Linkuri accesibilitate

Cartea lui Vasili Grossman este o mărturie de un ardent, nepieritor adevăr. Un strigăt de disperare, dar și un imn pentru solidaritatea umană în timpuri sumbre când barbaria părea să triumfe. Frescă monumentală a bolșevismului în avatarul său stalinist, romanul lui Grossman, interzis chiar și în perioada „dezghețului” hrușciovist, luminează consubstanțialitatea dintre sistemele nazist și comunist. Mai mult, în dialoguri de o intensitate metafizică unică, scriitorul relevă ostilitatea comună a celor două ideologii exterministe, întemeiate pe ideea urii (de clasă, de rasă) în raport cu libertatea individului și cu drepturile omului în genere.

Romanul surprinde substratul antisemit al practicilor comuniste, universul intolerant, fanatic și meschin al nomenklaturii, afinitățile dintre exclusivismul rasist al nazismului și obsesiile xenofobe ale aparatului stalinist. Cum observa Robert Chandler, traducătorul ediției americane (din 1985) a capodoperei lui Grossman: „Nici un alt scriitor nu a stabilit mai convingător identitatea dintre nazism și comunismul sovietic. Paralelele dintre cele două sisteme sunt reliefate în chip repetat: între cariera unui funcționar tipic al partidului nazist și cea a unui aparatcik comunist; dintre gândurile unui disident german și cele ale unui disident rus; dintre un lagăr de concentrare german și unul rus”.

Imaginarul totalitar era bântuit de imaginea „intrusului”, a inamicului infiltrat, a conspirației insidioase: culacii erau agentul dizolvant al comunității perfect omogene, evreii erau văzuți ca element distructiv pe care naziștii au decis să-l anihileze. Mai ales după 1946, Stalin a îmbrățișat fixațiile naziste legate de „cosmopolitismul plutocratic”. În 1952 a avut loc înscenarea judiciară împotriva Comitetului Evreiesc Antifascist (acuzații, dintre care cei mai mulți au refuzat să „mărturisească”, au fost executați, inclusiv celebrul poet de limbă idiș Peretz Markish), apoi, la începutul anului 1953, a avut loc procesul „halatelor albe” (al doctorilor de la Kremlin). Stalin definise cândva antisemitismul drept canibalism modern. La sfârșitul vieții, devenise practicant al acestui canibalism.

Cartea lui Grossman explorează mentalitățile exclusiviste întemeiate pe sectarism resentimentar. Atunci când au loc „procese-spectacol” și execuții în masă, populația din jur nu este pur și simplu pasivă. Ea este de fapt mobilizată prin intense ritualuri menite să excite sentimente de ură, aversiune, dispreț, repulsie. „Culacul” este prezentat drept „lipitoare”, „dușmanul poporului” drept reptilă, evreul drept virus ori insectă dăunătoare (parazit, gândac, vermină). Aceste „categorii” sunt fantasmate ca lipsite de umanitate, destinate ontologic nimicirii. Scria Grossman: „Experiența a arătat că asemenea campanii fac ca majoritatea oamenilor să urmeze ordinele autorităților ca și cum ar fi hipnotizați. Există o categorie specială care contribuie activ la crearea atmosferei proprii acestor campanii: fanaticii ideologici; cei care găsesc o sângeroasă satisfacție în nenorocirile altora; precum și cei care au calcule personale, de pildă dorința de a jefui bunurile altuia, ori de a-i ocupa apartamentul, ori de a-i lua slujba. …Violența extremă a sistemelor sociale totalitare s-a dovedit capabilă să paralizeze spiritul uman pe mai multe continente. Instinctul auto-conservării este susținut de puterea hipnotică a ideologiilor globale. Acestea cer indivizilor să facă orice sacrificiu, să accepte orice mijloace, pentru a atinge scopul suprem: viitoarea grandoare a patriei, progresul mondial, viitoarea fericire a umanității, a națiunii, a unei clase”.

Vasili Grossman a trăit el însuși ceea ce Robert C. Tucker numește ascensiunea bolșevismului de extrema dreaptă: „Cartea Neagră” a crimelor împotriva populației evreiești din teritoriile ocupate de naziști, scrisă împreună cu Ilia Ehrenburg, a fost retrasă din circulație și topită.

În raport cu tezele care susțin că doar nazismul ar fi reprezentat Răul radical, comunismul fiind cumva doar rău (the lesser evil), romanul lui Grossman insistă pe faptul că bolșevismul a fost el însuși o încarnare a demonismului politic, un nihilism camuflat, dar nu mai puțin real, un sistem inuman și anti-uman, deci expresie egal de nocivă a Răului radical. Originile catastrofei nu se situau (doar) în psihologia morbidă a lui Stalin, ci în primul rând și în chip decisiv în utopia bolșevică formulată de Lenin. Iar relativismul etic al leninismului provenea din marxism, din iacobinism, din radicalismul de stânga.

Este ceea ce a înțeles pontiful ideologic comunist Mihail Suslov, membru al Biroului Politic și secretar al CC al PCUS atunci când i-a spus lui Grossman că romanul său „dușmănos” nu va fi publicat în URSS în următorii o sută de ani. Am discutat romanul lui Grossman precum și povestirea-meditație „Panta rhei” de-a lungul anilor în cadrul cursurilor mele despre comunism, fascism și radicalism politic. Le recomand ca bibliografie indispensabilă celor care studiază totalitarismul, această patologie politică ale cărei efecte sunt departe de a se fi stins.

[„Panta rhei” a apărut in românește la Humanitas, „Viață și destin” la Polirom)

XS
SM
MD
LG