Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Judecătoria Buiucani de la Chișinău are loc o nouă ședință în procesul aflat pe final al fostului premier Vlad Filat, judecat pentru luare de mită și trafic de influență.

Noii membri ai Comisiei Electorale Centrale se adună la prima lor ședință, urmând să aleagă noua conducere a CEC.

Fondul Opiniei Publice dă publicității rezultatele unui sondaj de opinie proaspăt.

Co-raportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Valentina Leskaj și Ögmundur Jonásson, încep o vizită de trei zile în Republica Moldova, în care se vor documenta, între altele, în legătură cu pregătirile de alegerile prezidențiale din 30 octombrie, procesul fostului premier Vlad Filat și cel al fostului membru al APCE, Grigore Petrenco.

Din agenda internațională:

Cancelara Germaniei, Angela Merkel, se întâlnește la Berlin cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu preşedintele francez, François Hollande şi cu primul ministru italian, Matteo Renzi pentru discuții despre ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Secretarul de Stat american John Kerry călătorește la Bruxelles și Londra pentru convorbiri cu șefa politicii externe europene Federica Mogherini și ministrul de externe britanic Philip Hammond despre ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

La Bruxelles are loc o vizită a președintelui ucrainean, Petro Poroșenko pentru un mini-summit Ucraina-Uniunea Europeană, în timp ce premierul ucrainean Volodimir Groisman vizitează Berlinul.

În Brazilia, președinta suspendată Dilma Rousseff își prezintă argumentele în apărarea sa în fața camerei inferioare a Parlamentului.

XS
SM
MD
LG