Linkuri accesibilitate

Acuzarea cere 19 ani de închisoare pentru fostul premier Vlad Filat


Vlad Filat, Chișinău, 14 iunie 2016

Vlad Filat, Chișinău, 14 iunie 2016

Confiscarea averii și suspendarea drepturilor civile pentru cinci ani.

19 ani de închisioare, confiscarea averii și pierderea pe cinci ani a drepturilor civile – este ceea ce a cerut acuzarea în procesul intentat fostului premier Vlad Filat, acuzat de corupție și trafic de influență.

Pedeapsa cerută în şedinţa de astăzi de procurorul Adriana Beţişor este maxim ce prevede legislaţia pentru acţiuni calificate ca „trafic de influenţă şi corupere pasivă”. 19 ani de închisoare este mai mult şi decât în orice anticipări ce au existat până acum, ultima aparţinându-i chiar inculpatului, care scria acum câteva zile pe contul său de FB că s-ar dori încarcerarea sa pe 16-18 ani. Adriana Beţişor a mai cerut în faţa instanţei ca fostului premier să i se retragă dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani şi ca aceasta să achite o amendă de 60 de mii de lei (3 mii de dolari).

La fel, procurorul a optat pentru sechestrarea în favoarea statului a tuturor bunurilor care ar fi fost obţinute ilicit de Filat de la Ilan Shor, denunţătorul ex-premierului. Potrivit datelor din dosar, valoarea acestor bunuri s-ar ridica la 6 milioane de lei, fiind vorba despre automobile, servicii hoteliere şi avia, precum şi o sumă de 800 de milioane de lei, pe care bănuitul ar fi încasat-o în bani de la Shor, care, la rându-i, ar fi extras fondurile din Banca de Economii, aflata acum în procedură de lichidare.

Iată ce a declarat Adriana Bețișor astăzi, după încheierea şedinţei:

„Chiar dacă am înaintat probe, în pofida faptului că au fost oameni vii care au făcut declaraţii, înscrisuri care atestă implicarea acestuia şi comiterea faptelor care îi sunt imputate, nu am auzit să îşi recunoască vina”.

Dar iată ce apreciere a pedepsei cerute de procurori a formulat astăzi Igor Popa, avocatul ex-premierului:

„Această cerinţă din partea procurorului – 19 ani de închisoare şi confiscarea averii – este o ruşine pentru întreaga ţară. Pentru că un astfel de dosar unde lipsesc probe, unde lui Vlad Filat îi sunt încălcate drepturile şi libertăţile, este umilit, nu trebuie să-şi permită bunul simţ să fii în judecată şi să ceri 19 ani de închisoare. Este total detaşat din punct de vedere omenesc. Ceea ce a cerut astăzi procurorul este o deviere totală de la bunul simţ al procurorului şi este o abatere gravă de la legislaţia procesual penală.”

Cu o zi mai devreme, judecătorii au fost nevoiţi să întrerupă şedinţa după ce Vlad Filat, slăbit de o grevă a foamei îndelungată, s-a simţit rău şi, potrivit apărării, ar fi leşinat în timpul procesului. La insistenţa medicilor, Filat ar fi renunţat la greva foamei, iar astăzi a fost capabil deja să se prezinte în faţa judecătorilor. După ce a apărut pe Internet în mai multe poze slăbit şi capabil să se mişte doar cu sprijinul gardienilor, Vlad Filat şi-a atras comentarii pline de compasiune din partea unor actuali şi fosţi politicieni, comentatori, lideri de opinie, oameni simpli, care au cerut într-un glas „un proces public, transparent şi echitabil” în cazul lui Vlad Filat. Următoarea şedinţă, în care Vlad Filat va avea dreptul la „ultimul cuvânt” înainte de pronunţarea verdictului instanţei este programată pentru lunea viitoare, 27 iunie.

XS
SM
MD
LG