Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

„Atâta i-a dus capul!” spunea unul dintre capii liberalilor, Alina Gorghiu, despre votul care-i spală de pete şi-i face integri pe infractorii de toate culorile din Parlament. Aceştia şi-au angajat rudele la cabinetele teritoriale, încălcând legea. E drept, în felul acesta a scăzut şomajul rudelor, dar au crescut cheltuielile Parlamentului cu zeci de milioane de euro. Argumentul aleşilor a fost că nu ştiau ce fac: noua lege care interzicea nepotismul a fost votată în 2013 şi până atunci părea firesc să întinzi o mână nevoiaşilor din propria familiei, să le tai şi lor o felie de tort cât e proaspăt. O scuză inexactă întrucât existau prevederi în legislaţia de dinainte de 2013 care interziceau favoritismul şi nepotismul. Şi-apoi, mai există şi bunul simţ care ar fi trebuit să-i oprească s-o facă. Oricum, chiar şi după aceea li s-a părut firesc, în ciuda zecilor de dosare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate.

Suma cheltuită de Parlament anual pentru birourile teritoriale este de 15 milioane de euro, bani care se adaugă altor deconturi zilnice. De-a lungul anilor au fost sute de parlamentari generoşi care s-au simţit ca acasă pe banii contribuabililor şi şi-au făcut din biroul teritorial o vatră familială unde îl întâmpinau soacra, nepoata şi cei doi veri, veghind să nu se umple biroul de solicitanţi, că murdăresc mileurile. Cu soţia o rezolvau din prima, angajându-o piatră în Casa Parlamentului, printre miile de funcţionari sau habarnişti de la guvern că şi-acolo sunt mulţi şi, dacă foloseşte numele de fată, nu-o mai dă nimeni afară la alternanţa la putere.

Ce-ar fi nou, de vreme ce şi europarlamentarii români se disting prin generozitatea cu care-şi angajează rudele şi prietenii ocupând locuri fruntaşe la cheltuieli cu personalul?! Fireşte, mai există şi posibilitatea de a te folosi şi altfel de generozitatea Uniunii Europene, care parcă dă banii special pentru ca politicienii să-şi zidească în tot soiul de fundaţii umanitare soţiile şi amantele. Aici sunt banii dumneavoastră, stimaţi europeni, în expediţiile de shopping la Viena şi Paris făcute de organizaţiile pentru diverse drepturi (inclusiv la libera circulaţie) şi asociaţiile pentru protecţia pisicilor. Dacă scuturi declaraţiile de interese ale demnitarilor curg cu sutele asemenea fundaţii grele de bani europeni. Şi, dacă în privinţa banilor europeni lucrurile sunt încă în ceaţă, se ştie unde sunt banii dumneavoastră din bugetul parlamentar: în conturile familiei. Unii au fost atât de generoşi angajându-şi rudele cu tribul, că a fost nevoie de Procuratură să le mai tempereze dragostea frăţească. Iar procuratura nu a intrat şi în restul angajaţilor parlamentarilor, să-i vadă ce studii şi competenţe au, în afară de gradele de rudenie sau de familia de interese a partidului.

Parlamentarii s-au gândit să-şi mai ia din griji şi să mai scadă teancul de dosare penale acum, în prag de nouă campanie electorală, să dea bine la electorat săraci şi cinstiţi cu suspendare. Astfel că au mai decis şi că ei, aleşii, chiar dacă sunt judecaţi şi condamnaţi, sunt indispensabili propăşirii democraţiei româneşti. Au votat să rămână negustori cinstiţi, câtă vreme sunt hoţi cu suspendare. Este un alt exemplu de măreţie a dreptului. Unii pur şi simplu sunt imuni la mizerie pentru că legea penală din România le dă acest privilegiu. Alina Bica, fosta şefă a Departamentului antimafie, a fost încătuşată, descătuşată, inculpată şi scoasă din procuratură. Există serioase suspiciuni de corupţie care o fac nefrecventabilă. Însă, mai nou, a intrat în avocatură pentru că, spune ea, nu ar avea din ce trăi. Se pare că Baroul de avocaţi e la fel de exigent cu moralitatea ca şi Parlamentul cu propriii borfaşi. Oricum, în România tuturor posibilităţilor, fosta şefă de la DIICOT a ajuns să fie deopotrivă avocat şi inculpat în dosare ale aceluiaşi judecător. Poartă robă de zeghe. Cum spunea o fostă colegă şi prietenă a doamnei Bica, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, discuţia despre drepturi şi democraţie este un lux teoretic.

