Linkuri accesibilitate

Cum se pomenește un deținător de pașaport românesc că nu e cetățean al statului român


Despre obscure lacune legislative românești.

Senatorul român Florin Constantinescu promitea săptămâna aceasta la Chișinău să intervină pentru eliminarea unei lacune din legislația românească despre redobândirea cetățeniei române. Lacuna s-a descoperit recent, când au atins majoratul mulți copii ai moldovenilor care și-au redobândit cetățenia română. Ca minori, copii au primit pașapoarte românești automat, datorită părinților, fără însă să depună jurământul de cetățeni români, și din cauza asta la împlinirea majoratului nu li se reînnoiesc pașapoartele. Relatează Nicu Gușan.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:15 0:00
Link direct

Republica Moldova a obținut regim liberalizat de vize în 2014, și criticii procesului de redobândire a cetățeniei române s-ar fi așteptat ca moldovenii să renunțe, la pașapoartele românești, dar procesul de fapt capătă, de după 2015, turații în direcția opusă.

Cel puțin asta arată cifrele prezentate de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, mediatizate de presa de la București.

Președintele instituției, Iulia Ciobanu a spus joi, într-o ședință de depunere a jurământului, că în 2015 au fost înregistrate de patru ori mai multe cereri decât în anul precedent - 82.000, iar în primele șase luni ale anului curent, numărul acestora este mai mare de 50.000.

Oficialitatea de la București confirmă faptul că cei mai mulți dintre cei care solicită redobândirea cetățeniei române rămân în continuare a fi cei din stânga Prutului.

Statul român nu a ezitat, de cele mai multe ori, să intervină în legislație, în cazul în care procedura de acordare a cetățeniilor întâmpina dificultăți.

Totuși, nelămuririle continuă să apară, printre care și pentru Lilian Tomiță, care a împărtășit pe rețelele de socializare cazul soției sale care nu a reușit să-și prelungească pașaportul român, deținut de șase ani, pe motiv că nu ar fi cetățean al României.

Cum se face ca un deținător de pașaport românesc să se pomenască a nu fi cetățean al statului român, explică deputatul George Mocanu, care a discutat această problemă cu parlamentarii de la București, în cadrul comisiei moldo-române pentru Integrare Europeană, întrunită zilele trecute la Chișinău:

„Am fost sesizați de o serie de persoane care în momentul de față atunci când merg să-și prelungească pașapoartele românești nu le sunt prelungite, motivându-se că nu mai dețin cetățenia română, deși au certificate de naștere și pașapoarte românești, pentru că au dobândit cetățenia română fiind minori. Și atunci, la depunerea dosarului, părinții lor nu au scris o cerere și pentru copii, și acum toți cei erau minori când au dobândit cetățenia română când merg să-și prelungească pașaportul nu mai pot.”

Deputații de la Chișinău spun însă că tot ce pot să facă este să informeze autoritățile de la București, care ar trebui să intervină asupra legii, promisiune făcută de senatorul român Florin Constantinescu:

„Soluția probabil că este o modificare legislativă care trebuie făcută rapid de către noi. O să luăm legătura cu ministerul de restort și vedem exact ce trebuie făcut, dacă nu o să fac ordonanță de urgență în așa fel încât să rezolvăm problema.”

Până la înlăturarea acestei lacune legislative, avocatul specializat pe probleme de cetățenie Ruslan Deleanu spune că oamenilor nu le rămân prea multe soluții, înafară de a ajunge cu cazul în instanță sau de a relua procedura de redobândire a cetățeniei de la capăt:

„Odată cu depunerea unui nou dosar de cetățenie, vechiul certificat de naștere românesc trebuie anulat în instanță. Astfel încât după ce obții în nume propriu cetățenia română să-ți poți transcrie certificatul de naștere românesc la acel moment, pentru că autoritățile nu recunosc vechiul certificat românesc obținut înainte de a obține cetățenia română, așa cum o văd ei problema asta.”

Chiar dacă o cifră exactă nu a fost publicată niciodată, mai mulți oficiali, printre care și fostul președinte român Trăian Băsescu, au vorbit cu mai multe ocazii că ar fi vorba de sute de mii de moldoveni care au obținut cetățenia României, de la independență încoace, iar alte zeci de mii, anual, continuă să devină cetățeni români cu acte în regulă.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG