii după referendumul de săptămâna trecută în care britanicii au optat pentru ieșirea țării lor din comunitate. Răzvan Voncu scrie în „Adevărul”, la secțiunea bloguri, că asemenea ”mârâîieli” sunt ” comice”. Dacă britanicii pot fi îndreptățiți să critice – Marea Britanie este unul dintre marii contributori la bugetul european – moldovenii nicidecum. În plus, spune el, „zbuciumații” și „dodonii” ”se fac că uită care este diferenţa esenţială dintre UE şi URSS”. Ea ţine de natura profund democratică a construcţiei europene. ”Despărţirea de Marea Britanie se va face fără vărsare de sânge şi cu consecinţe cât mai puţine pentru cetăţeanul obişnuit, fără Transnistrii şi fără Găgăuzii”. Răzvan Voncu crede chiar că Brexit ar putea fi o șansă nesperată pentru Basarabia: ”UE are interesul să îşi manifeste vitalitatea şi să-şi refacă anvergura strategică şi nu poate face asta decât prin noi extinderi. Din spaţiul ex-sovietic, singura care poate, deocamdată, spera la mai mult e tocmai Republica Moldova”.

Iulian Leca scrie pe site-ul Ziare.com că Uniunea Europeană poate avea și noroc în contextul Brexit: anume, ”ca Marea Britanie sau ceea ce va mai ramâne din fostul Imperiu să fie un exemplu care să sperie atât de mult pe termen lung, (...)încât niciun alt stat să nu mai fie tentat să-i urmeze exemplul”. Liderii de la Bruxelles și Berlin, ”capitala care va lua locul Londrei în noua ordine europeană, vor face (oricum) tot ce le va sta în putință pentru ca nimeni să nu mai fie tentat în viitorul apropiat să urmeze modelul britanic”.
Pe aceeași platformă, George Daniel Rîpă afirmă că: ”În următorii ani, Uniunea Europeana (...) va deveni din punct de vedere geo-politic și economic o afacere germano-rusă. Sentimentele anti-americane întreținute de unii lideri europeni, de la Berlin, Roma sau Paris se vor întâlni cu vocile din ce în ce mai numeroase care vor cere o apropiere de Rusia”. De fapt, comentatorul consideră că britanicii au meritul de a fi semnalat printre primii imperfecțiunile construcției europene. A făcut-o, în urmă cu treizeci de ani, premierul britanic Margaret Thatcher. Azi, este simplu să i se atribuie doar lui Nigel Farage rezultatul referendumului, dar n-ar trebui uitat că ”61% dintre francezi, 48% dintre germani si 49% dintre spanioli s-au declarat deja nemulțumiți de cum funcționeaza proiectul european”. George Daniel Rîpă crede că România trebuie să se întoarcă ferm către o colaborare cu Statele Unite, Marea Britanie, Polonia și țările baltice, în timp ce Cristian Câmpeanu (revista „22”) semnalează și alte specte: fără britanici, Europa rămâne aproape fără liberalism, atâta vreme doctrina mai este reprezentată doar de Olanda și de alte câteva state cu pondere mică. Europa ”cu două viteze” riscă să devenă astfel realitate palpabilă: orice stat care nu-și va îndeplini ca la carte obligațiile asumate prin tratatul de aderare va fi trimis în zona periferică, din motive – să le spunem - de igienă economică. Or, exact în acest fel, România riscă mult.

XS
SM
MD
LG