Linkuri accesibilitate

Autoritățile de la Chișinău fac o nouă încercare de a transfera blocurile de locuințe în gestiunea locatarilor...


...după ce administrația locală s-a dovedit a fi ineficientă în acest sens.

O nouă lege care va actualiza relațiile de proprietate în condominiu a fost publicată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor și supusă dezbaterilor publice. Nicu Gușan are detalii despre noua lege și despre ce anume a stârnit reacții critice.

Necesitatea noii legi este argumentată de autorități prin faptul că de cele mai multe ori, proprietarii neglijează întreținerea blocurilor care în timp, ajung să arate dezastruos. În nota informativă a legi, este specificat și faptul că banii din bugetele locale sunt prea puțini ca să acopere toate cheltuielile de reparație, iar intervențiile de cele mai multe ori sunt haotice.

Astfel, noua lege vine în primul rând să înlăture lacunele celei vechi, care nu mai face față cerințelor actuale, spune Mariana Efros, șef al Serviciul politică locuinţe sociale din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor:

„Este legea nr. 913, însă aceasta deja este depășită în timp și s-a dovedit a fi ineficientă din mai multe puncte de vedere. Nu prevede mecanisme clare de stabilire a cotelor părți sau de repartizare a cheltuielilor de intreținere a blocurilor. S-a pus accent pe o mai mare claritate în tot procesul de administrare a blocului.”

Inițiativa a stârnit critici pe rețelele de socializare, după ce presa a titrat că proprietarii de apartamente ar risca să-și piardă locuințele, asta dacă vor refuza să contribuie la Fondul de reparație și dezvoltare, creat în cadrul fiecărui bloc. Într-o postare, publicată pe facebook, viceministrul Justiției Nicolae Eșanu explică de fapt că lucrurile au fost interpretate greșit.

„Nu se introduce absolut nimic nou, pentru că astăzi legislația deja prevede că dacă cineva nu-și execută o obligație, poartă răspundere cu toată averea sa, inclusiv cu apartamentul, pentru pensia alimentară etc. Deci, nimic conceptual nou nu s-a introdus. [...] În cazul de față este vorba de cei care au ridicat un val în presă că vezi Doamne, statul atentează la drepturile cetățenilor, când de fapt asta este o prostie, pentru că statul vine să reglementeze relațiile dintre proprietari. Statul nu schimbă nimic, în casă sunt coproprietarii apartamentelor, statul nu are nici o treabă acolo. Posibil că trebuie protejați unii cetățeni, dar asta ține de regulile de protecție socială, trebuie să dăm îndemnizații, celor care merită, dar în rest noi venim cu mentalitate sovietică, cineva ne face la casa noastră.”

Dacă până acum, vechea lege se referea doar la blocurile locative, noile modificări vor obliga proprietarii de spații și din celelalte blocuri, cum ar fi clădirile comerciale, să participe la întreținerea holurilor, scărilor sau terenul aferent clădirii.

Totuși, dacă locuitorii nu vor dori ca o asociație să le administreze blocul, această funcție va fi preluată de un administrator profesionist, care va înlocui responsabilitățile actualei Întreprinderi Municipale pentru Gestionarea Fondului Locativ, spune Mariana Efros:

„Conform noului proiect, se propune noțiunea de administrator profesionist. În cazul în care proprietarii decid să administreze blocul prin intermediul unui administrator, adică nu prin intermediul unei asociații, ei pot contracta administratorul profesionist care să administreze blocul. Iată funcțiile care le are acum întreprinderea municipală, vor trece la administratorul profesionist, care poate fi atât persoană juridică, cât și persoană fizică, este nevoie doar ca aceasta să fie atestată.”

Elaborarea proiectului a început în anul 2012, iar adoptarea lui s-a tot amânat întrucât textul acesteia a fost modificat de mai multe ori. La elaborarea documentului participă mai mulți experți străini, dar și naționali, contractați de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare și reprezentanți ai instituțiilor de stat. Legea va intra în vigoare doar după ce va trece de votul Guvernului și al Parlamentului.

XS
SM
MD
LG