Linkuri accesibilitate

Naţionalism şi antieuropenism: rădăcinile româneşti


O vedere cu Opera Națională din București ajunsă un leagăn al naționalismului

O vedere cu Opera Națională din București ajunsă un leagăn al naționalismului

Dragostea declarată a politicienilor români pentru valorile europene pare ipocrită; în momente electorale, politicianul român îmbracă obligatoriu straie naţionale şi o retorică la fel.

Referendumul care pune capăt relaţiilor Regatului Unit al Marii Britanii cu Uniunea Europeană a readus în prim-planul discursurilor politice necesitatea ca naţionalismul şi umbra sa fidelă, xenofobia, să fie ţinute sub control. Oficialii români par însă relaxaţi, considerând că singurele efecte care contează sunt cele economice şi că de acestea economia României ar putea profita. Iar pericolul ca naţionalismul şi şovinismul să se pună în calea proiectului european nu pare să preocupe pe nimeni deşi există suficient semne de îngrijorare la nivel politic, dar şi social.

Clientul nostru electoral, stăpânul nostru

Deşi sunt conştienţi de pericolele pe care le prezintă naţionalismul şi xenofobia, principalii acuzaţi în cazul votului britanicilor, politicienii români sunt convinşi că actuala criză le-ar putea aduce beneficii - cutremurul a întredeschis uşi până acum blocate, iar românii ar putea profita, docili şi cooperanţi cum sunt. Însuşi preşedintele Iohannis a spus-o răspicat: „Pot să îi asigur pe români că această criză, fiindcă asta este, numită Brexit, are în ea oportunități importante pentru România“. Mulţi repetă cu încântare mantra invulnerabilităţii economice a României: criza desprinderii Marii Britanii de Uniunea Europeană ne afectează puţin spre deloc. A spus-o şi Mugur Isărescu, a spus-o şi premierul Dacian Cioloş iar vorbele acestea au fost interpretate de politicieni şi comentatori drept un semn al superiorităţii economice a României, a înţelepciunii sociale şi politice a Bucureştiului. Ba chiar am putea chiar profita de criză pentru a ne asigura un loc mai vizibil în structura europeană, exploatând cumva cinic criza morală în care au intrat europenii şi, în primul rând, britanicii după ce au fost anunţate rezultatele referendumului.

Dragostea declarată a politicienilor români pentru valorile europene pare ipocrită, dacă ne gândim că în momente electorale, politicianul român îmbracă obligatoriu straie naţionale şi o retorică la fel, exaltând peste poate valorile culturale naţionale. În astfel de momente el simte şi gândeşte româneşte, afirmă întâietatea, dacă nu supremaţia, culturală a românilor faţă de toţi ceilalţi şi vituperează împotriva străinilor care ne-au trădat la Ialta sau la Malta şi ne-au cumpărat ţara. Iar când peste perioada electorală se suprapun, de-a lungul unei singure luni, voit sau strategic, Ziua românilor de pretutindeni, Ziua iei, a Eroilor, a Drapelului sau a Imnului Naţional, naţionalismul trece la un alt nivel.

Primii beneficiari se află pe cele mai înalte trepte ale puterii. Toţi liderii de partid propun proiecte politice naţionale, care să scoată România din „starea de bălăceală.” Dar politicienii români simt că, fără să introducă şi vectorul patriotic în discursurile lor, fără să aducă vorba despre valorile naţionale, fără să invoce superioritatea românilor faţă de un străin generic, mult mai vulnerabil în faţa istoriei, pierd un electorat preţios, care poate fi manipulat mai uşor dacă-i provoci patriotismul şi sentimentele naţionale, trezindu-i deopotrivă temerile latente faţă de civilizaţia occidentală.

În campania prezidenţială din 2014 Victor Ponta, candidat PSD, se folosea de sloganul „Mândru că sunt român” pentru a se distanţa de Klaus Iohannis, principalul său adversar, etnic german, dar şi pentru a stimula votul românilor din Transilvania despre care se ştie că sunt sensibili la asemenea discursuri. Pentru PSD, apelul la supremaţia valorilor naţionale este primul pilon al gândirii politice. În februarie, senatorii partidului depuneau un proiect de lege care prevedea că „imnul naţional se intonează pe stadioane şi alte baze sportive cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional, etapele finale, pentru toate categoriile de vârstă,“ o completare a legii 75 din 1994. Imnul, se mai spune în expunerea de motive, este „una din cele mai elevate formule de afirmare şi cultivare a sentimentului de mândrie naţională bazat pe tradiţie, respect al valorilor şi excelenţă.”

