Linkuri accesibilitate

Capul de afiş al optimilor e, fără îndoială, meciul dintre Spania şi Italia.

Aşadar, după meciurile din grupe, cele mai slabe opt echipe au plecat acasă. Iar sîmbătă încep optimile. De fapt, sîmbătă începe cu adevărat Campionatul European, după părerea multora. Faptul că Ţara Galilor şi Croaţia au ocupat primul loc în grupele lor a făcut niţel mai complicat traseul unor favoriţi.

Capul de afiş al optimilor e, fără îndoială, meciul dintre Spania şi Italia. Spania a învins Italia în finala EURO 2012. Spania a eliminat Italia în sferturi la EURO 2008. A venit acum timpul revanşei pentru italieni? Nu ştim. Dar se pare că de această dată Italia are şanse mai mari. Şi asta pentru că Spania nu mai e ce a fost, jocul ei bazat pe posesie nu mai e perfect-agasant. De aceea, cred că Italia ar putea să repete isprava croaţilor.

Un alt meci important din optimi e cel dintre Croaţia şi Portugalia. Croaţia nu mai are nevoie de prezentări după victoria cu Spania, iar la portughezi a început în sfîrşit să marcheze Ronaldo. Cum însă apărarea portugheză pare a fi o curte de trecere, aş miza pe victoria croaţilor.

O luptă acerbă, cu şanse egale pentru ambele competitoare, va fi, cred, între Elveţia şi Polonia, între Anglia şi Islanda, între Ungaria şi Belgia, între Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Lucrurile sînt mai clare în alte două meciuri. E uşor de presupus că Franţa va învinge Irlanda, iar Germania va trece lejer de Slovacia.

Aşteptăm deci cu mare interes optimile. Show-ul cel mare stă să înceapă!

XS
SM
MD
LG