Balanţa morală zăngăne în aceste zile mai ceva ca lanţul cătuşelor. Decizia parlamentarilor de a-i păstra în funcţii pe aleşii penali (dar şi pe notari, că cine mai legalizează afacerile acelea dubioase să-şi poată cumpăra notăriţele de succes vile de milioane de la Puiu Popoviciu?) este o continuare logică a ilogicelor candidaturi de la alegerile locale, unde zeci de inşi şi-au făcut campania din boxa acuzaţilor, dându-se drept martiri politici şi luptători pentru libertate. Ceea ce şi sunt: se luptă acum pentru libertatea lor, iar avocate de suflet le sunt Alina Bica şi Elena Udrea, membre ale baroului. Cu toţii caută acum veriga slabă a lanţului de puşcăriaş. Şi sunt unii judecători care, din respect pentru electorat, le dau sentinţe cu suspendare, să simtă alegătorii că votul lor contează.

Din dorinţa de a demonstra că, pentru ei, libertatea nu e un cuvânt mort în cine ştie ce declaraţie universală a drepturilor omului, senatorii au mai dat o probă în viu, respingând începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru de Externe, Titus Corlăţean, pe tura căruia a avut loc la oră de maximă audienţă electorală una dintre cele mai grosolane şmecherii ale guvernului Ponta. Deşi secţiile de vot din străinătate erau excedate de alegători, el s-a făcut că nu vede toată ziua primului tur la prezidenţiale şi a refuzat organizarea altor secţii, a limitat cota de ştampile şi tuşiere, a redus numărul de buletine de vot, în fine, s-a străduit cât a putut să ţină sub control votul din străinătate care le-a făcut nu odată surprize PSD-iştilor. Astfel că românii le-au arătat străinilor cam cum erau cozile la orice pe vremea comunismului, atunci când te aşezai chiar dacă nu ştiai ce ţi se dă şi turbai când se termina înaintea ta. Ironia sorţii a făcut ca reaua lui credinţă să-i facă pe oameni să revină două săptămâni mai târziu, vărsându-şi dispreţul electoral în capul lui Victor Ponta. Titus Corlăţean s-a făcut cu dosar penal de abuz în serviciu şi împiedicarea drepturilor electorale. Dar s-a făcut degeaba pentru că acum Procuratura nu-l mai poate ancheta. Şi în acest caz se pare că pe colegii Alinei Gorghiu atât i-a dus capul, căci şi ei au votat cot la cot cu PSD, cei pe care liderii PNL îi consideră duşmanii de moarte ai democraţiei.

Şi pe cei din Uniunea pentru Progresul României (UNPR) îi reevaluează acum, că ultimii doi foşti preşedinţi, generalii Oprea şi Onţanu, stau cu valijoara la poarta penitenciarul şi se îmbie reciproc să ocupe patul de sus. A rămas Valeriu Steriu să negocieze cu capii PNL cum se va petrece fuziunea: prin absorbţie, transplant sau transfuzie.