Daciada resuscitată la Opera Naţională

Este un proiect promovat de importanţi lideri ai partidului. Alături de semnătura lui Liviu Dragnea se găseşte şi cea a Gabrielei Firea, noul primar general, susţinătoare înverşunată a ideii că familia formată din bărbat şi femeie este celula de bază a societăţii româneşti. Abia aleasă primar, ea a anunţat că vrea să înfiinţeze prin lege un Festival Internaţional Bucureşti-Pasărea Măiastră care va fi în competiţie cu Festivalul Enescu dar mai popular pentru români, susţine fosta senatoare PSD, „muzica tradiţională fiind mai apreciată de marele public decât cea clasică.” Festivalul va fi, cum altfel? o sinteză a spiritualităţii româneşti, catalizator al tezaurului cultural, „transformând Bucureştiul într-o capitală mondială a dansului şi a muzicii tradiţionale sacre şi laice.”

Acest proiect naţionalist asemănător Daciadei comuniste pare normal, dacă ne gândim că lunile trecute la Opera Naţională Bucureşti, după o revoltă a angajaţilor convocată de unul dintre dirijorii Operei, au fost alungaţi zeci de artişti cu contract cărora li s-a spus să se întoarcă la ei în ţară. Îndată ce fostul ministru al Culturii l-a schimbat din funcţie pe directorul care-i angajase, acestora li s-a pus în vedere în mod oficial că nu mai au ce căuta în incinta instituţiei. Sunt balerini aduşi de Johan Kobborg, renumit balerin danez şi director artistic al Operei, care spera ca, alături de prim-solista Alina Cojocariu, venită în România după o glorioasă carieră internaţională, să refacă prestigiul acestei instituţii. Celor care strigau în stradă sau pe Facebook „Afară cu străinii din sală şi din ţară” li s-au alăturat şi câteva nume prestigioase din istoria operei lirice şi baletului românesc, persoane care nu s-au distanţat nici până astăzi de caracterul naţionalist şovin al protestelor, ba au scris chiar ele texte cu un pronunţat mesaj xenofob. Şi, în ciuda faptului că scandalul trenează de câteva luni, nici guvernul, nici ministerul, nici Consiliul Naţional Antidiscriminare, nici măcar opinia publică formată din câteva organizaţii nonguvernamentale mai sonore nu au avut replică şi nici reacţie. Doar Bogdan Hossu, lider al confederaţiei sindicale Alfa, la care sunt afiliaţi angajaţii Operei, i-a scris noului ministru al Culturii, Corina Şuteu, nu pentru a condamna manifestaţiile de şovinism, ci somând-o să renunţe la o ordonanţă care ar distruge creativitatea românească. El spune că Opera nu trebuie să se transforme într-o companie bazată pe programe, ci să rămână ca şi până acum, o instituţie de repertoriu.

Agricultura ca temă propagandistică

Ironia sorţii face ca tocmai în aceste zile în care se vorbeşte despre necesitatea unei viziuni comune cu aceea a Uniunii Europene, prin parlament să treacă un proiect pentru modificarea şi completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare care obligă lanţurile de hypermarketuri să pună la raft 51% marfă românească. Românii îşi fac peste 60% din cumpărături în marile magazine de retail iar fermierii au făcut un lobby vitriolat să-i oblige pe politicieni să ia atitudine şi să le deschidă această piaţă chiar dacă legislaţia europeană critică astfel de politici. De altfel, o decizie în totală contradicţie cu articolul 135 al Constituţiei care spune că „Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.” Traseul legii adoptate acum câteva zile de Camera Deputaţilor a fost marcat de manifestaţii sindicale şi ieşiri publice ale căror principale subiecte erau întâietatea şi excelenţa agriculturii româneşti, atentatul marilor lanţuri de magazine asupra micilor fermieri şi distrugerea coeziunii naţionale prin vânzarea de terenuri agricole către străini. Desigur, pentru o agricultură care a apărut din cooperativele agricole şi IAS-urile comuniste afirmaţia că noua ordine comercială ar distruge rădăcina sănătoasă a comerţului autohton e cu totul exagerată şi face parte dintr-o retorică şovină mereu activă în manifestaţii publice, articole de presă şi emisiuni sau interpelări parlamentare. În ultimele opt decenii, ţăranii nu şi-au putut valorifica nicicum producţia decât prin comerţul comunist sau prin troc. Terenurile le fuseseră confiscate şi imediat ce au primit înapoi o parte din acestea s-au grăbit să le arendeze sau să le vândă. Din aceeaşi categorie de proiecte legislative şovin-naţionaliste face parte şi cel care ar urma să interzică vânzarea terenurilor către străini. Este un proiect iniţiat de PNL iar în expunerea de motive se spune că trebuie să înceteze eludarea intereselor cetăţenilor români prin favorizarea cetăţenilor europeni. Sindicaliştii fermieri ar vrea ei acele terenuri şi spun că în felul acesta se vinde ţara bucată cu bucată.