UNPR este o stafie care bântuie parlamentul de vreo şapte-opt ani. Oprea a fost generalul unei armatei moarte, plină de clone politice, migrate în clubul UNPR unde erau primiţi să mai învioreze miasma de bocanci a partidului. Faptul că nu a fost selectiv i-a folosit. Partidul are acum pârghii şi şperacle să forţeze uşile tuturor partidelor. De asemenea, îi este de ajutor că are o doctrină flexibilă, reductibilă la legile evoluţionismului: „dacă ţi-e foame, mănâncă,” „dacă nu ai de mâncare, ieşi la vânătoare” şi „toţi avem un loc sub Soare, doar că trebuie să ni-l câştigăm.” Aşa se explică puterea de adaptare a unui partid care a fost iniţial doar un bunker pentru dezertori. Aceştia au devenit, sub inepta conducere academică a şefului de partid, plagiatori cu diplome doctorale, absolvenţi de universităţi securistice, risipiţi (conform unor diverşi algoritmi politici negociaţi în culise) prin aparatul de stat la toate nivelurile, gata să dea o mână de ajutor la subminarea economiei şi la întărirea capitalismului de partid. Iar dacă nu-i întrebi cum au făcut primul milion de voturi (le-a fost băgat de PSD în urne) ar putea părea respectabili şi demni să negocieze cu un partid istoric, la 141 de ani glorioşi de la înfiinţarea acestuia.

PNL nu are nevoie, de fapt, de UNPR la alegerile generale. Partidul fostului pesedist Steriu nu are nicio greutate electorală şi, probabil, ar lua cu mult sub cele două procente şi jumătate primite la alegerile locale, deci nu s-ar califica pentru Parlament. Capii PNL au nevoie de voturile lor acum, în Parlament, unde se joacă ultimele mâini moarte ale sesiunii parlamentare. PSD a pierdut în mare măsură controlul celor două camere după hemoragia de cadre care a inundat etajul inferior la alegerile locale. Nimic nu mai poate apăra PSD-ul cum o făceau obrajii de toval dispăruţi din Parlament. Absenţa lor a început să doară. E ca şi cum rinocerilor politici li s-ar fi smuls platoşa de vii, dar li s-ar fi lăsat coarnele, să se rănească între ei.

E drept, Parlamentul votează ca odinioară când e vorba să-şi aprobe nu ştiu ce beneficiu, salarii occidentale, maşini la scară şi secretare blonde, pentru că nu e ales al poporului să nu vrea o ţară ca afară. Sunt primii care să-i exonereze pe infractorii cu care empatizează. Au adoptat înainte de alegerile locale un cod moral, dar acela a fost pentru a lua ochii alegătorilor, altfel cum ar fi ajuns pe liste atâţia infractori? Probabil pentru că sunt de neînlocuit: cine ar mai putea da iama seară de seară în buget, să îmbunătăţească veniturile familiilor de partid? Dacă alungi toţi specialiştii în furturi şi sifonat bani, se duc la adversari, cu tot cu know-how, cu banii agonisiţi şi cu contabilitatea dublă. Dar frica de moarte politică le-a intrat în sânge şi-i turmentează. Simţ enorm şi văz monstruos. Votează haotic. În lunga vară fierbinte care urmează lupta se dă pe controlul deciziilor care vor influenţa alegerile generale. Iar votul UNPR contează. Liderii PNL, partidul care pretinde că face diferenţa morală pe scena politică, au dat startul la vânătoarea de broaşte râioase în speranţa că se vor umfla ca buhaii pe malul lacului, să-şi intimideze competitorii. Partidul are experienţă şi tot consumându-le a căpătat o anumită imunitate la otrăvuri, dar e într-un moment dificil: de doi ani încearcă de zor să fuzioneze cu fostul partid al lui Traian Băsescu. Stomacul de anacondă al PNL nu prea are spor. Sunt multe cozi şi capete de topor care-i sfâşie epigastrul. Deşi zestrea genetică i s-a îmbogăţit cu cromozomi exotici desfigurându-l iremediabil, foamea nu a fost suficient de mortală să-i facă pe urmaşii Brătienilor să-i înghită pe urmaşii lui Iliescu din Partidul Democrat. Stau pe jumătate sufocaţia, plutind prin balta politică, abia dând semne de viaţă. Există momente când privindu-i te întrebi cine înghite pe cine.

Din foame de voturi, PNL-ul bate palma cu partidul grelei şi folositoarei moşteniri securistice, dovedind odată în plus că atâta-l duce capul. Dar capul face, capul trage. Şi unde nu-i cap, vai de picioare.

XS
SM
MD
LG