Şovinism cu largă reprezentare politică

Culmea este că autorii şi susţinătorii acestor proiecte şi legi sunt politicieni liberali, adică tocmai aceia care avertizează asupra pericolelor populismului şi naţionalismului şovin. Pentru a nu pierde voturile şi cotizaţiile fermierilor, acceptă fără să protesteze discursul lor naţionalist şi xenofob, ba chiar li se alătură la tribuna mitingurilor de protest. Ba uneori pentru a atrage electoratul, politicienii cochetează cu naţionalişti notorii aducându-i în primele rânduri. Marian Munteanu, şeful Ligii Studenţilor şi, mai apoi, al Mişcării pentru România, se recomandă drept naţionalist şi a fost propunerea PNL la Primăria generală. PNŢCD condus de Aurelian Pavelescu, unul dintre foştii lideri ai Partidului naţionalist Dreapta Naţională, s-a aliat şi el cu PNL-ul la alegerile locale. Fostul său partid s-a transformat în Noua Dreaptă, partid care organizează în mod tradiţional, marşuri naţionalist şovine şi antieuropene. A fost una dintre formaţiunile organizatoare ale aşa-zisului Marş al Normalităţii, desfăşurat sâmbătă în Bucureşti, pentru a promova valorile familiei tradiţionale. Pe alocuri idealurile lui sunt aceleaşi cu ale Coaliţiei pentru Familie care este vehement antihomosexuală, promovează „o familie creştină formată din bărbat şi femeie,” proiect pentru care a strâns, zice-se, trei milioane de semnături pentru modificarea Constituţiei. Partidul Noua Dreaptă este antiimigraţie şi antimusulman, ceea ce-l face un competitor dacă nu un posibil aliat al Partidului România Unită la baza căruia stă „doctrina naţional-democrată.” Liderul partidului, deputatul Bogdan Diaconu (fost PSD), a publicat un lung delir digital, lăudând curajul şi demnitatea britanicilor care au votat pentru ieşirea din UE. Un mesaj cu o concluzie paroxistică: „Români, trebuie să ne unim în jurul idealului românesc, a valorilor noastre creștin-ortodoxe, a sacrificiului făcut de înaintașii noștri și să ne apărăm suveranitatea, independența și viitorul neamului nostru!” Partidul România Unită a înfiinţat gărzile civile Vlad Ţepeş conduse de un fost luptător de arte mixte marţiale. Acestea îşi propuneau iniţial să-i apere pe români în judeţele unde ungurii sunt majoritari dar sunt braţul de fier organizatoric al manifestaţiilor şovine ale partidului.

În fine, ultimul dar nu cel mai de pe urmă este un fost luptător în Legiunea Străină care a şi candidat la Primăria Generală. Este inamicul declarat al refugiaţilor şi homosexualilor şi unul dintre cei care au promovat intens campania pentru semnături a Coaliţiei pentru Familie. El spune că vrea să scape România de bolnavii pe care i-au adus aici Uniunea Europeană şi Occidentul, în genere. Acţiunile lui au atras susţinători cu care a pus pe picioare o organizaţie civică prin care vrea să dea consistenţă mesajului său de nesupunere civică faţă de nişte autorităţi pe care le consideră vândute occidentului. Este o mişcare huliganică, bazată pe acţiuni directe, fie că e vorba despre profanarea terenului unde ar urma să fie construită Marea Moschee din Bucureşti, fie despre provocări la Bucharest Pride, marşul minorităţii sexuale organizat pe 25 iunie, fie că împrăştie cruci de lemn prin tot oraşul pentru a-l purifica.

Toate aceste grupuri şi grupuscule politice la care se adaugă şi fundaţiile sau organizaţiile naţionaliste, antiimigranţi, antimusulmane şi antioccidentale au aplaudat bucuroase votul britanicilor pentru ieşirea din UE. Par create de somnul naţiunii, dar regăsim în primele rânduri ale acestor organizaţii traseişti din mai toate partidele, uniţi în jurul antieuropenismului, şovinismului prezentat drept antiislamism sau anti-imigraţionism. Legea 271 pe 2015 condamnă, printre altele şi cazurile de xenofobie, însă câtă vreme făptaşii par să se bucure de imunitate, nu sunt arestaţi şi nu sunt condamnaţi pentru faptele lor înseamnă că establishmentul politic românesceste de acord cu aceste mesaje şi favorizează infractorul pe care nu-l consideră atât de vinovat, ci doar un bun român „care-şi exercită dreptul la opinie.”

XS
SM
MD
LG